Detalii incredibile pentru cei care trăiesc dintr-un salariu normal ies la iveală din ancheta DNA privind mita la vârful conducerii Serviciului de Ambulanță Neamț. Se cunoaște deja filmul evenimentelor, managerul Dan Dorin Morenciu fiind oprit într-o spălătorie din Piatra Neamț și în mașină a fost găsit un plic cu 40.000 de euro, aduși de asistenta șefă de la Târgu Neamț, Elena Preda.
Interesante sunt și sumele găsite de anchetatori acasă la doctorul Morenciu, plus cele pe care le avea în portofel, ca bani de buzunar, un mizilic de 1750 de euro. Făcând un scurt calcul, anchetatorii au găsit la percheziția derulată în 18 mai, în casa domnului doctor, 51.400 euro și 75.000 lei (echivalentul a 15.000 euro la un curs de 5 lei) – în câteva borsete. Dacă adăugăm banii de buzunar și cei 40.000 de euro din mașină, la un calcul simplu, reiese că deținea cash peste 100.000 euro.
Amănunte privind desfășurarea ostilităților aflăm din încheierea de ședință, unde s-a decis arestarea pentru 30 de zile a celor trei persoane implicate.
Flagrantul a fost realizat după întâlnirea dintre dr. Dan Morenciu și asistenta medicală Elena Preda, în zona comercială de pe strada Mihai Viteazu, în Piatra-Neamț. Loc de întâlnire consacrat, conform înregistrărilor de la dosar. Asistenta șefă a intrat în mașina în care era Dan Morenciu, i-a dat/lăsat plicul și apoi a plecat. Șeful SAJ Neamț a pornit și s-a oprit apoi la o spălătorie de pe strada Fermelor, unde a fost percheziționat de polițiștii anticorupție, apoi a urmat percheziția de la locuința sa :
„La ora 10:56, MDD a oprit în dreptul spălătoriei auto situată la intersecția străzilor Fermelor și Gara Veche, moment în care au intervenit organele de urmărire penală.
La solicitarea organelor de urmărire penală de a preciza dacă deține asupra sa sau în autoturism bunuri sau înscrisuri în legătura cu prezenta cauză penală, respectiv sume de bani, înscrisuri sau bunuri, cum sunt menționate în ordonanțele prezentate, MDD a declarat că are în portofel suma de 1.750 de euro, că nu are alte sume de bani, iar în autoturism se află un dosar care i-a fost înmânat de o colegă și nu cunoaște conținutul acestuia.
Procedându-se la efectuarea percheziției autoturismului (…) au fost identificate următoarele sume de bani și înscrisuri:
– pe scaunul din dreapta față, lângă șofer, a fost identificată o mapă de plastic de culoare roșie. S-a procedat la deschiderea mapei, în care au fost identificate două plicuri de hârtie de culoare maro închise prin lipire capsare. Procedând la deschiderea celor două plicuri, în interiorul acestora au fost identificate următoarele sume de bani, compuse din mai multe bancnote euro, după cum urmează:
– într-un plic: suma de 10.000 de euro, compusă din 200 de bancnote de 50 de euro; în celălalt plic: suma de 30.000 de euro compusă din 145 de bancnote de 100 de euro, 13 bancnote de 500 de euro, 45 de bancnote de 200 de euro.
– în torpedou a fost identificat un portofel, despre care MDD a declarat că îi aparține, în care au fost identificate suma de 1.750 de euro compusă din: 8 bancnote de 100 de euro 19 bancnote de 50 de euro, suma de 3500 lei compusă din 7 bancnote de 500 de lei. Totodată, în torpedou au fost identificate o coală de hârtie A4 cu mentiuni olografe și un bilet de hârtie tip post-it de culoare galbenă cu mențiunea olografă BC.
Potrivit Ministerului Public, rezultă așadar că în mapa primită de MDD de la PE se afla suma totală de 40.000 euro.
În continuare, s-a procedat la efectuarea percheziției domiciliare a imobilului din mun. Piatra Neamț, str. unde locuiește MDD. Susnumitului i s-a solicitat să predea de bunăvoie bunurile și înscrisurile în legătură cu prezenta cauză, ocazie cu care acesta a precizat că deține în imobil mai multe sume de bani în lei și euro și nu cunoaște cuantumul exact al acestora.
Totodată, MDD a precizat că, din sumele în euro deținute în imobil, soția sa nu știe despre existența a 40.000 de euro. MDD a prezentat predat apoi următoarele sume:
-dintr-o borsetă de culoare albastră cu portocaliu, suma de 10.000 de lei și suma de 11.400 de euro, după cum urmează:
suma de 10.000 lei, compusă din 100 bancnote de 100 de lei;
un plic ce conține suma de 5.500 de euro compusă din: o bancnotă de 500 de euro, 50 de bancnote de 100 de euro, al doilea plic ce conține suma de 5.900 euro compusă din 118 bancnote de 50 de euro;
-dintr-o borsetă gri cu inscripția Malizia Uomo suma de 30.000 de euro, după cum urmează:
suma de 20.000 de euro, compusă din 186 bancnote de 50 de euro, 81 de bancnote de 100 de euro și 13 bancnote de 200 de euro;
un plic de culoare roșie ce conține suma de 5.000 de euro compusă din: 100 de bancnote de 50 de euro, prinși cu o banderolă de hârtie cu sigla Băncii Transilvania;
un plic de culoare albă ce conține suma de 5.000 de euro compusă din: o bancnotă de 200 de euro, 7 bancnote de 100 de euro și 82 de bancnote de 50 de euro;
-dintr-o borsetă de culoare neagră cu inscriptia Bvlgari suma de 55.000 de lei și suma de 10.000 de euro, după cum urmează:
suma de 5.900 de euro compusă din 118 bancnote de 50 de euro;
un plic alb de hârtie ce conține suma de 4.100 de euro compusă din 80 bancnote de 50 de euro o bancnotă de 100 de euro;
suma de 55.000 de lei compusă din 43 bancnote de 200 de lei, 414 bancnote de 100 de lei și 100 de bancnote de 50 de lei;
-dintr-o borsetă bleumarin suma de 10.000 de lei …
Sumele de bani de mai sus au fost ridicate în vederea cercetărilor”.
Pentru conformitate, publicăm și declarația de avere a fostului manager al Serviciului de Ambulanță. Conform acesteia, avem de-a face cu un personaj sărac lipit, doar o locuință și un Logan. Plus salariul, care nu știm dacă mai era relevant.
director-medical-dr-Dan-Dorin-MORENCIU-declaratie-de-interese-si-de-avereCristina Iordache
Un comentariu
Un ordinar, ca mulți alții, care a făcut un mod de viață din a pretinde bani pentru tot felul de favoruri.
Un ordinar, ca mulți alții, pe care îl doare în dosul casei că ceea ce face el, contra cost, se numește atentat la siguranța pacientului.
Un ordinar, ca mulți alții, care va ieși basma curată după procese interminabile, strămutate, plimbate, judecate cu uși închise ermetic.
Între timp, proștii își văd de necazurile lor, de viețile lor cu salariul minim pe economie.
Apropo, ce mai știți de cazul pacientei moarte după ce-a născut? Dar despre secția ATI distrusă de incendiu? Dar despre concediile medicale fictive de la casa de asigurări și cei îmbuibați cu aceste șmecherii? Despre șpăgile pentru posturi în spital, nimic? Dar despre blocul operator care nu e funcțional?