Dacă pietrenii pașnici și incredibil de îndurători nu s-au lămurit, sau poate nu au aflat încă, „cel mai așteptat eveniment care dă viață orașului în fiecare an”, de parcă ar echivala cu o Înviere despre care nu aflasem, este unul numit oficial Zilele Orașului Piatra-Neamț – Piatra Fest 2022, programat în perioada 23-26 iunie. Așa scrie în Referatul de aprobare al unui proiect de HCL devenit hotărâre, săptămâna trecută, pe 26 mai, grație votului unor concitadini identificați drept consilieri locali.
E de presupus că „aleșii” au văzut un raport de specialitate. Nu este public, nu apare pe site-ul primăriei. Proba verității lipsei e într-un document.
O temă interesantă pentru Instituția Prefectului, nu?
În anexă , în puține cuvinte, scrie ceva legat de organizarea unei festivității de premiere a câștigătorilor Concursului Național de Sărituri peste Obstacole „Cupa Municipiului Piatra-Neamț” și una sută mii lei contemporani reprezentând contravaloarea premiilor pentru câștigători.
Dintr-o paranteză, de bună seamă supusă filtrului de legalitate, mai aflăm ceva: „contravaloarea premiilor va fi stabilită în funcție de numărul câștigătorilor”.
E o situație fără precedent, cel puțin în plan sportiv. A nu ști numărul câștigătorilor înseamnă că nu știi câte probe de concurs are competiția anunțată de Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu”. O competiție de acest gen, fără program, cu zile de desfășurare necunoscute, numai la Piatra-Neamț se poate întâmpla, numai la Piatra-Neamț se poate finanța din calicul buget local.La responsabilitatea membrilor directoratului asociației e inutil să ne gândim.
Cu mare greutate, pe 27 mai, în urma unor insistențe vecine cu presiunile (ne)afectuoase, din Primărie a fost eliberat un document oficial incredibil . Poate o fi avut anexe, nu știm, însă doar acesta a fost remis. Asociația, după cum se vede, solicită a fi onorată pentru… organizarea și desfășurarea festivității de premiere în echivalent de una sută mii lei. E datat pe 14 aprilie, pe 15 intră la Primărie, iar proiectul de HCL are numărul 152 din 17 mai.
Din adresă rezultă că evenimentul a devenit unul internațional. Nu, nu e pe confirmări, așa cum se fac treburile serioase. La noi merge cu intenții de participare. Călăreții străini ar veni, cică, din Austria, Bulgaria, Franța, Turcia și Ungaria. Cine își inchipuie că un călăreț din Franța, doar unul singur, își plimbă calul (eventual în valoare de câteva sute de mii de euro, cu o asigurare pe măsură!) prin toată Europa până sub Telegoala pietreană, cu șoselele din România subînțelese, la un concurs cu fond de premiere de abia 20.000 de euro, are resurse generoase imaginație.
Ce-i drept, putem vorbi de o tradiție a minciunilor gogonate pe meleagurile noastre ecvestre.
Pe vremuri, când Baza Hipică găzduia glorioasele etape de Cupă Mondială Volvo și Trofeu Dunhill la sărituri peste obstacole, sponsorii de prestigiu erau prostiți de la obraz, cu girul Federației Ecvestre Române, anunțând niște participări internaționale de intra Eurosport în extrasistole.
De pomină rămâne anul 1994, când concursul inclus în calendarul oficial al Federației Ecvestre Internaționale era să nu se țină. Pe lângă sportivi din țara gazdă, au participat călăreți doar din alte două țări, Moldova și Ucraina. Adică minumum admis de participare… internațională. Caii ucrainienilor au intrat legal în țară, în regim de import temporar, numai după ce Rifil le-a plătit garanțiile vamale, și asta la rugămintea personală a unui reprezentant român al Rothmans of Pall Mall International, companie care deținea Casa Dunhill.
Ca premieră de restituire publică, după 28 ani, e momentul să se afle încă ceva. Din cauza pățaniei de la Piatra-Neamț, Dunhill luase decizia de a renunța la trofeul din România înainte de se retrage cu totul din concursurile de sărituri peste obstacole din Europa Centrală și de Est.
Dar povestea de sezon nu e gata. Umblă vorba dinspre primărie că hotărârea ar trebui grabnic rectificată. Dacă nu s-a și făcut până în ziua publicării acestui text. Oficial-neoficial se invocă o eroare materială. Pe românește îi spune înșelăciune. Căci așa-zisul eveniment oficial, livrat întru scopuri de finanțare publică drept Cupa Municipiului, se cheamă altfel. Concursul de sărituri e prins în calendarul oficial al Federației Ecvestre Internaționale și se ține între 23 și 26 iunie.
Nu e al nostru, e al federației naționale, pe al cărei site nu scrie nimic. După codificarea internațională, e un CSI1*. În traducere vine concurs de sărituri internațional de una bucată stea. (Parcă în altă viață, găzduiam CSIO, un concurs oficial ce include Cupa Națiunilor, fără a mai aminti de concursurile marcate cu W, adică etape de Cupă Mondială.) De la două stele în sus, până la 5, sunt impuse plafoane minime ale fondului de premiere. Se începe cu 50.000 euro și se ajunge la 500.000 euro. La o steluță, nu figurează plafon minim, ci acela maxim, de 49.999 euro, că pe urmă ai bani de două stele.
Sigur, sunt și alte condiții tehnice pentru un CSI1*, cum ar fi înălțimea modestă a obstacolelor pe care le sari și fără cal. Dacă nu le comunică primăria și asociația de călărie, le vom descrie în Mesagerul de Neamț. Desigur, în virtutea ospitalității noastre, se vor bucura de atenția meritată și oficialii concursului. Pe lângă băștinași, pe site-ul Federației Ecvestre Internaționale sunt enumerați unii din Bulgaria, Polonia și Franța.
Penultima oră:
În cursul după-amiezii de luni, 30 mai, rezonabil de bănuit că în urma tulburării stârnite de documentare, au apărut – în sensul că am primit pe canale convergente – încă 5 pagini de prezentare a „evenimentului”. Nu sunt semnate și curg după un antet mixat cu ministerul, asociația lui Costache Lupu și federația. Colajul alăturat este lămuritor.
Cupa Municipiului figurează doar ca o probă din concursul internațional și oferă premii de numai 15.000 lei, nu de 100.000, cât au votat consilierii locali la inițiativa primarului Carabelea! Apoi, descoperim o altă probă. Cu premii de 25.000 lei. Este Cupa TCE 3 Brazi despre care nu s-a suflat un cuvințel în actele oficiale disponibile anterior votului din Consiliul local. Măcar la capitolul cu brazii nu există emoții – Mihăiță Tărâță nu are nevoie de sponsori pentru a cinsti și duce mai departe memoria tatălui său, Culiță Tărâță.
Indiferent de reacția Instituției Prefectului sau o cârpeală rectificativă trecută iute prin Consiliul local, răsună farmecul rostirii „Flagrant!” din repertoriul lui Pinalti. Să aprobi 100.000 lei în loc de 15.000 ține (și) de competența celor care știu că anumite tentative se cercetează, se pedepsesc. Dacă vor, dacă au voie…
FLAGRANT
Viorel COSMA