Absolventă a Facultății de Științe ale Educației, cu Master în Psihologie clinică și psihoterapie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Marinela Simionel este profesor la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț din 2014. Este profesor itinerant din 2016, lucrând cu copiii cu copiii cu nevoi educaționale speciale din cadrul Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. În ultimii 3 ani a preferat să-și canalizeze o parte din timp și către meseria de psiholog, pentru că, așa cum spune chiar ea, „îmi oferă posibilitatea de a cunoaște oamenii în esența lor și de a le oferi suportul necesar, de a mă motiva mereu, alimentând standardele înalte”.
*********************
– Din experiența dv., ce patologii întâlniți la pacienți?
Tranzitând o perioadă dificilă, mulți dintre noi am fost încercați de stări inexplicabile, de stări de panică, de comportamente anxioase și de stres, care de cele mai multe ori au condus la formarea unor patologii. Cele mai întâlnite patologii sunt tulburările anxios-depresive, fobiile specifice și atacurile de panică.
– Este cunoscut faptul că, la nivel național, România înregistrează un record la violența domestică. De unde credeți că provin astfel de comportamente, care ar fi cauza lor? Și ce soluții sau sfaturi ați putea da victimelor violenței domestice?
Violența în familie reprezintă orice formă de abuz exercitat de un membru al familiei asupra altuia, excepție făcând acțiunile de autoapărare și de apărare. În proporție ridicată întâlnim violența verbală și violența psihologică, urmată de violența fizică, sexuală, economică și spirituală. Cauzele acestor abuzuri sunt multiple, dar cele mai întâlnite în cadrul cabinetului, au fost comportamentele agresive asociate cu gelozia și consumul de alcool sau substanțe, care maschează de fapt cauza principala a agresivității. Consider că orice agresor a fost la rândul său o victimă, a trăit într-un mediu violent sau a avut un anturaj care nu respectă reguli, drept urmare manifestându-se astfel. A trăi într-un mediu ostil, respingător, violent nu face decât să ne conducă spre o stimă de sine scăzută, neîncredere, neputință, dependență emoțională și poate fi urmată și de dezvoltarea unor tulburări depresive, anxioase și de stres post-traumatic, atât pentru victimă, cât și pentru victimele colaterale (copii, bunici). De multe ori, victima încearcă să conștientizeze că se află într-o situație de criză și încearcă să facă ceva în această privință, atunci când intervin copiii. Cel mai important este înlăturarea mediului agresiv și apelarea la specialiști, care oferă suport și sprijin în schimbare.
– Puțini știu și de violența psihică în familie. Ce ne puteți spune despre acest tip de violență și cât de periculoasă poate fi, cum se manifestă și care sunt pașii de urmat pentru a scăpa de ea?
Efectele violenței domestice asupra sănătății mintale pot fi dezastruoase, reacțiile emoționale ale victimei sunt o complexitate de trăiri: frică, furie, durere, vinovăție, dezvoltând tulburări afective, de disociere, o anumită anesteziere emoțională pentru a supraviețui abuzului, dar și idei suicidale. Aceste victime pot dezvolta Sindromul Stockholm – un răspuns psihologic care se dezvoltă atunci când victima unui abuz se atașează emoțional de abuzator, ajungând chiar să îi justifice atitudinea. Astfel, pusă într-o situație extremă, victima înlocuiește frica, disprețul sau respingerea cu o reacție paradoxală de simpatie față de agresor. La baza sindromului stă instinctul de supraviețuire. Am conturat și un profil psihologic al victimei și al agresorului. Agresorii sunt intoleranți, la început sunt fermecători, sunt autoritari, sunt rigizi psihologic, sunt șantajatori, nu fac autocritică, în schimb, ei critică, își schimbă starea de spirit în câteva secunde, sunt ușor jigniți, sunt cruzi și nesimțiți, nu regretă, fac promisiuni false, ei controlează, nu au control emoțional, sunt seducători, sunt mincinoși și au o empatie scăzută. În schimb, victimele au o stimă de sine scăzută, au neîncredere, sunt supuși, înfricoșați, anxioși, depresivi, dependenți și izolați. Ieșirea din situația de criză se face prin conștientizare, acceptare și dorința de schimbare, primul pas fiind apelarea serviciului de urgență 112. Este cea mai grea decizie pe care o poate lua victima violenței domestice. Apoi se va apela la serviciile sociale, juridice și psihologice, care vor ghida victima până la ieșirea din vulnerabilitate.
