Ce n-o să aflaţi de la „energeticul” ministrul Popescu despre dependenţa de Rusia

Preocupat mai nou să explice românilor cele despre care habar nu are (şi) în legătură cu Grupul MOL şi preţurile carburanţilor la pompă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, părea să se sustragă uşor de la activităţile sale de bază, consacrate prin consecinţe sinistre asupra României. Doar părea. Fiindcă s-a apucat să dea asigurări cum că informaţiile privind posibila creştere bruscă a preţurilor sunt false, iar marii furnizori au stocuri suficiente. Mai mult, miercuri seară, a făcut un apel la români „să nu stea la coadă că vor găsi benzină și motorină și mâine și poimâine și într-o săptămână și peste două săptămâni în benzinării. Nu este niciun motiv pentru a sta la coadă în această seară, noapte. Nu se va dubla prețul, nu va ajunge la 9 lei, nu va ajunge la 10 lei, nu va ajunge la 11 lei”. O dovadă a spuselor vine de la Digi24. Fără emoţie, fără reţinere, având în vedere personajul, românii au înţeles taman contrariul.

În continuare, celor care vor să înţeleagă ceva din ce se întâmplă în piaţa de energie, fie în lume, fie în ţară, dar mai ales pe fondul invaziei ruseşti în Ucraina, le rămâne varianta de a căuta surse alternativă. Una serioasă rămâne Asociaţia Energia Inteligentă.

Bunăoară, în urmă cu două zile, preşedintele asociaţiei, Dumitru Chisăliţă, explica oricărui om raţional, în articolul Bumerangul războiului , că „în anul 2021, prețurile diferitelor forme de energie au crescut, față de anul 2020, pe întreg mapamondul la un nivel extrem. Acest aspect a fost pus pe seama creșterii cererii la energie. A fost o explicație ușor acceptată și practic a trebuit să apară un conflict, ca să realizăm impactul acestor creșteri:

► 318% creșterea prețului la cărbune;

► 300% creșterea prețului la energie electrică;

► 95% creșterea prețului la gaze;

► 55% creșterea prețului la petrol;

► 52% creșterea prețului la uraniu.”

Harta consumului global de energie ataşată în articol nu are nevoie de traducere:

Mai departe, profesorul Chisăliță a subliniat următoarele:

Declanșarea războiului, chiar în lipsa unor tulburări ale fluxurilor de aprovizionare cu energie, în lipsa unor crize, în lipsa unor creșteri ale cererii de energie, a unor temperaturi extreme etc.,  a adus un alt fenomen, o explozie mare a prețului pe parcursul primelor 12 zile de război:

► 18% creșterea prețului la uraniu;

► 35% creșterea prețului la petrol;

► 44% creșterea prețului la grâu;

► 81% creșterea prețului la cărbune;

► 143% creșterea prețului la gaze.

O zi mai târziu, revenea pe site-ul asociaţiei cu articolul Dependenţa de energie a Europei , unde – eventual şi spre ştiinţa stăpânitorilor interni ai ţării! – începea cu… începutul:

“Europa a început în anul 1968, prin semnarea contractului dintre Austria și URSS, construcția primului gazoduct pentru transportul gazelor naturale către Europa. A fost momentul începerii construcției dependenței față de importurile de energie a Europei.

Necesarul de valută și bunuri al URSS și necesarul de energie al Vestului Europei au deschis o colaborare reciproc avantajoasă, care a contribuit la bunăstarea ulterioară a Europei bazată pe energie suficientă și ieftină.

Anii au trecut, dependența Europei s-a accentuat, gazele și celelalte forme de energie ieftină din Rusia au adus venituri frumoase la bugetele țărilor Europene prin sistemele de taxare și accizare impuse energiei (atunci când ai o energiei ieftină, există disponibilitatea de a veni cu adausuri până la limita puterii de cumpărare acceptate), dar și pentru firme și persoane fizice din vestul Europei. Astfel, lucrurile au evoluat până în anul 2020 la o dependență de importuri de 70,4% din energia primară a UE (inclusiv uraniu), din care 27,4% de energia primară din Rusia.

Accentuarea îngrijorării față de epuizarea resurselor de energie primară în lume, dar și în Europa, a determinat tragerea unui semnal de către UE, îmbrăcat într-o formă frumoasă și nealarmistă – Green Deal, prin care s-au promovat dezvoltarea unor surse alternative care să reducă dependența de importuri de energie primară. Astfel, în ultimi ani Europa și-a crescut ponderea energiei din resurse regenerabile, dar creșterea consumului de energie nu a redus semnificativ dependența de importuri.”

În context şi la prima vedere, dacă ne uităm pe prezentarea mixului de energie primară (energia conținută în combustibili fosili și surse regenerabile care nu face obiectul niciunui proces de conversie sau transformare) la nivelul UE în anul 2020, acesta s-ar putea să nu spună mare lucru: petrol – 31%, gaz – 28%, cărbune – 15%, resurse regenerabile – 14%, nuclear – 12%. Iar simpla “inventariere” a regenerabilelor la nivelul aceluiaşi 2020 (biomasă – 54%, eolian – 12%, hidro – 12%, biocombustibil – 13%, altele – 9%) e improbabil să fie explicată curând de ministrul Popescu, cu sau fără participarea vreunui ecoterorist indigen.

Privind însă cu atenţie ce înseamnă dependenţa UE de importuri pe forme de energie primară, potrivit datelor EUROSTAT din 2020, se descoperă o situaţie prea puţin spre deloc comentată în România:

Dintr-odată, ponderea reală a importurilor de energie primară din Rusia, în total importuri, dezvăluie un tablou geopolitic total diferit de ce se trâmbiţează pe la pârâtele televizuini. Mai clar, dependenţa energetică reală de Rusia nu e aia servită ca manipulare cu garnitură de intoxicare.

Viorel COSMA