Serial. Medici noi la Spitalul Județean (V)
Andreea Raluca Leahu s-a născut pe 10 iunie 1989 la Bacău. Legătura ei cu Neamț vine dinspre bunicul patern, care a locuit la Vaduri pe când lucra la baraje și la hidrocentrala Stejaru în perioada când a apărut tatăl ei pe lume. Mama ei este născută în zona Romanului și destinul a făcut ca părinții ei să se fi mutat de mici, cu familiile, la Bacău, unde s-au cunoscut.
Absolventă de mate – info la Colegiul Național „Gheorghe Vrînceanu” Bacău, Andreea a fost admisă din prima la UMF Iași. A ales Pediatria și din 5 ani de rezidențiat, patru i-a făcut la Spitalul Clinic pentru copii „Sfânta Maria” Iași, iar un an a profesat în Franța. A fost o experiență extrem de utilă, dar s-a întors acasă unde și-a dorit dintotdeauna să profeseze.
Este medic pediatru și a fost angajată definitiv în secția Neonatologie după concursul din vara anului 2021, de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde a făcut gărzi încă din pandemie. Aici simte că este acasă.
A vrut să fie medic, la Piatra-Neamț
Fără a avea vreun model în familie, cu părinți simpli, dar care au sprijinit-o mereu în ce și-a propus, Andreea mărturisește că de mică a fost atrasă de medicină. „N-a fost un imbold de moment să dau la Medicină. Eu mi-am dorit să fiu medic! Am fost pentru un timp scurt internată în spital, când eram mică și în loc să stau cuminte, în salon, mergeam după asistente când administrau injecțiile, ca să văd eu cum anume fac. Acum, nu mă văd făcând altceva!”.
Dorința ei a fost să ajungă la Piatra-Neamț. „Rezidențiatul l-am dat pe post, atât de tare mi-am dorit să vin aici, la Piatra-Neamț. De dragul orașului! Înainte să fiu medic, mi-am spus că eu voi lucra aici, în Piatra-Neamț. Veneam în vizită cu părinții pe la mănăstiri, la Bicaz, la lacul Izvorul Muntelui, la Lacu Roșu și obligatoriu treceam și prin Piatra. Îmi place foarte mult zona. Din anul IV de rezidențiat, în anul 2019, am început să fac gărzi în week-end la Pediatrie, aici. Gărzile în Neonatologie le-am început mai târziu, dar emoțiile erau mari, făcusem doar 6 luni de Neonatologie în timpul rezidențiatului. Am început să lucrez aici chiar în timpul pandemiei, din luna aprilie 2020. Mie nu mi-e frică de muncă, am practicat și în privat, în primul an de rezidențiat, fiindcă vroiam să învăț cât mai multe. Apoi s-a scos postul la concurs, în vara anului 2021 și m-am înscris. A fost un concurs dificil pentru mine, fiindcă am avut concurență. În ultima zi s-a înscris o colegă, care vroia să vină din Irlanda, acasă. A fost un candidat surpriză, deși aici la Neonatologie se căuta de foarte mult timp, în toată țara, măcar un medic pentru gărzi și n-au găsit. Am avut emoții mari, dar avantajul meu a fost că eu am lucrat în țară, cunosc protocoalele. Am promovat concursul și acum fac parte din echipa secției Neonatologie. Încă o dată am avut șansă, este un colectiv deosebit, aici. Dar fac gărzi și în Pediatrie”.
„În Franța, dacă nu știai ceva, nu erai blamat”
Experiența din Franța a fost o altă șansă. Deși a fost tentată să rămână, frapată de maniera de lucru a pediatrilor din spitalul unde a lucrat, în Cherbourg (Normandia), Andreea s-a întors acasă. „Am plecat cu bursă, deși colegii mei au depus zeci de cv-uri, eu un singur cv și m-au acceptat. Acolo am învățat urgențele pediatrice, fiindcă la noi, în curricula de rezidențiat nu aveam acest modul. Ce mi-a plăcut în Franța este atitudinea: dacă nu știai ceva, nu erai blamat, chiar pe șeful de secție dacă-l întrebai și nu știa spunea „ne uităm pe protocoale”. Am plecat pentru 6 luni, am rămas încă 6 luni, au insistat să rămân, chiar și acum mă cheamă, dar nu. Am apreciat și faptul că existau protocoale foarte bine puse la punct. Și în România sunt protocoale în Neonatologie, un pic mai complexe decât în alte specialități – poate pentru că pacienții noștri sunt atât de firavi și lumea este mai atentă – ceea ce este un lucru bun. Ca să mă refer doar la mine, eu prefer să respect aceste protocoale care există la noi, să fac tot ce pot pentru cei mici, în primul rând, sunt alături și de mămici, au și ele nevoie de sprijinul nostru, mai ales când sunt la prima naștere”.
„Mă rog să nu-mi moară nici un copil, în gardă”
Contactul cu nou-născuții este ceea ce o împlinește și cea mai mare satisfacție pe care munca i-o întoarce instant. „Avem copiii din Terapie Intensivă, prematurii sau uneori și născuți la termen cu probleme de sănătate și au nevoie de îngrijiri deosebite. De pildă, cel mai mic bebe născut în garda mea a avut 1.300 de grame, prematur și care a fost transferat la Iași, unde au competențe. Apoi, în câteva zile îi vezi întremați, respirând singuri și recuperați. Sunt și nou-născuții sănătoși, fără probleme, care îmi umplu sufletul de bucurie. Slavă Domnului, de când sunt eu aici, nu s-au înregistrat decese în gărzile mele și pentru asta înalț o rugăciune de câte ori plec spre spital, să nu-mi moară nici un copil. Aș suferi foarte mult, mi-s dragi copiii, muncesc cu pasiune și-mi doresc ca totul să fie în regulă. Pentru mine, Neonatologia este poate singura secție dintr-un spital unde muncești pentru ceva atât de frumos – nașterea unei noi vieți! Vin la muncă de fericire, vin cu bucurie”.
Andreea își mai dorește mult un copil al ei, pe care să-l crească și să-l educe așa cum a fost și ea, cu multă dragoste, care crede că va veni la momentul oportun.
Cristina Iordache
