Pe 5 octombrie 2020, în urma unui concurs, dr. Alexandru Patrașcu devenea oficial managerul spitalului Târgu Neamț. Despre activitatea sa managerială, despre proiecte actuale și de viitor, în interviul de mai jos.
**********************
– Ce a însemnat aceasta perioadă pentru dv. din punctul de vedere al provocărilor administrative, medicale și financiare ale instituției?
Din punct de vedere administrativ structura organizatorică a suferit multe modificări și avizări datorită situației pandemice, chiar dacă deciziile luate la nivelul unității sanitare nu au fost ușor de realizat datorită reticenței la schimbare a personalului angajat. Pentru realizarea proiectelor, obiectivelor propuse și punerea în practică a acestora m-am axat pe managementul personalului angajat pe departamentele tehnic și medical. Astfel diferențele anului anterior arată importanta deosebită acordată resursei umane, considerată, în mod evident, a fi cea care influențează covârșitor calitatea serviciilor de sănătate. În plus, în cadrul politicilor de dezvoltare s-a urmărit în mod constant creșterea competențelor profesionale, educația profesională și continuă. Din punct de vedere medical provocarea principală a fost promovarea imaginii spitalului, atragerea medicilor, diversificarea specialităților medicale, precum și a serviciilor medicale. Astfel diferențele față de anul precedent arată o creștere în cadrul medicilor şi a specialităților medicale existente la nivelul unității sanitare. În ceea ce privește activitatea medicală, la nivelul spitalului numărul de pacienți externați pe spitalizare continuă a crescut cu 3,14% ,respectiv 5,59% pe spitalizarea de zi. Indicele de complexitate a cazurilor tratate la nivelul spitalului a crescut cu 4,69%, durata medie de spitalizare a scăzut cu 0,66% iar activitatea chirurgicală a crescut cu 4,48%. Un alt lucru pozitiv pe care s-a pus accent este Ambulatoriul de specialitate, astfel numărul de consultații a crescut cu 16% datorita creșterii adresabilității, dar și prin înființarea unor noi cabinete de specialitate. Provocările financiare nu au lipsit. Faptul că între serviciile realizate și decontate există anumite diferențe a adus implicații semnificative în ceea ce privește desfășurarea și rezultatele activității medicale ale spitalului. Per total spitalul s-a bucurat de o majorare în 2021 cu aproximativ 5% față de 2020, însă pe structură veniturile din contractele cu CAS Neamț s-au diminuat cu o medie de 11%, în timp ce veniturile obținute din alte surse s-au majorat semnificativ cu aproximativ 69%.
Proiecte
– Ce proiecte ați demarat în aceasta perioadă, câte dintre acestea le-ați finalizat și câte se află acum în derulare?
Proiectele de la nivelul spitalului s-au axat în principal pe creșterea condițiilor pentru pacienți prin reabilitare/recompartimentare/igienizare spații și dotarea corespunzătoare cu aparatură medicală pentru a oferi condiții optime de muncă personalului medical, cât și pentru atragerea medicilor la spital. La capitolul proiecte finalizate amintesc o serie de lucrări de renovare la Ambulator de specialitate, cabinet Diabet și boli de nutriție, renovare cabinet Ortopedie-traumatologie, Cabinet Medicină internă, Laborator TBC, cabinet chirurgie generală, bază de recuperare, înființarea cabinetelor de Mamografie și de osteodensitometrie, relocare și renovare Fișier, înființare și renovare cabinet endocrinologie. De asemenea, relocare și renovare cabinet de Cardiologie, cât și renovări spații comune Ambulator și baie personal laborator imagistică Ambulator, spațiu materiale curățenie Ambulator sau înființare și renovare depozit materiale sanitare Ambulator. Un amplu proiect european a constat în dotarea cu aparatură medicală a tuturor cabinetelor medicale din Ambulatoriul de specialitate, o investie în valoare de 10.711.918,67 lei, apoi amintim reabilitarea termică a Ambulatoriului de specialitate, înlocuirea completă a instalației electrice în Ambulatoriul de specialitate, relocare, renovare și dotare birou tehnic, înlocuire și instalare cazane