Reportajul de față se adresează în mod special celor care nu văzut cu ochii lor privirea copiilor refugiaților ucraineni care intră în România prin Vama Siret. Noi am văzut privirile triste și nefericite ale acestor copii și ale mamelor lor, am văzut lacrimile unora dintre ei. “Mesagerul de Neamț” a fost prezent sâmbătă, 26 februarie, în Vama Siret și a stat de vorbă cu unii dintre refugiați dar și cu români care le ofereau alimente și apă. La fel cum am făcut și noi, pentru câteva familii.
Am ajuns în Vama Siret sâmbată, 26 februarie, dimineața. Sute de mașini stau parcate pe ambele sensuri de mers spre vamă. În apropierea vămii zeci de corturi și stand-uri cu alimente, apă, ceaiuri, cafea, pături, saltele și alte ajutoare care le sunt oferite familiilor care trec granița dinspre Ucraina. Forfotă mare, aglomerație, femei și copii cu bagaje după ei, mașini cu numere de Ucraina care intră în România încearcă să-și facă loc printre zeci de mâini care le oferă apă, mâncare și chiar flori șoferițelor. Printre români și refugiați, zeci de polițiști, angajați ISU și personal de la Crucea Roșie. Dinspre vamă valuri de refugiați își fac loc prin mulțime, în timp ce primesc alimente și apă.
Ne atrage atenția o mamă cu doi copii. Vorbește limba română, spre deosebire de mulți dintre refugiați. Intrăm cu ea în vorbă, după ce le oferim un pachet de mâncare și dulciuri pentru cei mici. „Suntem din zona Cernăuți la granița cu Republica Moldova. Am venit să las copiii la o rudă care muncește în Italia. Ea vine acum aici la vamă, îmi ia copiii și eu mă întorc acasă la soțul meu. El luptă cu rușii. Nu-l pot lăsa singur. Nu pot părăsi casa. Bărbații noștri au rămas în țară să lupte cu rușii”. Între timp cei doi copii gustă cu priviri triste și obosite în jos din dulciurile primite.
La câțiva metri un grup de tineri, atrage atenția, discută într-o limbă greu de înțeles. Sunt un grup de studenți cu bursă la o facultate din Cernăuți, și provin din India, Sri Lanka, Bangladesh. În engleză reușim să ne înțelegem, aflăm că au plecat doar cu actele din căminele studențești și nu știu încotro să o apuce. Au primit și ei la rândul lor porții de mâncare, apă, ceai și cafea de la români.
O doamnă vânzătoare de la un magazin mixt din apropierea vămii a oferit cafea și ceai. Ne spune că va plăti din salariul ei, dacă patronul va decide asta. Se apropie de noi un român revoltat: „Nu e normal ce se întâmplă. Sunt români care aruncă sandvișuri în mașinile ucrainenilor, chiar dacă aceștia nu vor să le primească. Le aruncă mâncare cu forța. Nu se face așa ceva. E risipă de alimente”. E un adevăr, dar în lipsa unei organizări oficiale, oamenii înțeleg să ajute cum pot.
Arafat și Flutur, printre refugiați. Refugiații îi ignoră
La un moment dat o armată de cameramani de la mai multe televiziuni naționale și locale s-au strâns în jurul unui bărbat înalt și cu mască. Sosise într-o vizită la Vama Siret Raed Arafat. Vizita nu a durat mai mult de 5 minute, timp în care acesta a făcut câteva poze și la autospecialele ISU. Un român a vociferat într-o moldovenească autentică, în timp ce trecea pe lângă armata de cameramani și reporteri: „A venit să facă gargară pe aiși. Șî atât. Fapte, ioc. Doar vorbesc șî apoi pleacî”.
La nici 10 minute apare Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, alături de primarul orașului Siret. Cum altfel, decât înconjurați și asaltați de cameramani și reporteri. Gheorghe Flutur își exprimă live și o intenție. Dorește să propună autorităților ucrainene ca în localitățile sucevene Vicovul de Sus și Ulma să fie treceri de frontieră pentru ucrainenii care așteaptă în mașini pe o distanță de 30 de km la vama cu România.
În tot acest timp, prin spatele cameramanilor și reporterilor TV, trec zeci de refugiați nepăsători la vorbele politicienilor. Au griji mult mai mari. Unde-și culcă copii la noapte și ce soartă vor avea conaționalii lor care au rămas să se lupte cu Uniunea Sovietică (n.r. – așa spun, că Rusia a redevenit fosta Uniune Sovietică, prin crimele de război pe care le face acum pe teritoriul Ucrainei).
O pauză de o cafea la marginea vămii. Un grup de români discută la o țigară: „Dacă ucrainenii civili au primit arme să lupte și să se apere împotriva rușilor îți dai seama că nu peste foarte mult timp unele dintre aceste arme vor ajunge și la noi la Siret și poate și mai departe. Așa cum până acum au ajuns țigări de contrabandă, așa bine de acum înainte, pe lângă țigări rusești și ucrainene vor ajunge și arme. O să iasă urât”.
Revenim printre refugiați și observăm un domn care oferă lalele unor șoferițe ucrainence. Acestea au apreciat gestul și răspund cu un zâmbet. Traficul devenea aglomerat, iar polițiștii de la Rutieră făceau cu greu față la dirijarea lui. Ambuteiaje și claxoane. Refugiații și angajatele de la ISU Suceava erau într-o continuă mișcare. Multe dintre angajatele de la ISU aveau în brațe câte un copil sugar pe care-l duceau alături de mama lui la un punct de ajutor.
Interacționăm cu un profesor din Botoșani venit cu familia, pentru a oferi alimente, ceai, apă și cafea refugiaților. „Pentru mine, în primul rând aceștia sunt oameni având statut de refugiați, care se retrag în orice stat membru UE, spre a se adăposti, spre a găsi sprijin sau ocrotire în fața unei mari primejdii. De cele mai multe ori calitatea umană te definește prin a lua decizii corecte. Iar la aceste decizii corecte contribuie credința, simțul educat și bunul simț”, ne spune profesorul din Botoșani.
Veștile de pe frontul din Ucraina apar distorsionate în zona vămii. Unii vin cu vești menite să sperie, alții cu variante optimiste. Pentru ucrainienii care au ales să treacă prin România – foarte puțini aleg să rămână – contează foarte mult că sunt primiți cu căldură și că simt solidaritate. La fel simțeau polonezii după ce au fost atacați și a început al doilea război mondial. Temerea multora este că scenariul s-ar putea repeta. (C.T. STURZU)
