Războiul din Ucraina continuă, în ciuda tuturor apelurilor la încetarea conflictului. Continuă și acțiunile umanitare ale pietrenilor, care strâng ajutoare și sprijină tranzitul spre alte tări.
“Oameni care înțeleg sacrificiul și durerea vecinilor noștri, ucraineni!”
E marți, 8 Martie, zi în care sunt sărbătorite femeile. În curtea primăriei din Piatra Neamț zarvă, voluntari, Ana Berea, șefa Direcției de Asistență Socială, Cătălin Goldan, fostul șef al Perla Invest, un american căruia toată lumea îi spune Rambo, pentru că este îmbrăcat în costum de camuflaj, preotul Mihai Capșa Togan dând indicații unde să se mai pună o cutie. Este cel de-al doilea transport umanitar pregătit să ia calea Vamei Albița, a taberei de refugiați de la Huși, de fapt. Primul a mers la Vama Siret. Oamenii se înghesuie unii în alții, râd, își fac fotografii.
Primarul Andrei Carabelea: ”Colegii noștri merg cu 7 microbuze în zona Vamei Albița, în tabăra mobilă de la Huși. Scopul acestei campanii umanitare este, evident, să oferim o ușoară alinare refugiaților, dându-le alimente, îmbrăcăminte, pături, produse de igienă, de care au mare nevoie!”
Preotul Mihai Capșa Togan a reușit, prin intermediul asociației umanitare de la Parohia Sarata, pe care o coordonează, să adune fonduri de la oameni de afaceri cu care a umplut 3 microbuze cu produse strict necesare, noi, achiziționate din magazine, inclusiv îmbrăcăminte pentru copii, pamperși. I-au fost alături Ana Maria Topliceanu, Radu Știrbu și Lucian Apostol, care au pus la bătaie și microbuzele pentru transport. Cătălin Goldan a pus și el la dispoziție un mijloc de transport pentru ajutoarele pe care DAS Piatra Neamț le-a adunat din chioșcurile amenajate în oraș pentru colectarea de produse pentru refugiați.
Pornim la drum, cu gândul la acești oameni speriați, oropsiți, nevoiți să-și lase casele, bătrânii, soții, rudele și să ia calea străinătății fără să știe ce-i așteaptă pe traseu, ce vor face când vor ajunge la capătul călătoriei lor, cât va dura acest război nedrept.
Pe drum, preotul Mihai Capșa- Togan explică: “Dacă-l ajuți pe om trebuie să-i dai atunci când are nevoie și ce are nevoie. Nu-i dai o umbrelă unui om care nu mai poate de foame. Noi, la Parohia Sarata avem o colaborare cu o altă parohie care ne trimite cadouri pentru copii de sărbători. An de an acestea vin ambalate impecabil, cu aceleași etichete pe care identifici exact ce anume se află în fiecare cutie, astfel încât economisim timp și ne putem organiza și noi foarte bine. După acest model și noi în momentul în care am pregătit acest transport am pus totul în cutii separate, etichetate, pentru ca totul să poată fi apoi depozitat și distribuit mai departe și să ajungă la cei cărora le sunt destinate”.
După patru ore de mers cu microbuzele ajungem în Tabăra mobilă de la Huși. Cu disciplină militară, microbuzele sunt imediat dirijate, în funcție de conținutul cutiilor acolo unde trebuie. Fiecare pare că știe exact ce are de făcut, unde să se ducă. Se descarcă alimentele, păturile, produsele de igienă, sute de lucruri, aliniate frumos în corturi separate de unde vor fi distribuite refugiaților.
“Le-au primit cu dragoste și lacrimi și ne-au mulțumit!”
Găsim un grup de 20 de femei și copii care urcă într-un microbuz al ISU Vaslui. Femeile zîmbesc timid, cu flori în mâini. O doamnă le vorbește în rusește, se asigură că au tot ce le trebuie. Este Aurora Vatamaniuc, președintele Asociației Umanitare “Star of Hope România”. Femeile din microbuz nu mai vor pachete cu mâncare, au destulă…
“Dyakooyo! Spasiba!”, se aud vocile ucrainiencelor, mulțumind.
