ALDE se reîntoarce de unde a plecat, în Partidului Național Liberal. Este drept, fără conducătorii de atunci, dar important pare să fie mai mult semnalul de reunire pe dreapta politică a țării. În această după amiază, 22 martie, a fost semnat protocolul de fuziune dintre cele două formați politice.
O scurtă istorie a ALDE, foarte tumultoasă de altfel pentru un partid înființat acum mai puțin de un deceniu, arată însă că „liberalii” care au plecat din PNL nu sunt chiar aceeași „liberali” care se întorc. Călin Popescu Tăriceanu a plecat din PNL în februarie 2014, după pierderea alegerilor interne, formând Partidul Liberal Reformator, care va deveni Partidul Alianța Liberalilor și Democraților după fuziunea cu Partidul Conservator (deja nu chiar liberal). ALDE a sprijinit activ și direct guvernările PSD fiind în același timp foarte critic față de abordările luate de către PNL în perioada când se afla în opoziție. Pe fondul discursului din ce în ce mai divizat între forțele politice principale, PSD, PNL și USR, scorul partidului lui Tăriceanu la ultimele alegeri nu i-a permis să ajungă în Parlament, deci sfârșitul era aproape. A urmat fuziunea cu Pro România, partid de stânga care a fost condus de Victor Ponta. Probabil alianța dintre PNL și PSD a facilitat și această „reîntoarcere acasă” a ALDE. În Neamț lucrurile au stat la fel, ALDE sub conducerea lui Ion Asaftei fiind alături, fără șovăire, de Ionel Arsene, cu avantajele aferente, mai ales în mandatul trecut. În acest mandat Asaftei a trebuit să se mulțumească cu un rol periferic, fiind înlocuit de Mădălina Ciubotaru.
„PNL și-a asumat de la bun început rolul de partid integrator al Dreptei. Acesta este şi motivul pentru care am demarat dialogul politic cu ALDE. Viziunile celor două partide s-au armonizat pe parcursul discuțiilor, am stabilit obiectivele comune și am definitivat un parcurs procedural. Fuziunea dintre PNL și ALDE are în vedere stabilizarea post-criză și dezvoltarea României, prin punerea în aplicare a măsurilor liberale pe care le așteaptă românii, în primul rând în domeniul economic. Perioada extrem de dificilă pe care o traversează societatea românească după criza Coronavirus și în condițiile războiului din Ucraina, obligă la colaborare toate forțele politice responsabile din România”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu, la semnarea protocolului de fuziune.
„Ne-am întors în PNL, iar asta înseamnă nu doar o armonizare a structurilor din teritoriu, acolo unde cei peste 1.000 aleși locali pe care îi avem vor lucra pentru comunitățile lor, umăr la umăr cu colegii din PNL, ci mai ales o soluție pe termen lung pentru România. Ținem foarte mult să punem în aplicare acele măsuri și teme care configurează o viziune liberală, corectă și coezivă, de dezvoltare a țării, fără a lăsa în urmă nicio comunitate, oricât de îndepărtată ar fi de Capitală sau de marile orașe. Mă refer aici, în primul rând, la reducerea reală a decalajelor de dezvoltare între regiuni, prin asumarea unor investiții devenite obligatorii în proiecte majore de infrastructură, nu numai de transport. Revenim acasă cu buna-credință a liberalilor care nu dau înapoi în momente critice pentru România, atunci când unii cred că a fi patriot se rezumă la a critica și a desființa totul, dar de pe margine. E o situație de „acum ori niciodată”, care cere colaborare din partea tuturor forțelor politice. Strângem rândurile cu atât mai mult, în momente în care România are nevoie de unitate!”, a declarat președintele ALDE, Daniel Olteanu, citat de stiripesurse.ro.
V. Bălănescu
FOTO: bugetul.ro