Actualizare: Doctorul infecționist apare în linia de gardă la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț din luna aprilie 2022. Se pare că aici nu a provocat probleme. Mai mult, el se înscrisese la concursul de angajare pe cele 3 posturi vacante în secția Boli Infecțioase, anunțat de spital la finele lunii aprilie. Este unul din cei 4 medici înscriși și admiși, potrivit managerului spitalului județean. „Nu mi s-a comunicat că ar fi avut un comprtament nepotrivit, nu am fost sesizat de doamna doctor Daniela Burghelea, șefa secției Boli Infecțioase. Eu am avut un dialog civilizat cu domnul doctor. Va trebui să ne descurcăm cu garda în secție, urmează concursul de angajare în scurt timp”, a declarat Alexandru Filimon, cu referirie la problema asigurării liniei de gardă la Infecțioase
Știre inițială: Medicul infecționist Andi Radu Agroșoaie, cel care a pus pe jar autoritățile, în week-end, când a anunțat primul caz de variolă după 40 de ani, a fost internat la psihiatrie. El avea contract de gărzi și la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Luni, 23 mai, urma să se desfășoare o anchetă la Spitalul Municipal Rădăuți, unde era internată pacienta diagnosticată de medic cu variolă. El a agresat două asistente și a sechestrat o pacientă într-un sector Covid, amenințând că îi face rău dacă nu este lăsat în pace. Când a văzut polițiștii, medicul a fugit și s-a ascuns într-o mașină de salubritate, de unde a fost prins și internat la psihiatrie. Colegii săi care l-au evaluat vor să-l transfere la Socola, Iași „Acest om face tot felul de probleme de ani buni, dar toată lumea l-a lăsat în pace. M-am săturat să tot aud expresia „nu ne punem cu el”. Astăzi a mers prea departe și trebuia să luăm atitudine. Va fi transferat sub pază la Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola din Iași”, adeclarat Dan Vatră, managerul Spitalului Municipal Rădăuți.
Doctorul din Botoșani a postat pe o platformă de socializare fotografia unei paciente care avea o erupție pe față: „Suspiciune de VARIOLĂ. Spitalul Rădăuți secția boli infecțioase. Primul caz în România. Izolăm, tratăm. Am anunțat Ministrul Sănătății”. DSP Botoșani, directorul spitalului Rădăuți și ministerul au demarat o anchetă epidemiologică și duminică s-a stabilit că pacienta, de 49 de ani, are varicelă (vărsat de vânt, cum este cunoscută popular această boală), într-o formă mai agresivă decât cei doi copii ai săi. Ministrul Alexandru Rafila a anunțat duminică faptul că suspiciunea de la Botoșani nu se confirmă. „Urmare a informațiilor apărute în mediul online cu privire la un posibil caz de variolă la Spitalul Municipal din Rădăuți, județul Suceava, precizăm următoarele: Cazul de la Rădăuți este din punct de vedere clinic și epidemiologic al unei paciente de 49 de ani cu varicelă, infectată după contactul cu copiii, membri de familie, care au avut această boală, conform șefului secției de Boli infecțioase de la spitalul din localitate, dr. Angelica Popescu. Variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale. Principalul mod în care poate fi răspândit este în timpul contactului fizic apropiat și prelungit cu o persoană care are variola maimuței. Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării pacientei din Rădăuți cu virusul variolei maimuței”.
C.I.