Administrația Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, 2 iunie, o avertizare cod galben de „instabilitate atmosferică temporar accentuată” care vizează 21 de județe, între care se numără și Neamț.
„În intervalul menționat în zonele montane, local în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului și în zona continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, menționează comunicatul ANM.
Avertizarea meteo este valabilă în intervalul 2 iunie, ora ora 12.00 – 2 iunie, ora 23.00.
M.N.