„Omenirea trebuie să pună capăt războiului înainte ca războiul să pună capăt omenirii” – John F. Kennedy
Când se scriu aceste rânduri, CIA anunțase deja că, pe data de 16 februarie se preconizează „un atac al Rusiei asupra Ucrainei”. Totul arată precum un cavalerism prost înțeles, în care oștile își anunță intențiile din timp pentru ca să se întâmple ce? Să ne tremure izmenele rupte de scărpinat datorită foamei? Iar inflația ridică dilema la fileu: cumperi un bax de hârtie igienică sau vreo două pâini? Războaie celebre au existat din cele mai vechi timpuri: războiul Troiei pentru frumoasa Elena, cucerirea Daciei pentru aurul său, războaiele religioase – Cruciadele, războaiele lui Napoleon, Războiul de 100 de ani. Din păcate, epoca modernă abundă în războaie, mai mult sau mai puțin celebre, mai mult sau mai puțin cunoscute.
Tradiția războiului la români
Încă din zorii timpurilor, războaiele și bătăliile au avut un impact semnificativ asupra cursului istoriei. De la cele mai vechi bătălii din Mesopotamia antică până la războaiele de astăzi din Orientul Mijlociu, conflictele au avut puterea de a modela și schimba lumea noastră. Referitor la strămoșii noștri, împăratul roman Iulius Cezar (100-44 î.Hr.) îi descria pe daci, după ce a purtat un război cu aceștia astfel: „Dacii sunt mai viteji decât toți barbarii. Și aceasta nu numai pentru faptul că sunt oameni vârtoși atât cu sufletul, cât și cu trupul, ci și pentru faptul că ei nu cred că moartea să fie sfârșitul vieții. Ei cred că moartea este doar trecere spre alte lăcașuri noi”. Mai târziu, în evul mediu, războaiele purtate de țăranii moldoveni de-a lungul timpului au reprezentat o necesitate izvorâtă din apărarea ogorului și a familiei de cotropitori. În „Historia Polonica”, Jan Dlugosz spunea că Moldova se baza pe 12.000 de luptători profesionişti. „Supuşii sunt toţi bărbaţi viteji, ageri şi nu făcuţi să stea pe perne, ci la război pe câmpul de luptă”. Chiar și luată cu titlu de inventar, consemnarea arată că ostașii moldoveni impuneau respect. De cele mai multe ori, o armată creștină, de câteva ori mai mică decât a cotropitorilor, a învins. Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul sunt maeștrii în arta războiului din Carpați. Dacă, potrivit tradiției, Ștefan cel Mare și Sfânt bătea la fund câțiva copii pe granița Moldovei pentru ca aceștia să nu uite unde este hotarul, prin secolul al XIX-lea luatul la oaste nu mai era considerat o așa mare onoare. Luarea de flăcăi la oaste cu arcanul se făcea doar în Moldova. Astăzi, avem armată profesionistă, care beneficiază de o protecție cumpărată, ce are consistența unei perdele de fum.
Tradițiile războiului de țesut
Românii se pot considera unici pe planetă datorită unui cuvânt care are două semnificații diferite: războiul, ca și conflict armat și războiul, ca unealtă casnică pentru țesut. Dacă se caută prin tradițiile românești din toate provinciile românești, războiul de țesut are mult mai multe tradiții și obiceiuri decât războiul – conflictul armat. Credința femeilor care țeseau la război era că, atât timp cât se lucrează la războiul de țesut, Maica Domnului stă în genunchi. Această credință le obliga să fie atente, să lucreze responsabil și sacru. Iar bărbații știau că nu trebuie să le deranjeze de la lucrul la război. După finalizarea activității de țesere a unei pânze, fetele nemăritate încălecau pe sulul din spate al războiului de țesut și, ieșind în curte, primul nume pe care îl auzeau strigându-se, înseamnă că acela este al viitorului soț.
Superstițiile războiului la români
Se spunea că atunci când bufnița cântă ziua sau prin cimitire, prevestește moarte, boli, război. Iar dacă bufnița cântă seara sau spre răsăritul soarelui, prezice vreme frumoasă, dar poate determina și împiedicarea desfășurării unei nunți sau, cel puțin, amânarea ei. Era considerat semn că va fi război pentru cine se visează stând călare în interiorul unei case. Cine visează sau se visează călăreț înarmat era considerat semn că în curând va pleca la război. Cocorii erau păsări considerate aducătoare de noroc prin Neamț, dacă erau văzute zburând în cârd. Prin Moldova umbla vorba că, dacă aceștia zboară mulți, în stoluri dese și numeroase, va fi război. Se spunea că, dacă cerul va fi roșu pe 1 ianuarie, urma în acel an să fie război. Dacă este soare, urma să fie pește din belșug. Arthur Gorovei (1864-1951), folclorist și etnolog român, a reușit să sintetizeze o mentalitate populară de sorginte istorică. Se credea că, atunci când pleacă lăcustele, nu peste mult timp pleacă și rușii la război. Se spunea că pe aripile lor scrie, în limba rusă, ce vârstă au și câți ani vor mai mânca holdele. În schimb, dacă prin lanuri sunt în număr mare exemplare din speciile cunoscute pe meleaguri românești, se credea că ele înseamnă belșug. „Va urma război, când latră câinii la lună”, spuneau bătrânii de altădată.
