Piatra-Neamț este gazda Olimpiadei Naționale de Matematică 2022, secțiunea liceu, care se deschide astăzi, 15 aprilie, cu ceremonia găzduită la Cinema „Mon Amour”, de la ora 17.
Cei 354 de elevi calificați din toată țara, alături de 47 de profesori însoțitori și cei 54 de membri ai comisiei centrale participă la festivitate, după ce au sosit și au fost cazați în cursul zilei de astăzi. Prof. Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Neamț a pregătit un cuvânt de bun venit oaspeților, urmat de scurte discursuri ale prof. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România și ale reprezentanților Ministerului Educației. Ceremonia se va încheia cu un moment artistic susținut de elevii Liceului de Artă „Victor Brauner”.
Lotul județului Neamț este alcătuit din 5 elevi, pentru care emoțiile vor începe de mâine dimineață, 16 aprilie, când este programată proba scrisă. La Colegiul Național „Petru Rareș” va avea loc testarea celor mai buni elevi la matematică din țară, aici vor fi depuse și contestațiile, ca și susținerea probei de baraj din ziua de 19 aprilie. De momentele de relaxare dintre probele competiției se vor ocupa și rareșiștii, care au pregătit diverse activități – tenis de masă, un spectacol de teatru pregătit de trupa colegiului, vizită în școală, îmbinate cu socializarea atât de firească între adolescenți.
Inspectoratul Școlar Neamț, organizatorul etapei naționale pentru liceeni de la Piatra-Neamț a pregătit pentru elevi și profesori un program adecvat de petrecere a timpului liber, care include vizite la muzeele din Piatra-Neamț, plimbare cu telegondola, excursie în zona Târgu Neamț cu prânz la Mănăstirea Agapia.
Olimpiada Națională de Matematică 2022 se desfășoară concomitent la Iași – pentru elevii din clasele VII-VIII – și la Constanța – pentru elevii din clasele V-VI.
Cristina Iordache