Una din problemele spinoase, când vine vorba de investiții la Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, pare să-și fi găsit în sfârșit rezolvarea. Mutarea secției Oncologie (datorită lucrărilor de reabilitare), cu tot cu bolnavi, cadre medicale, cazarmament și logistică va fi rezolvată în interiorul spitalului și nu în spații din afara acestuia, cum se vehicula. Asta se va întâmpla rapid, fiindcă lucrarea de renovare și consolidare a clădirii va începe după 1 mai. Este vorba de un proiect finanțat cu 7.327.610,86 lei de Compania Națională de Investiții cu contractul semnat încă din vara lui 2019, dar din varii motive, întârziat.
Odată procedurile aferente încheiate și câștigătorul lucrărilor desemnat, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor, după cum a declarat astăzi Alexandru Filimon, managerul spitalului județean. „Contractul de atribuire a proiectului a fost câștigat de firma Luxuria Aedificium din București și ar fi trebuit ca lucrările să înceapă în aprilie, dar asta se va întâmpla în data de 2 mai. Mutarea bolnavilor a fost o problemă, n-avem spații disponibile și au fost idei de mutare a secției la Roznov, la Bicaz, în clădirea de pe strada Ștefan cel Mare (n.n. – fostul sediu al fundației Crizantema din Piatra-Neamț), dar nu le-am luat în considerare. Secția rămâne la spitalul județean! Chiar săptămâna trecută am vorbit cu medicii șefi din spitalul vechi și cu acceptul și suportul dumnealor, vom muta Oncologia în pavilionul vechi”, a precizat managerul spitalului județean. Soluția găsită înseamnă ca jumătate din compartimentul Reumatologie să fie mutat la parterul Policlinicii, în locul centrului de evaluare a pacienților cu Covid, fosta bază de tratament balneo-fizio. Hematologia vine odată cu Oncologia și își ia înapoi spațiul de la etajul IV, unde a funcționat până în pandemie. În plus, orice alt spațiu se va găsi, va fi eliberat pentru a face loc bolnavilor Oncologiei. „Nu e ideal, dar se vor respecta circuite, numărul de paturi pe saloane. Restrângem cabinetele medicilor, magazii și alte spații pe care le mai putem folosi. Eu sunt bucuros că am găsit înțelegerea medicilor, perioada este scurtă, până la sfârșitul acestui an lucrările la Oncologie trebuie finalizate”, a adăugat Alexandru Filimon.
Înțelegem că pavilionul în care funcționează Oncologia, de la ieșirea din curtea spitalului, va intra complet în șantier. Vor fi lucrări la acoperiș, după ce în vara lui 2019 infiltrațiile au „curs” până în sala de tratament, detalii aici. Vor fi și recompartimentări la interior, practic o reconfigurare modernă a spațiului, care respectă și circuitele actualelor norme, avizate de DSP Neamț, după cum a adăugat șeful SJU Piatra-Neamț.
Rămâne ca lucrările de modernizare a Oncologiei să nu depășească foarte mult termenul din contract și ca firma câștigătoare a proiectului să muncească cu spor.
Cristina Iordache
Un comentariu
Credeam ca știți situația… E un proiect prost, respins de personalul secției de la început cu motivații foarte serioase și pertinente. Am făcut hârtii la toți managerii și nu am fost luati in seama iar proiectul a fost susținut și impus de către Dan Vasile Constantin, membru in CA și consilier personal al domnului președinte Arsene. De ce a făcut asta, numai el știe… Ce nu înțeleg este de ce proiectul merge in continuare in ciuda faptului ca este evident un proiect total necorespunzator cerințelor epidemiologice și legale pentru desfășurarea activității de oncologie.