În ținuturile de peste Atlantic, se știe, fiecare trăitor are dreptul la o armă (cel puțin) pentru apărarea nevoilor, râului și ramului din bătătură precum și a edificiului personal. Asta preventiv, ca să se știe sau dacă vreți să se înlocuiască procedura de la noi cu trasul în plan vertical, în speranța descurajării agresorului. Imaginați-vă că și inamicii cunosc aspectul enunțat, astfel că nu sunt rare cazurile în care uzul revolverului trimite convivi ai posesorului de pistol la o întrevedere directă cu Sf. Petru, care-l va repartiza, funcție de traseul de viață și fapte creștine, fie în liniștea plictisitoare a Raiului sau, de cele mai multe ori, în sectoarele calde din fundul Pământului pentru îndeletniciri pe linie de PSI ori metalurgie, a se citi Iad. Povestea cu americanul care întâi te împușcă și apoi te întreabă cine ești, nu este chiar banc, ba a fost preluată și de alți inși de pe planetă, ultimii fiind, culmea, rușii.
Pentru că nu știu dacă ați remarcat, dar se pune problema dacă Moscova ar trebui să declare război Ucrainei sau nu, asta în contextul în care sirenele sună la vecini ca la nuntă, iar exploziile au intrat în peisajul sonor cotidian de la ei, mai ceva ca manelele de pe litoralul autohton în zilele bune. Lăsăm la o parte chestiunile de propagandă, dar dacă cineva mai susține că evenimentele din Ucraina aparțin registrului casnic, gen bătut de covoare sau spart lemne, înseamnă că ori are mari probleme de informare, ori este tâmpit definitiv, adică victimă ireversibilă a dumelor rusești, cotropitoare de creieri sfioși, nesupuși trudei învățăturii ori interacțiunii cu vreun dascăl aplecat spre cele cumsecade. Mai mult, declarațiile Kremlinului, prin vocile deja consacrate ale lui Putin sau Lavrov, ne întăresc prezumția că Moscova sfidează lumea, ca să nu folosim o licență mai dură și diplomatică cu „luatul la mișto“.
Titulatura de operațiune militară specială vine ca un Rudotel, pentru atenuarea incidenței emoționale a substantivului război, care nu face bine nici unei părți. Nici a celei ce îl suportă, din motive lesne de înțeles, nici a celei ce-l inițiază, poporul rus nefiind tocmai entuziast la ideea că trebuie să poarte iar rubașcă și să pună mâna pe Kalashnikov pentru ceva ce încă nu e clar, ori este ferit încă de ochii mojicului. Kremlinul se străduie din toți rărunchii aflați în dotare să convingă o lume întreagă că pisica este un fel de dihanie cu gheare, blană și dinți, bașca apucături sălbatice aidoma unui Tyrannosaurus Rex, în vreme ce o seamă de inși din ținuturile despre care pomeneam în debut se muncesc de mama focului să-l pedepsească pentru această obrăznicie, numai că pe banii noștri, adică cu sancțiuni din registrul frecțiilor la picioare de lemn, câtă vreme în Rusia vine banul ca-n vremurile bune, dacă nu cumva și mai și. Confiscarea unor iahturi care, fie vorba între noi, pot fi înlocuite în orice moment nu poate opri un conflict deschis, de oriunde l-ai lua, pentru că tot război este.
Așa că, o declarație de război a Moscovei pentru Kiev ar putea fi o justificare pentru potențialele abuzuri ce se pot înregistra, pentru că, deh, este război, și toate ororile sunt trecute în registrul faptelor comune. Adăugați asta la interdicția pusă rușilor de a folosi fonturile Times și Arial, pentru o imagine relevantă a unei cacialmale de dimensiuni globale, dar care lasă oameni pe drumuri sau să îngrașe cernoziomul ucrainean. Deloc vesel.
Pe mai încolo. (G.D. PATRAUCEAN)
