La o distanță de câteva decenii bune după momentul mai 1945, când s‐a încheiat al doilea război mondial, lumea se încăpățânează să uite ororile acestui conflict care a zguduit planeta și vizionează comod o nouă dispută majoră pe display‐urile cumpărate în rate, făcând pariuri și scriind mesaje de compătimire, mai mult, alăturându‐se unui curent de opinie sau altul, funcție de fluxul de informații ce bântuie un moment al zilei sau altul. Regiunea în care evoluăm istoric s‐a împărțit în două: pro și anti, sfidând o prezumtivă unitate care, la nevoie, ar trebui să se manifeste într‐o astfel de criză. Este clar că vremurile pe care le traversăm sunt dramatic perturbate economic, în urma unor măsuri cel puțin ciudate. Mari jucători economici s‐au întrecut în mișcări, oarecum de paradă, sancționând rușii, privându‐i de iahturi, ceasuri, mașini scumpe de parcă populația strunită de Putin ar arde‐o numai în puf, perne și șampănii. Mărci de notorietate au anulat afacerile din perimetrul rusesc ca să‐i arate planetei ce strașnic i‐au tras‐o lui Putin, Lavrov&Co. Serios? Nu mai poate Rusia de lipsa produselor de marcă, în condițiile în care jucători economici cu greutate continuă „bien merci“ business‐urile cu rușii, pesemne pe principiul de notorietate, banii nu au miros, ei ori sunt ori nu sunt, indiferent de tipul, puterea ori apartenența lor. Lista recent publicată în spațiul public ne arată că Rusia nu este privată de tehnologie, Asus, Lenovo și Acer sunt prezente fără nici o problemă și nici de produse de necesitate curentă, retailer‐ul Leroy Merlin fiind activ, cu toate că Depardieu s‐a declarat opărit de manifestarea militară rusească. Auchan este și el nelipsit din cotidianul rusesc, sunt prezente companii chinezești, germane și (o să râdeți!) americane. Altfel spus, ambasadorul Rusiei în Suedia avea mare dreptate: rușilor li se cam rupe de sancțiunile vestului, inclusiv când vine vorba de energie. Resursele imense furnizate Europei şi‐au schimbat direcția de comercializare, Asia devenind un aspirator însetat de combustibili fosili la un preț prietenos, evident, fiind conștienți că orice tichie de mărgăritar trebuie să stea pe ceva cât de cât sănătos și bine hrănit. Așadar, care‐i chichirezul la toată mascarada asta cu sancțiunile economice? Până una alta, dacă ne uităm la balanțele personale de plăți și încasări, constatăm că acestea se înclină neplăcut spre partea cu datul banilor. Avem alimente mai scumpe, energie mai scumpă.
Pe de altă parte, din șuvoiul de știri care zumzăie în eter, extragem o altă dimensiune a conflictului în desfășurare. Bugetele ministerelor de apărare din regiune s‐au mărit simțitor și am aflat și de ce. Se cumpără rachete în draci, Javelin‐ul devenind vedeta zonei, iar F16 multirol rup stilul și‐n varianta țiplă, dar și second‐hand (chestie de buget). Polonia vrea sisteme antirachetă, noi ne vom dota cu sisteme antiaeriene și vom produce drone. Bazarul militar este în fierbere, industria de profil fiind intr‐o tendință ascendentă în alimentarea PIB‐urilor. Prin urmare, cu cât acest conflict va dura mai mult, bugetele marilor jucători de pe piața militară vor crește simțitor în detrimentul altor sectoare, forțate să simuleze un stand-by sau să se reseteze după o corectitudine politică străină multora dintre ei. Faptul că oamenii mor în condiții inimaginabile sunt simple statistici și adevăratele cifre ale conflictului sunt plasate în zona discretă, iar peste vreo jumătate de veac le vom recepționa și ne vom cruci de dimensiunile apocaliptice ale intervenției ruse și ne vom întreba cum a fost posibil așa ceva.
Până una alta, ar trebui să realizăm că se conturează adevărata miză a acestui război: banii. Pentru bani se taie în carne vie (la propriu), se distrug destine, dispar familii, visuri și agoniseli de o viață. O banală apăsare pe un buton și peste câteva secunde zeci de oameni pleacă ireversibil de pe lumea asta. Ăsta e războiul, asta‐i lumea din debutul secolului XXI.
Pe mai încolo. (GD PATRAUCEAN)
