Nu mai puțin de 20.079 carnete de muncă, care trebuiau să ajungă, prin grija angajatorilor la titulari, sunt și acum în custodia Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț. După anul 2011, când legislația a fost modificată și a apărut registrul de evidență a salariaților, softul care permite înregistrarea dosarelor angajaților, carnete de muncă au fost predate titularilor, prin intermediul angajatorilor sau direct. Ioan Popescu, șeful ITM Neamț, a declarat astăzi, 29 martie, că nu toți angajații au intrat în posesia documentului. În carnet erau înscrise toate mențiunile legate de modificările la contractul de muncă și este un document important și acum, la angajare, pensionare. „Majoritatea sunt carnete de muncă abandonate, ca să spun așa: firme care nu mai există, persoane fizice plecate în străinătate. Unele sunt cu vechime de 15-20 de ani, oamenii ar putea beneficia de ele. Aveam 80.000 de carnete de muncă la început și le-am dat angajatorilor, inițial, care le-au transmis angajaților. Vreau să transmit un mesaj – cei care au carnete de muncă neridicate, să vină să și le ia, pe baza unei cereri”, a declarat Ioan Popescu.
În custodia ITM Neamț mai sunt și 11.989 adeverințe de vechime, la fel nerevendicate de titulari. Aceste documente sunt necesare pentru dovedirea vechimii la momentul pensionării. Probabil că multe vor rămâne tot în custodia instituției, având în vedere că mulți dintre nemțenii plecați în ultimii 32 de ani au rămas definitiv acolo și se vor pensiona în țările unde trăiesc. Întreaga declarație pe subiectul acestor acte, a inspectorului șef Ioan Popescu aici, de la minutul 29.
Live. Cafeaua de dimineață. Invitat: Ioan Popescu, inspector șef ITM Neamț
Cele mai multe cărți de muncă și adeverințe sunt ale angajaților unor firme care nu mai există, și-au încetat activitatea în urma procedurii falimentului.
C.I.