“În momentul acesta avem aici 20 de femei cu copii, care vin dinspre Odessa, unii pleacă mai departe spre Polonia, alții spre Germania. Unii se duc și nu știu unde, caută pur și simplu siguranță! Am întâlnit familii întregi, bunica împreună cu 3 fete și fata avea și ea copii, la râîndul ei, deci sunt două-trei generații. Au lăsat totul în urmă, au lăsat soții lor acasă să lupte și ele încearcă să-și găsească mai departe un rost”, ne povestește Aurora Vatamaniuc. “Noi am venit să ajutăm aici, în primul rând cu încălzitoare, pentru că aceste corturi nu sunt încălzite, este foarte rece și am primit o solicitare de la comandamentul central și am adus aceste aeroterme”.
În grupul venit cu noi de la Piatra Neamț îl regăsim și pe Rambo, un american simpatic, venit voluntar, special pentru a-i ajuta pe români să-I sprijine pe refugiații din Ucraina.
“Am văzut la televizor ce grozăvii se întâmplă acolo și eu și soția mea am spus: trebuie să ajutăm, trebuie să putem face ceva pentru acești oameni”, spune Sean Lentner, venit tocmai din Conneticut. Sean a contribuit cu bani și merge, împreună cu prietenul lui, Cătălin Goldan, mai departe, în Iași și în alte orașe să vadă cum poate ajuta și acolo.
Viața merge mai departe: doi copii ucraineni s-au născut în Vaslui!
Un alt autocar pleacă și grupul voluntarilor se întoarce în corturile destinate lor. Intrăm în vorbă cu preotul Vladimir Beregoi, de la Episcopia Hușilor, care este unul dintre cei mai activi voluntari din această zonă, mereu la telefon sau cocoțat pe scările autocarelor ca să vorbească cu femeile ucrainene în rusă.
“La Vama Albița, la benzinăria Petrom, avem amenajat un centru de primire și de oferire a informațiilor necesare, unde le dăm bani pentru benzină și motorină celor care nu au. Familiile care vin cu autocarele, cu microbuzele sunt preluate și duse la spațiile amenajate de către Episcopia Hușilor, la mănăstirile noastre și în spațiile amenajate de către Primăria Huși și Primăria comunei Vrânceni sau alte spații pe care le identificăm pe parcurs acolo unde se impune. Le plătim cazarea la hotel sau la pensiuni, atunci când agrează astfel de soluții temporare, cumpărăm bilete de avion, cumpărăm bilete de autocar ca să-i ajutăm să ajungă la membrii familiilor lor care sunt stabiliți de mai mult timp în Germania, Olanda, Anglia, Irlanda. Sunt dornici să ajungă acolo, în siguranță și să scape de oroarea războiului”, ne spune preotul.
Diana, translatorul nostru de la World Vision, își șterge, pe furiș lacrimile în timp ce ne traduce ceea ce femeile din cortul-cantină povestesc.
“Din Odessa toată lumea încearcă să plece acum. În gări este o mare nebunie… foarte multe femei și bătrâni, toată lumea este panicată. Au fost primiți la vamă cu mare căldură de români și au fost uimiți cât de ospitalieri sunt românii. Vameșii aveau grijă de copii, încercau să-i liniștească, îi țineau în brațe să nu mai plângă. Unul dintre vameși i-a hrănit câinele. Are o soră rămasă în Ucraina, multora le este frică să plece și să treacă prin Republica Moldova, prin România, pentru că nu știu la ce să se aștepte. Când s-a văzut dincolo de graniță a sunat-o și i-a spus: poți să vii că este OK și este safe să traversați!”
O familie plecată din Nikolaev, cu mașina personală, a avut ghinionul ca un scurt-circuit să le aprindă caroseria din față a autoturismului chiar după ce au reușit să treacă prin Vama Albița. Tatăl, cei trei copii și mama s-au adăpostit într-un container din tabără, așteptând să li se repare mașina. Bărbatul este atât de speriat încât refuză să vorbească și cu conaționalii lui.
“Când văd că sunt bărbat sunt în stare să mă linșeze!”, spune el în rusă către oamenii adunați în fața locuinței lor improvizate. Este printre foarte puținii bărbați care au reușit să plece din Ucraina, pentru că are trei copii. Imediat după ce a reușit să treacă granița, din Ucraina au venit alte ordine: indiferent de câți copii au, bărbații între 18 și 60 de ani nu mai au voie să plece!
În cortul portocaliu în care se servește masa, Olena vorbește la telefon cu sora ei. “Poți veni, surioară. În România e safe… Fii fără grijă! Românii sunt buni și ne ajută!”, îmi traduce Diana, voluntar la World Vision. (Angela CROITORU)
