La Iași, a fost inaugurat, la inițiativa Universității de Medicină „Grigore T. Popa”, Centrul Cultural „I.I. Mironescu”. Personalitate remarcabilă națională, Eugen I. Mironescu s-a născut în ziua de 13 iunie 1883 la Tazlău și a trăit până în 22 iulie 1939. A studiat Medicina la Berlin și, întors în țară, dovedește pragmatice calități umane și profesionale, devenind șeful Clinicii de Dermatologie și profesor la Facultatea de Medicină Iași. De-a lungul carierei, a publicat lucrări știinţifice valoroase, a organizat multe conferinţe de popularizare în ţară. Filantropia lui a mers până acolo încât din banii săi a construit sanatoriul balnear de la Tazlău.
Dr. Eugen I. Mironescu s-a remarcat și prin înființarea unei publicaţii medicale, a unui serviciu de tratament antiparazitar, a unui cabinet de tratament balnear cu acces gratuit și a susținut studenţii mediciniști. A avut o activitate de prevenire publică vastă, prin prelegerile susținute, în special împotriva bolilor venerice. A scris și a tipărit multe broșuri cu sfaturi medicale utile populației. În calitate de medic, Eugen I. Mironescu a fost pe frontul Războiului Balcanic și s-a implicat în curmarea epidemiilor din primul război mondial, primind aprecierea și înaltele decorații acordate de statele român și francez.
A crescut ca scriitor în redacţia revistei „Viaţa românească”, alături de Garabet Ibrăileanu, dedicându-se schiței și nuvelei. Textele sale au văzut lumina tiparului în revista „Însemnări ieșene” și a dramatizat, cu mare succes de public, fragmente din „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, în piesa „Catiheţii de la Humulești”, reprezentată în 1938.
O personalitate puternică, un om de cultură și om de stat
Prezent la festivități, Ion Nechita, primarul comunei Tazlău a ținut să onoreze personaliatea lui Eugen Mironescu: „Inaugurarea Centrului Cultural Ioan I. Mironescu de către Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, primul de acest gen înființat de o universitate din România, este un moment emoționant pentru mine, ca primar al Tazlăului și pentru comunitatea noastră. Doctorul, profesorul și scriitorul Eugen Mironescu, care a publicat sub pseudonimul I.I. Mironescu, este fiu al Tazlăului și de aceea emoția noastră este îndreptățită de recunoașterea valorii omului, filantropului, omului de știință, cu studii la Berlin, deschizătorului de drumuri în medicină, președintele Societății de Dermatologie ca înaintaș al nostru. S-a implicat în numeroase direcții, a condus mișcarea studențească, luptând și obținând construcția de clinici, între care cea de bacteriologie, dar și laboratoare de studiu bine dotate. O personalitate puternică, un om de cultură și om de stat, un foarte bun orator, dar și foarte bun consătean, care a mobilizat și promovat spiritul întreprinzător, un mare filantrop în comunitatea locală. A fost medic curant în război, în tabere de combatere a unor epidemii, a fost director de cilinică și de institut balneoclimateric și din această perspectivă trebuie amintit că el a înființat Sanatoriul balnear la Tazlău. Eugen Mironescu a fost prieten și apreciat de oameni remarcabili contemporani cu el, între care amintesc de Spiru Haret, Grigore T. Popa, Maximilian Plank, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Petre P. Carp, Panait Istrati și Calistrat Hogaș. Este o onoare pentru mine și pentru comunitatea noastră faptul că am fost invitat, împreună cu profesorul și scriitorul Cezar Țucu, la festivitatea de deschidere a Centrului Cultural I. I. Mironescu pe care Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași l-a inaugurat, deloc întâmplător, în data de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, în anul dedicat medicului profesor Grigore T. Popa, membru corespondent al Academiei Române, la împlinirea a 130 de ani de la nașterea sa. Evenimentul, trăit alături de oameni de nădejde ai comunității noastre – domnul viceprimar Adrian Odor, domnul Manolachi, un colecționar și un mare suflet al comunității noastre, alături de domnișoara Roxana Murariu, studentă la Medicină și fiică a Tazlăului – a prilejuit și transmiterea mesajelor de caldă apreciere reprezentanților Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, care au dedicat înaintașului nostru numele acestei instituții de cultură, unicat, sporind recunoașterea valorii sale și determinându-ne să continuăm implicarea cu responsabilitate în păstrarea și continuarea tradiției. Când vorbim de Eugen I. Mironescu, nu putem să nu amintim vorbele răposatului ministru al școalelor, marele Spiru Haret, cu ocazia unei întrevederi cu reprezentanții studenților conduși de Mironescu, în urma unei greve în care se solicita construirea unui local pentru facultate, crearea catedrelor de bacteriologie, clinică terapeutică și înzestrarea laboratoarelor – care îl pot descrie cel mai bine: Am văzut până acum studenți care-mi cereau călătorii gratuite, reprezentații gratuite, banchete și petreceri plătite de guvern, dar încă n-am avut fericirea să primesc vro delegație de studenți care să-mi ceară mijloace și posibilități de a învăța carte. Eugen Mironescu a fost un om care a dat totul pentru comunitatea sa, pentru lumea științifică și pentru comunitatea culturală, un om care inspiră generații întregi și de aceea suntem mândri că este înaintașul nostru. Ca tăzlăuani, avem o carte de vizită foarte bună, o identitate foarte consistentă cu care ne putem identifica, începând cu epoca Marelui Ștefan și până în zilele noastre, cu Mironescu și cu Ardeleanu, ajungând la contemporanii artiști și profesori Ștefan Potop și Cezar Țucu. Avem o datorie în a cultiva, în continuare, acestea sunt motive temeinice pentru a excela și a ne dezvolta profesional, cultural, antreprenorial, filantropic, datorită unui asemenea bagaj cultural și identitar pe care l-am moștenit de generații pe aceste minunate meleaguri ale Tazlăului, izvor de inspirație incontestabil”.
