Peste 800 locuri de muncă pentru șomerii din Neamț sau cei care vor un alt job, este oferta de la Bursa generală a locurilor de muncă. Ediția de vineri, 20 mai, este organizată din nou după pandemie, în formatul obișnuit, de Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Neamț.
Evenimentul va începe de la ora 9 – în municipiul Piatra-Neamț la cantina Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” din bd. Traian, nr. 31, în municipiul Roman la cantina Liceului Tehnologc „Vasile Sav” din bd. Republicii, nr. 46 și în orașul Târgu Neamț la sediul ALOFM din str. Ștefan cel Mare, nr. 66. „S-au înscris până acum 72 de agenți economici, dar astăzi am mai primit solicitări, așa încât mâine sigur vor fi mai mulți angajatori și mai mult decât cele 812 locuri de muncă pe care le-am înregistrat. Îi așteptăm și pe liceeni pentru o experiență inedită și care îi va ajuta în alegerea profesiei, i-am invitat la acest eveniment. Ne bucurăm de reluarea Bursei generale a locurilor de muncă, după trei ani și sper ca mulți dintre șomeri să-și găsească un loc de muncă”, a declarat Titela Popescu, șefa AJOFM Neamț.
Cu o zi înainte ca cererea să se întâlnească cu oferta, să spunem că sunt în jur de câte 400 locuri de muncă disponibile în zona Piatra-Neamț și Roman, restul fiind în zona Târgu Neamț. Majoritatea sunt pentru persoane cu studii profesionale, medii și doar 45 pentru cei cu studii superioare – 26 în zona Piatra-Neamț, 9 în zona Roman și 10 în zona Târgu Neamț. Toți cei interesați au prilejul mâine să afle direct de la reprezentanții firmelor cerințele posturilor, condițiile de muncă, salarizare și alte detalii, putând chiar stabili angajarea sau probele de angajare.
Cristina Iordache