DREPT LA REPLICA
Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații total eronate cu privire la situația pe care am găsit-o la preluarea funcției de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamț referitoare la verificările făcute în perioada 14.03-1.04 .2022, fac doar câteva precizări pe care le consider esențiale în situația de față!
În primul rând vreau să îi asigur pe toți colegii mei din învățământul nemțean că la Inspectoratul Școlar nu se face politica vreunui partid politic, ci politica școlii! Tocmai de aceea vreau să fie lumină în activitatea pe care o desfășurăm noi și colegii din școli și să intrăm într-o normalitate firească domeniului educațional, cu transparență, cu prezența inspectorilor în unitățile de învățământ pentru consiliere, cu sprijin reciproc și activitate în spiritul legii.
La Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în perioada 14 martie – 1 aprilie 2022 s-a efectuat o misiune de audit public intern, intervalul auditat fiind 01.01.2020 – 31.12.2021, perioadă în care instituția era condusă de profesorul Mihai Obreja.
Atașăm documentul din care reies constatările din Raportul de audit, ca urmare a misiunii ce a fost efectuată la Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
1.Nerespectarea normativelor de personal pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din unele unități de învățământ preuniversitar de stat din județul Neamț.
La un număr de 62 de unități de învățământ s-a constatat că a fost încadrat personal didactic auxiliar și personal nedidactic cu depășirea normativelor de personal transmise de către Ministerul Educației Naționale, conform Notificării nr.44990/28.12.1999 privind normativele de personal didactic auxiliar și de personal de administrație din învățământul preuniversitar salarizat de la bugetul de stat.
2.Nu există aprobarea consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, pentru încadrarea în regim de plată cu ora pe posturile didactice/catedrele rămase neocupate, pentru personalul de conducere din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar (director, director adjunct).
Echipa de audit a constatat că lipsește solicitarea din partea personalului de conducere din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar și aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Neamț, conform hotărârii consiliului de administrație a inspectoratului școlar pentru încadrarea în regim de plată cu ora pe posturile didactice/catedrele rămase neocupate pentru personalul de conducere din unitățile/instituțiile de învățământ preuniversitar.
3.Nerespectarea cadrului legal, normativ și procedural ce reglementează salariile de bază pentru personalul de conducere din învățământul preuniversitar de stat, precum și modul în care se normează funcțiile de conducere didactice auxiliare de contabil-șef și secretar-șef.
Echipa de audit a verificat în programul de salarizare EduSal dacă au fost actualizate datele referitoare la numărul de elevi și tipul de unitate în secțiunea „detalii generale școală” cu datele aferente la începutul anului școlar, constatând că nu au fost stabilite corect categoria unităților de învățământ preuniversitar de stat, la unitățile de învățământ enumerate anexa nr.1 la FIAP-ul nr.3.
4.Nerespectarea cadrului legal, normativ și procedural în ceea ce privește exercitarea activității de control financiar preventiv propriu, conform Ordinului M.F.P. nr.923/2014, cu modificările și completările ulterioare.
Echipa de audit a verificat dosarele cu documentele referitoare la desemnarea persoanelor care să exercite controlul financiar preventiv propriu la toate unitățile de învățământ preuniversitare din județul Neamț și a constatat că :
– persoanele desemnate prin decizia directorilor unităților de învățământ pentru exercitarea activității de control financiar preventiv propriu, nu au acordul Inspectoratului Școlar Județean Neamț în calitate de entitate publică ierarhic superioară.
5.Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, la încetarea contractului individual de muncă pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, s-a făcut fără verificarea I.S.J. Neamț /Compartimentul de audit și fără aprobarea inspectorului școlar general.
Echipa de auditori a procedat la verificarea următoarelor situații/documente:
– Situația proceselor verbale întocmite de Compartimentul Audit din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț în vederea compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat pentru anii 2020 și 2021-situație întocmită de către auditorul de la I.S.J. Neamț.
– Raport extras din EduSal denumit Raport nominal compensare în bani concediu de odihnă pentru anul 2020, respectiv 2021.
6.Inspectoratul Școlar Județean Neamț nu a întocmit procese verbale de verificare/control/audit, din care să reiasă numărul de zile, sumele, motivele neefectuării concediului de odihnă, aspecte care nu au fost verificate nici de către auditor și nici de către angajata Compartimentului Salarizare. Potrivit Situației personalului didactic auxiliar și nedidactic care a beneficiat de compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat(anexa nr.2), în perioada verificată, 29 de salariați au beneficiat de 474 de zile în sumă de 100.529 lei.
Necunoașterea/interpretarea eronată a reglementărilor legale în domeniu.
7..Unitățile de învățământ au organizat concursuri de ocupare pentru posturile vacante aferente personalului didactic auxiliar și nedidactic fără avizul favorabil al Inspectoratului Școlar județean Neamț. S-au constatat situații când posturile au fost ocupate fără concurs. În anul 2020 promovările personalului auxiliar și nedidactic, au fost efectuate fără avizul favorabil al Inspectoratului Județean Neamț.
Florentina Moise- Luca
Inspector școlar general al județului Neamț