La festivitate a participat profesorul și poetul Cezar Țucu, care a nuanțat cu emoție detalii din biografia marelui om de știință și cultură Eugen Mironescu.
Un centru pentru susținerea moștenirii și diversității culturale
Ineditul Centru Cultural „Ioan I. Mironescu” este situat în vechea casă Milescu, de pe strada Săulescu, la numărul 4, din dulcele târg al Ieșilor, unde sunt expuse lucrările studenților Facultății de Arte, fotografii care vădesc povești din vremuri de altădată. Nu doar Ziua Sănătății a fost pretextul alegerii zilei de 7 aprilie pentru inaugurarea centrului. Cât și faptul că 2022 este Anul Grigore T. Popa, la împlinirea a 130 de ani de la nașterea patronului spiritual al Universității de Medicină și Farmacie care îi poartă numele. Deschiderea acestui centru cultural vine ca un nou demers de încununare a prodigioasei activități culturale în care mediul academic ieșean este implicat, prin dezvoltarea componentei culturale ca o direcție strategică firească în viața universității.
„Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași a făcut eforturi considerabile, în ultimii ani, pentru a-și îmbogăți dimensiunea sa culturală. Începând din 2017, în cadrul universității noastre s-a constituit Muzeul UMF Iași, s-au înființat și funcționează cu succes Conferințele Grigore T. Popa și Prelegerile UMF Iași. S-au publicat numeroase albume, reviste și cărți din domeniul cultural și iatroistoric care au fost remarcate de public și au câștigat premii semnificative la târgurile de carte naționale. A fost încurajată activitatea Clubului de literatură și arte V. Voiculescu. Numeroși studenți și artiști tineri au expus lucrări de artă plastică în galeria Muzeului de Istorie a medicinei. Evenimentele culturale ale universității au fost amplu și frecvent ilustrate de presa scrisă și de televiziunile locale și naționale. Ideea înființării unui centru cultural s-a conturat firesc, într-o simbioză perfectă cu spiritul deschis pentru artă, cultură și multiculturalism al comunității academice UMF-iste. Centrul cultural Ioan I. Mironescu își propune susţinerea moștenirii și diversităţii culturale, prin implicare proactivă a studenţilor și cadrelor didactice în viaţa culturală și recunoașterea valorilor patrimoniale și sporirea gradului de acces și de participare a comunităţii academice la cultură, dar și susţinerea creaţiei artistice contemporane a studenţilor și cadrelor didactice din cadrul universităţii și crearea de parteneriate cu universităţi și instituţii de cultură”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Dr. Richard Constantinescu, directorul Centrului Cultural „I.I. Mironescu”, a vorbit la rându-i despre importanța dimensiunii culturale în comunitatea academică. „Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași este, prin tradiție, precum și în contemporaneitate, o universitate-tezaur. (…) A confirmat de-a lungul existenței sale că dimensiunea culturală nu este o una secundară în formarea studenților și în interiorul comunității academice, ci reprezintă o parte semnificativă în cadrul strategiei sale de dezvoltare. Sunt bucuros că inaugurarea Centrului Cultural Ioan I. Mironescu are loc în Anul Grigore T. Popa, știut fiind că între cei doi mari universitari și scriitori români, adevărați eroi ai esteticului, a existat o adâncă prietenie”. (Cristina IORDACHE)