Actualizare: Răspunsul primăriei Târgu Neamț:
În Târgu Neamț, la nivelul administrației publice locale unii consilieri fac lucruri trăsnite, dar și atent direcționate. Este cazul a doi consilieri locali, ambii de la PMP, ambii extremi de vocali când venea vorba despre abuzuri ale administrației locale sau despre interese personale ale altora.
Aparent, cei doi s-au gândit, fiecare pentru el, că n-ar fi rău, dacă au informația și oportunitatea, să cumpere un teren scos la licitație cu votul consilierilor locali. Adică a instituției din care fac și ei parte. Asta la vedere, pentru că în realitate cei doi pare că s-au înțeles ca să faciliteze cumpărarea terenului concesionat de unul dintre ei de pe vremea când apăra comunitatea din postura de polițist cu funcții de răspundere. Dar să vedem amănuntele.
Pe 25 noiembrie 2021 consilierii aprobau scoaterea la vânzare a unui teren pe strada 9 mai din oraș. Teren pe care a fost construit un fel de mini service, care ar fi în zona de interes a consilierului PMP Neculai Preda, fost șef al poliției din Târgu Neamț. Este clar că dl. Preda dorea să devină și proprietar pe terenul concesionat cu bună credință și interes, așa că s-a înscris la licitația organizată pe 11 mai. Tot atunci, o ”contraofertă” mai puțin avantajoasă a fost înregistrată de cei din comisie, întâmplător a colegului de partid a domnului Preda, Daniel Secheșan. Dacă n-a făcut-o ca să-l ajute, pe post de mână moartă, pe Preda, gestul poate fi al unui politician gelos pe afacerile colegului său, pe care dorea să-l agațe cumva, să-l poată controla, cumpărând terenul de sub afacerea acestuia. Alte alternative nu prea există.
Partea haioasă a lucrurilor este la hotărârea de anul trecut nu-l are printre cei care au aprobat-o pe Neculai Preda, mai versat în alte administrației, care s-a abținut de la vot, dar a votat în schimb Secheșan, care nu se gândea că va fi pus în postura să liciteze. Așa că săritorul consilier PMP are toate șansele să fie declarat de către Agenția Națională de Integritate într-un conflict de interese penal de toată frumusețea. Asta, bineînțeles, dacă se va gândi cineva să-i facă reclamație cu toată documentația aferentă. Mai rămâne de văzut dacă Neculai Preda a participat la deliberările din comisii pentru respectiva hotărâre.
Daniel Secheșan, a precizat pentru mesagerulneamt.ro: „Chiar nu mi-am dat seama de acest lucru, atunci când am depus ofertă la licitație. Sincer. Chiar nu am știut că se va crea această problemă. Eu nu depusesem ofertă atunci când am votat proiectul de hotărâre cu vânzarea terenului. Dar asta e”.
În altă ordine de idei, să remarcăm că prezența în consiliul local și pe listă de partid deschide gustul pentru oportunități de afaceri, mai ales când este vorba despre unele pornind de la terenuri publice. Semn că pe măsură ce mandatul se maturizează, consilierii înțeleg să folosească orice oportunitate pentru a deveni exemple de investituri pentru restul populației. Și sunt dornici toți să-și dea o mână de ajutor, așa cum au făcut cei din plen când au acceptat vânzarea terenului către colegul lor, care se dovedește și un inspirat investitor, mai ales că a știut să facă cererea de concesionare la timp.
V. Bălănescu
C.T. Sturzu
Nota redacției:
Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese publicat de ANI menționează:
„Legea nr. 215/2001, art 46 interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial față de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soție / soț, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept.”