Vecinii noștri de la nord sunt în război. Ceea ce se vehicula că ar fi o invazie minoră este invazie în toată regula, chit că rușii au propus (sau impus – tot una la ei) propriei mass media să evite substantivul invazie. Dimensiunile acțiunii Kremlinului a depășit orice așteptare, întreaga lume plecând după fenta lui Putin, altfel un maestru al disimulării în acest caz. Privind în spate acum, am putea înțelege zâmbetul perfid de pe fața lui Lukașenko la finalul întrevederii cu Putin, precum și atitudinea de poker-face din ulterioarele meeting-uri cu Macron, Scholtz și care au mai fost. Dacă asta a fost dorința rușilor în ceea ce-i privește pe ucrainieni, atunci le-a ieșit. Europa este zguduită emoțional și pusă în fața unei table de șah pentru o partidă cam pe nepusă masă, sportul ăsta nefiind chiar o preocupare prin cancelariile europene.
Dincolo de toate câte ni se arată din teatrele de operații (cam unilateral aș zice) transpare un mesaj destul de limpede al atacatorului – nu vă puneți cu mine, sunt masculul alfa din spațiul ăsta. Lăsând la o parte empatia a celor ce privesc acest eveniment prezentat aproape în direct, se cuvine șă ținem cont de o disproporție evidentă dintre potențialele beligeranților, rușii fiind într-un raport de circa 5 la 1 în ceea ce privește disponibilul militar și logistic. Numai că, opoziția ucrainienilor până în acest moment, depășește pe alocuri încrederea lui Putin în forța oastei sale, ceea ce – spun specialiști în domeniu – ar fi o frustrare pentru liderul cu centură neagră și 9 dani. Pe de altă parte, o apreciere a anvergurii acțiunii ruse denotă un consum imens de resurse, ca să acoperi un front de câteva sute de km înseamnă un efort serios, pe care suspomenitul și l-a asumat dimpreună cu cei ce-l susțin. Imaginați-vă că o oră de zbor cu un aparat, fie el Suhoi sau Mig, ajunge la câteva zeci de mii de euro, ca să nu mai pomenim de alte componente. Sunt voci care susțin că Rusia aruncă zilnic câteva miliarde bune din pușculița Kremlinului, susținută de oligarhii fideli regimului.
Ce fac ucrainienii? S-a văzut. Au reușit să câștige empatia Europei și nu numai. Susținut, atât cât se poate, de vecina UE și nu numai, Zelensky face cât poate și ce poate. Sunt semne că este o nucă tare pentru agresori care se văd în postura de a se întrebuința serios pentru a duce la bun final ce și-au propus. Prima consecință, de altfel așteptată, se vede în prezentul continuu al acestor zile – criza umanitară de la frontierele statului vecin. Sute de mii de ucrainieni pleacă din calea războiului și aleg calea exilului până la o limpezire a situației. Se cuvine să ne deschidem ușile sufletelor și ale caselor ca să-i primim și să le oferim din ce avem și lor, în ciuda multor amintiri nu tocmai plăcute din trecutul istoriei moderne și contemporane.
Mă bucură unitatea noastră din aceste zile și generozitatea cu care i-am primit pe vecinii din nord, absolut necondiționată, care mi-a adus aminte de poveștile bunicilor mei care la rândul lor au fost în pribegie cât au fost ostilitățile celui de al doilea război mondial în derulare pe locurile natale. Nu putem fi reci la vederea puilor de om agățați de o valiză sau fusta mamei și privesc în gol, neînțelegând ce se petrece. Să sperăm că vor trece cu bine peste această încercare și vor fi puternici să creeze o lume mult mai bună decât cea prezentă. Pentru că ceea ce trăim și trăiesc vecinii noștri este departe de ceea ce ne dorim, mai cu seamă că am fost vitregiți doi ani de-o pandemie parcă pusă cu mâna. Ne-am obișnuit să ne facem griji, așa că cele actuale nu vin pe un teritoriu virgin. Deocamdată, peste enunțurile alarmiste lansate – că așa se face – sunt niște adevăruri de necontestat. Suntem într-o alianță, avem trupe străine la noi, avem o relativă siguranță. Se cuvine s-avem încredere în ceea ce avem și-n Cel de sus.
Pe mai încolo.
GD Patraucean
