
În condițiile în care numărul bolnavilor internați a crescut în prima lună de după ridicarea stării de alertă la Covid și va mai crește, lucrurile pot scăpa ușor de sub control. Rezervele de medicamente din secții se pot, la rându-le epuiza și s-ar putea ajunge la limitarea internărilor sau la a-i aduce pe bolnavi (iar) în postura de a-și cumpăra pastilele. Situația nu pare îngrijorătoare pentru managerul spitalului, Alexandru Filimon explicând calm că totul se desfășoară în parametri. „Achiziția de medicamente este în grafic, unele sunt pe drum, pentru altele urmează, conform contractelor-cadru. Dar, bolnavii nu sunt în situația de a-și cumpăra medicamente. Cel puțin eu nu am primit astfel de sesizări. Ceea ce este în secții, este suficient, nu am văzut să primim solicitări din secții sau mai multe referate pentru aceleași medicamente. Dacă vreți, singurul aspect care mi s-a transmis astăzi, după week-end, este că sâmbătă a fost aglomerat în UPU, au fost 150 de pacienți, dar duminică s-a stabilizat la 98”, a precizat managerul Alexandru Filimon.
Acum, dacă lucrurile chiar stau așa și nu vor fi probleme cu medicamentele în viitorul apropiat, înseamnă că actuala conducere și-a drămuit bine bugetul rămas după asigurarea salariilor, de care nu se poate atinge nimeni. Chiar și în condițiile noilor prețuri și a fluxului de pacienți mult așteptat după pandemie.
Cristina Iordache