„Mediul școlar prielnic și securizant ajută la dezvoltarea armonioasă a sănătății mintale a copiilor, este primul mediu social unde copilul interacționează, unde își construiește relațiile”
– Cât de mult a afectat sau poate afecta pandemia psihicul românilor? Ați avut pacienți cu astfel de probleme?
Perioada pandemică, cea a restricțiilor și carantinarea a facilitat dezvoltarea sau accentuarea tulburărilor psihice, mai ales în rândul adolescenților și tinerilor. Am întâlnit tot mai multe cazuri de preadolescenți și adolescenți cu tulburări anxios-depresive, atacuri de panică, ipohondrie și cu idei suicidale, cu un mediu familial predominant anxios sau cu părinți plecați la muncă în străinătate, ei fiind în grija bunicilor sau a rudelor. Au „supraviețuit” acestui virus care, după cum mi-au comunicat ei „a trasat o linie în viața lor”. Vreau să subliniez importanța părinților în viața copiilor și modalitățile în care se explică acestora, situațiile de criză.
– Războiul care se poartă acum în Ucraina poate fi un motiv de îngrijorare pentru stabilitatea psihică și emoțională a românilor, dar mai ales al copiilor?
Psihicul uman este încercat la cote și valențe pe care nu le-a mai cunoscut, trecând doi ani prin pandemie și în prezent aflându-ne în război. Practic traversăm o perioadă care provoacă temeri și stres major, care lasă amprente pe psihicul nostru. Se dezvoltă, în special, tulburările de stres post-traumatic și anxietatea. Ne putem centra, în aceasta perioadă, pe activități în aer liber, cititul unor cărți preferate, jocuri de interacțiune cu copiii, socializarea cu persoane dragi, evitând cât se poate excesul de informații. Copiilor să li se explice, în funcție de nivelul de înțelegere, de către părinți situația în care ne aflăm, oferindu-le siguranță și continuitate, implicându-i în diverse activități atractive și motivaționale.
– Să abordăm și violența din școli. Sau bullying-ul, cum mai este cunoscut. Ce trebuie să știe elevii, profesorii și părinții când cunosc direct sau indirect astfel de cazuri?
O altă formă de abuz, numai că în mediul școlar, care se manifestă în mod repetat și are ca forme agresivitate psihică, fizică, verbală și sexuală, este tot mai prezentă în viața copiilor noștri. Victimele acestor abuzuri pot fi copii cu situație financiară precară sau copii cu dizabilități sau copiii timizi. De multe ori aceste situații nu sunt prezentate de către victime, copiii nu spun părinților cam ce se întâmplă la școală, mai puțin profesorilor diriginți. Părinții pot încerca prin diverse metode de comunicare să se conecteze cu copiii lor, să discute despre emoțiile lor, despre prietenii de la școală și să îi încurajeze să reacționeze atunci când observă situații de bullying. Dacă copilul are schimbări bruște în comportament, cum ar fi retragerea socială parţială sau totală, acuză frecvente dureri, de cap sau de stomac, lipsa apetitului, dificultăți de somn sau coșmaruri, pierderea interesului pentru școală, neîncredere sau se rănește, ar trebui să ridice semne de întrebare și să se acționeze. Profesorii diriginți sunt buni observatori și pot identifica cu ușurință comportamentele agresive, dar dacă nu se întâmplă acest lucru, să încurajeze victimele și martorii abuzului să comunice imediat situația. Un plus ar fi prezența unui consilier școlar la unele ore pentru a prezenta situații de genul abuzurilor și nu numai. Din păcate, nu toate școlile au consilier şcolar, iar cadrele didactice sunt nevoite să se descurce cum pot. Aceste forme de abuz, pot dezvolta tulburări anxioase, somatice și chiar depresive la vârste din ce în ce mai mici. Mediul școlar prielnic și securizant ajută la dezvoltarea armonioasă a sănătății mintale a copiilor, este primul mediu social unde copilul interacționează, unde își construiește relațiile. (A consemnat Ciprian Traian STURZU)