centrală termică, proiectare și execuție rețea fibră optică spital, proiectare și execuție sistem de securitate a obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor – supraveghere video, proiectare și execuție sistem securitate a obiectivelor, bunurilor, valorilor – sistem acces control, dotare spălătorie cu două mașini de spălat profesionale, dotare spital cu elevator cu șenile, lucrări de înlocuire tâmplărie PVC, dotare serviciul SIESM cu licență de bază server și licență Office, dotare Serviciul Tehnic cu Software, igienizare Bucătărie centrală, dotare Secție Ginecologie cu lavoar chirurgical, plus dotarea spitalului cu un concentrator oxigen. La capitolul proiecte finalizate din sponsorizări aș putea enumera renovare cabinete Diabet și boli de nutriție și Mamografie, înlocuire tâmplărie PVC la secțiile ginecologie și Ambulator specialitate, execuție acoperiș intrare Ambulator, dotare completă cabinet endocrinologie, dotări la spital cu 5 concentratoare de oxigen, apoi mobiliere pentru cabinet director medical, cabinet Ortopedie, pentru pacienți Ambulator, televizoare pentru informare medicală din Ambulator. Și alte dotări pentru depozit materiale sanitare Ambulator, pentru cabinete din Ambulator cu aer condiționat și pentru spațiu păstrare alimente bucătărie cu aer condiționat. Cât privește capitolul proiecte în curs de derulare avem proiecte de renovare și recompartimentare completă a Secției de Medicină internă, a Secției de Ginecologie, a Compartimentelor de Gastroenterologie, de Diabet și boli de nutriție, de Neonatologie, a Laboratorului de imagistică medicală spital. Ca să nu mai vorbim despre proiectul de eficientizare energetică corp bucătărie și spălătorie centrală, corp Secție Pediatrie și Cardiologie, de dotare a spitalului cu Computer Tomograf, proiect și execuție parcare angajați și pacienți, reabilitare și dotare cabinet Dermatologie, cabinet Neurologie, cabinet Gastroenterologie, cabinet Urologie, cabinet Planning familial, reabilitare Laborator analize medicale și sala mică chirurgie CPU, dotare Ambulator cu lift. Trebuie să menționez că toate aceste investiții finalizate și în curs de finalizare au fost finanțate din veniturile proprii ale spitalului (647.422 lei), din sponsorizările venite prin asociația spitalului (200.000 lei) dar am avut parte de serioase finanțări din partea primăriei orașului (proiect european pentru dotarea policlinicii cu aparatură medicală în valoare de 2 milioane de euro, plus investițiile pe care vi le dau cu aproximație pentru instalația electrică-500.000 lei, reabilitarea interioară-470.000 lei și reabilitarea termică-200.000 lei, toate la Policlinică) cât și de la Consiliul Județean Neamț (proiect lift Policlinică în valoare de 300.000 lei).
Mulţumiri
– Ce v-ați fi dorit să realizați în spital până acum și nu ați reușit?
Mi-aș fi dorit să putem realiza proiectarea și execuția sistemului de transport vaccum între secțiile și compartimentele existente a probelor biologice, medicamentelor și actelor, extinderea clădirii unde își desfășoară activitatea CPU, Chirurgia generală, ATI și Compartimentul de Ortopedie și traumatologie. Dar nimic nu este imposibil când există echipă și implicare. Mai este timp până la finalizarea mandatului meu de manager.
– Dacă ar fi să mulțumiți cuiva, cui ați vrea să mulțumiți?
Dacă ne referim la persoane, în primul rând aș vrea să mulțumesc personalului spitalului care este alături de mine în realizarea tuturor obiectivelor. Apoi membrilor Asociației „Împreună pentru spitalul Orășenesc Sf. Dimitrie” și sponsorilor noștri care mereu sunt alături de noi pentru îndeplinirea necesităților spitalului. Membrilor Consiliului de Administrație pentru implicare în realizarea obiectivelor spitalului în interesul pacienților. Aș mulțumi domnului primar Daniel Harpa și Consiliului Local al orașului pentru sprijinul acordat prin finanțarea atâtor proiecte și, nu în ultimul rând, pacienților noștri care au încredere în personalul medical și în actul medical oferit. (A consemnat Ciprian Traian STURZU)