Sloganul proletcultist al lui Ionel Arsene, cu care își isteriza fanii din județ sau măcar încerca să facă asta – Fapte, nu vorbe! – ar trebui să fie acum, după prăbușirea podului de la Luțca, leitmotivul după care să acționeze anchetatorii.
La capitolul fapte, putem consemna următoarele. Un pod – recent reabilitat prin PNDL, printr-o firmă de casă/partid – se prăbușește. Podul a fost inaugurat cu fast și banner al Consiliului Județean, cu fotografii și declarații pompoase – ”garantez că nu vor mai fi probleme ani buni de-acum încolo” – zicea gomos Arsene. Atunci CINEVA care putea să facă asta, să-i spună constructorului să nu respecte legea și să-și riște viitorul, a dat dispoziție ca acolo să se reia circulația publică. Autoturisme, autobuze, microbuze școlare, camioane. Fără restricții.
FĂPTUITORUL care a dat această dispoziție criminală a încălcat o groază de legi. Pentru anchetatori ar fi foarte simplu să afle cine a dat această dispoziție – președinte de județ, director din Consiliul Județean, constructor, prim ministru sau președintele României, într-o firească nevoie de deplasare spre un teren de golf din Moldova cea uitată de investiții. Iar cine a dat dispoziția care se putea dovedi ucigătoare la propriu ar trebui expus în piața publică, dat cu miere și uns cu puf de găină, după care plimbat pe toate drumurile și podurile din județ, cu alai de cameramani, reporteri și postaci dedicați cauzei conducătorului iubit al județului. Pentru asta ar trebui să aflăm cine a comis fapta.
Dacă nu fac acest lucru, anchetatorii se opresc, apropo de slogan, la capitolul vorbe. Partea cu ancheta pe expertiza tehnică, cu mânăreală licitației, cu înțelegerile între șmecheri de partid, cu supraîncărcarea costurilor, cu soluția tehnică va fi un proces de lungă durată, care va genera ani de discuții, paradiscuții, de pe urma cărora vor câștiga o groază de bani avocații și experții. Irelevant acum pentru lămurirea unui aspect poate banal, dar extrem de important: cum s-a ajuns să se circule printr-un șantier.
Cel care a permis circulația pe un pod, despre care știa că este pospăit de un constructor doar pentru a încasa niște bani, trebuie scos din zona de circulație publică, scos din funcția pe care o ocupă, oricine ar fi acesta. Apoi izolat într-o cușcă confortabilă instalată sub un pod garantat de politrucii experți de la județ sau experții de casă, la alegere, la Tupilați, Girov sau Preluca, pus să bea apă curentă de la conducta Apa Serv, fără suplimente în momentele în care rețeaua pică și hrănit cu porții de la Spitalul Județean de Urgență sau de la cine știe ce centru al DGASPC.
Faptele la nivelul Consiliului Județean sunt deja de notorietate. Președintele Arsene condamnat în primă instanță la 8 ani și 4 luni cu executare pentru 3 fapte de trafic de influență, Chitic, vicepreședintele, condamnat la 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu, Ciubotaru, vicepreședinte, vinovată pentru falimentul unei societăți a Consiliului Județean, fostul șef de la Achiziții, cercetat în mai multe dosare, consilieri ai lui Arsene condamnați sau cercetați pentru diverse fapte. Cu asemenea pleiadă de conducători, să aștepți să nu se întâmple nenorociri înseamnă să nu fii realist.
Există și posibilitatea ca, într-un acces de entuziasm, constructorul să fi fost cel care a deschis circulația pe drumul public, fără acordul administratorului, adică Consiliul Județean. Dacă s-a întâmplat asta, este, fără discuție, vinovat. Dar, pe cale de consecință, toți cei care au văzut că se circulă pe pod și nu au reacționat sunt la fel de vinovați, dacă nu cumva și mai mult. Pentru că ei sunt puși să asigure siguranța cetățeanului, fie că vorbim de siguranța în construcții, multe instituții care se ocupă de trafic, poliție rutieră, administrații publice locale și, în primul rând, administratorul numit Consiliul Județean. Care, oricum am învârti faptele sau vorbele, este principalul responsabil de cele întâmplate. (Valentin BĂLĂNESCU)
2 comentarii
Excelent articol, felicitari !
,,3 fapte,, din cate a mai facut individul si sunt multe…haideti dlor procurori , daca vreti ,puteti !