„Iubește cărțile mai mult decât pe tine însuți. Dăruiește-te” – Ion Vianu
Revista „România literară” a organizat recent o anchetă cu tema – Descrieți casa sau locul care, pentru dumneavoastră, înseamnă „acasă”. Au răspuns la provocare zeci de poeți și prozatori de pagina întâi. Fiecare a scris cum l-a dus capul, cum a înțeles dumnealui alianța dintre substantivul „casă” și prefixul „a”. Evident, nu ne propunem să repetăm spusele condeierilor, ne vom opri asupra unui singur caz. Citiți! „Pentru mine, acasă înseamnă biblioteca personală care conține mii de volume, de care nu mă pot despărți, pentru că ea reprezintă universul cărții. Pot povesti despre fiecare carte din biblioteca mea, de unde am cumpărat-o, dacă e bună sau maculatură. Biblioteca mea este singurul acoperiș viabil sub care mă simt minunat, ca în povești”. Categoric, avem de a face cu un cititor rafinat, cultivat, de cursă lungă. Un adevărat iubitor de carte. Mare minune!
Bine, bine și cu concediul de odihnă ce facem? Elevii deja cântă „Vine vacanța cu trenul din Franța!”. Se gândesc la mare, la munte, la Delta Dunării, la pescuit. Nu-i bai, luăm câteva cărți în rucsac sau portbagaj. Ce cărți recomandăm? Pentru oamenii maturi care iubesc istoria contemporană recomandăm cartea cea mai teribilă a Annei Politkovskaia, „Rusia lui Putin”, traducere de Viorica Horga, 303 pagini. Cartea dezvăluie detaliat „cu nume, fapte, date și documente” Rusia țarului și Dumnezeului Putin. Pentru că autoarea a rostit adevăruri sub dictatură a fost împușcată cu un pistol Makarov în fața blocului în care locuia. De ce a fost executată? A scris că-i displace Kaghebistul Putin pentru că: „…nu-i plac oamenii. Ne disprețuiește. Ne percepe ca pe un mijloc de a-și atinge propriile scopuri. Suntem nimeni, în timp ce el, pe care șansa l-a ridicat în vârf, este astăzi țar și Dumnezeu” (Sursă – România literară, articolul semnat de Adrian G. Romila).
Și cum trăim „vremuri întoarse”, vorba marei Magda Ursache și cartea „Batalionul Azov” stârnește interesul cititorului amator de „invazia din Ucraina”. Autorul cărții, Volodimir Zincenko povestește în 206 pagini tot ce știe despre un batalion „cu cântec”, după unii „eroic”, după alții „extremist”. Cartea se găsește la toate chioșcurile de difuzare a presei din Piatra Neamț și costă 35 de lei. De altfel, războiul a fost mereu o temă de reflecție pentru istorici, scriitori, economiști și pentru afaceriști (v. cartea – Actorii invaziei din Ucraina).
Cine dorește să se amuze copios poate lectura cartea liderului AUR, G. Simion intitulată „Cum l-am cunoscut pe Klaus Iohannis, Dan Barna, Traian Băsescu și Ion Iliescu”. Este un mare unionist iar țelul lui suprem e unirea tuturor mioriticilor la un loc. Deocamdată a vopsit borna de graniță de la secui în culorile tricolorului românesc. A postat pe pagina sa de Facebook o fotografie românească și mesajul: „S-a rezolvat”.
Și pentru că farmecul foii răsfoite nu poate fi înlocuit de parcurgerea digitală, vă mai recomand o carte, mai veche, intitulată „Ion I. C. Brătianu”, semnată de istoricul nemțean Ioan Scurtu, Ed. Museion, București. O recomand ajunșilor neamului care stau la butoane și butonează prost. Dominând cu autoritate viața politică a României, Brătianu a fost unul dintre cele mai complexe și controversate personalități ale istoriei naționale. Toți sau aproape toți cei care au comentat acest subiect sunt de acord că avea o vocație nativă de conducător. A condus guvernul României timp de 12 ani, contribuind direct la făurirea Marii Uniri din 1918, la legiferarea și înfăptuirea reformei agrare și a celei electorale, la consolidarea statului național unitar român. Întâlnindu-se odată cu marele istoric N. Iorga, acesta l-a întrebat pe Brătianu: „Ce a-și putea învăța eu, de la un inginer ca dumneavoastră?”. Și răspunsul a fost clar: „Simțul măsurii, domnule profesor!”.
Cartea, prețul și disprețul
În luna ce tocmai s-a isprăvit la Muzeul Național de Istorie din Capitală a funcționat o expoziție monumentală intitulată „150 de ani de la nașterea lui N. Iorga”. Paradoxal, iubitorii de istorie nu s-au bulucit ca la Noaptea Muzeelor. N-am fost sensibili la vâlvă. Motivul? L-a arătat C. Nistorescu în „Cotidianul”: „Se editează puțin, se citește și mai puțin, iar cărțile importante nu mai ajung nici în bibliotecile publice și nici în cele ale universităților. Starea culturii și statutul cărții și al cercetării frânează dezvoltarea firească”. Cărțile lui N. Iorga în plină dezvoltare culturală sunt tipărite și difuzate mai anevoios decât în anii comunismului. Un singur exemplu, cartea „Drumeț în calea lupilor”, semnată de N. Dragoș – M. Stoian, în Ed. Eminescu, București, 1987. Din care aflăm cum legionarii voiau să facă România „ca un soare de frumoasă”, cu ajutorul asasinatelor. De aceea, când marele istoric venea la Iași și cuvânta la Râpa Galbenă îl ascultau mii de oameni. Prof. Iorga a fost un mare istoric, un mare scriitor și patriot, dar trebuie să recunoaștem, în politică a fost dezastru. A fost văzut și prin Piatra Neamț, a vizitat-o pe Elena Cuza cu niște studente. De la el ne-a rămas îndemnul „Ascultați-i pe țărani” și poezia „Brad bătrân”. De unde știm toate astea? Din cărțile pe care le-am citit. De aceea iubim cartea, n-o disprețuim.
