În şedinţa de mâine, 31 martie, aleşii locali urmează să aprobe tarifele practicate pentru parcări în municipiul Piatra Neamţ, inclusiv cele ce vor fi prin intermediul aplicaţiei Tpark. Asta ca urmare a preluării parcărilor de către primărie. Propunerea venită de la primărie pentru cei care achită la parcometre este de 12 lei/zi în orice zonă a oraşului, 2,5 lei/oră pentru zonele A şi B, dar şi în zona ştrandului, iar în Piaţa Centrală 2 lei/oră. Deşi şedinţa este mâine, în ultima zi a lunii martie, în proiectul de hotărâre sunt trecute şi tarifele ce ar fi trebuit să fie valabile în perioada 1-31 martie. Cât priveşte abonamentele, care vor putea fi achitate la camera 20, ghişeul 5 din primărie sau cu cardul bancar, acestea sunt de 40 de lei pentru 7 zile şi 120 lei/lună, 750 de lei/an pentru persoanele fizice şi 60 de lei pentru 7 zile, 175 lei/lună şi 1050 de lei/an pentru persoanele juridice.
Cei care vor avea ghinionul să le fie ridicate maşinile, pentru că au parcat în zone cu oprirea interzisă, trotuare, spaţii verzi sau staţii de autobuz, au de achitat: 350 de lei pentru ridicare, 200 lei pentru transport, 50 de lei/zi pentru perioada în care maşina ridicată este depozitată. Pentru deblocarea roţilor, în cazul în care nu se poate face dovada plăţii parcării sau autovehiculul este găsit pe locurile pentru persoane cu handicap, etc, tariful este de 100 de lei/zi, la care se adaugă o majorare de 25% (adică 125 de lei/ zi) pentru fiecare zi în plus în care roţile maşinii rămân blocate peste primele 24 de ore. În municipiul Piatra Neamţ există 52 de parcometre, iar primăria va plăti 183,50 lei/lună chirie pentru fiecare dintre acestea. Pentru parcările de reşedinţă, potrivit unui alt proiect ce va fi votat tot mâine, tariful este de 142 de lei/an pentru persoane fizice şi de 342 lei/an pentru firme. (Angela Croitoru)
Un comentariu
Sper sa nu se ajunga la noile tarife!Va fi vai de noi!Trebuie taxati!