Cineva, om important, spunea ascultătorilor: „Opriți mașina de făcut zei (regi)!”, respectați adevărul adevărat. E o aluzie la suveranii României care au avut calități și defecte. De pildă, puțini români știu că primul nostru rege, Carol I, care a cucerit independența și a modernizat țara, nu i-a permis lui Alexandru Ioan Cuza, fostul domn, să mai revină în România după părăsirea țării. Același monarh a învățat a vorbi românește foarte, foarte greu. Când dădea mâna cu amicii din camarilă oferea un singut deget de la mână, degetul arătător. Oare de ce? În 1907 a tras cu tunul în țăranii răsculați fără să clipească. A semnat și parafat tratate secrete cu Germania și Austro-Ungaria. Iată că „zeul” avea destule păcate. Și „cel mai iubit fiu al poporului” a avut lipsuri. Până în Decembrie 1989 a fost „geniul Carpaților” iar după Revoluție a devenit: Ciuruitu`, Împușcatu`, Cizmaru`, Ciașcă… N-a mai fost un erou între eroi, zeul nostru suprem, comandantul, primul bărbat, ctitorul. Cât de frumos a spus Talleyrand la vremea lui: „Popoarele ar fi înspăimântate dacă ar ști ce oameni mici le guvernează”. Nihil nove (Nimic nou), nu s-a schimbat nici astăzi.
Mi-e milă de cărțile pe care nu le citește nimeni
De obicei, cărțile de pe raftul doi nu au căutare. Sunt dezavantajate de volumele de pe raftul prim, mai fățoase, mai atrăgătoare. Dacă vă pică sub priviri cartea Laviniei Betea, citiți-o! Merită, din lecturarea ei veți afla cum a fost arestat, judecat și împușcat primul comunist devenit ministru al justiției. Titlul ei este: „Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist”. A fost distinsă cu premiul Academiei Române pentru Istorie în 2003. Cazul Pătrășcanu deține recordul celui mai lung proces politic din istoria comunismului mondial. Peste o sută de anchetați au fost forțați să semneze declarații mincinoase, soldate cu două execuții, trei condamnări pe viață iar pentru alți 23 de acuzați au fost pronunțate sentințe care depășesc 100 de ani de închisoare.
În anii studenției mele, de mult apuse, am avut niște profesori mari, uriași, greu de descris în vorbe. Unul dintre ei era chiar mămos. Ne spunea zilnic: „Citiți! Citiți! Citiți!. Citiți cărți rare, bune, de cultură. Citiți măcar cinci pagini pe zi. Învățați pe de rost măcar cinci cuvinte străine dintr-o limbă de circulație mondială. Veți fi profesori, veți educa viitorul țării”. Și cine l-a ascultat pe dom’ profesor în cei cinci ani de studenție cât dura Istoria la acele vremi, au ajuns „domni”, cadre universitare, ambasadori, muzeografi, restul „profesori sătești”, primari sau secretari de sfat popular. Pe profesorul universitar descris l-au cunoscut și pietrenii din mahalaua Precista. Era conferențiar, se numea Nicolae Gostar și fuma pipă tot timpul. A făcut săpături arheologice pe Bâtca Doamnei, la cetatea dacică a lui Dicomes. A scris și o carte frumoasă intitulată „Cetăți dacice din Moldova”, Ed. Meridian, București, 1969. Dumnezeu să-l odihnească.
Alooo! Mai citește cineva?
Cititorii înrăiți care au prins și Biblioteca pentru toți, și Cartea Rusă, și Librăria noastră nu s-au lepădat de carte. N-au uitat că pe vremea comunizării anumiți poeți și scriitori au fost epurați din motive ideologice. De pildă, în manualele școlare, Eminescu era prezentat cu două poezii: Albina și Împărat și proletar. Cum mulți citesc, puțini pricep, ultima poezie nu prea era înțeleasă de cei mulți. După lecturarea ultimei poezii, majoritatea cititorilor spuneau: „Vezi, și Eminescu este împotriva Bisericii”. Argumentul lor? Versul din poezie: „Religia, o frază de dânșii inventată”. Numai să avem pardon, în poezie vorbesc: Eminescu, împăratul și proletarul. Blamarea Bisericii aparține proletarului (Al. Ștefănescu).
Cum Ucraina, vecina noastră, se confruntă cu ambițiile unei Rusii cu ticuri imperialiste, românii sunt cam speriați. Cum țarul Putin, „cel mai urât dintre pământeni” iese la promendată cu valiza nucleară la vedere, nu-ți mai arde să reciți Somnoroase Păsărele de Eminescu. Avea dreptate Tudor Arghezi când spunea: „Nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți”. Urmarea? Templele cărților, bibliotecile din scumpa noastră țărișoară sunt goale. Nema iubitori de carte. Panicați de situația creată, cititorii împătimiți l-au rugat pe Varujan Vosganian ce și cum. Armeanul este prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și scrie inteligent. Ce-a spus? „Cititori vor exista întotdeauna, câtă vreme vor exista oameni singuri…”. Și a adăugat: „Trăim în epoca computerelor”. Am înțeles! Mulțumim. Sărut-mâna. De aici s-a născut zicerea: „Spune-mi ce citești, ca să-ți spun cine ești”. (Prof. Dumitru RUSU)
