Viață la second hand

Într-o Românie doborâtă de prețuri, împărțită în două mari categorii, bogații care trăiesc o viață de lux și simplii supraviețuitori, care trăiesc de azi pe mâine, plătind o factură la gaz în 2-3 luni, piața hainelor second-hand a ajuns anul trecut la prospera cifră de 3 miliarde de dolari, potrivit statisticilor în domeniu. Nu există oraș mare sau orășel în care să nu existe câteva astfel de magazine. În Piatra Neamț sunt o groază de asemenea locașuri, răspândite pe cartiere. E drept, vremea second-hand-urilor cea mai prolifică a fost în anii ’90-2000, acum au mai dispărut dintre ele, dar actuala criză deschide noi perspective întreprinzătorilor care se ocupă cu așa ceva. Să vinzi haine purtate de alții, aduse din Germania, Italia, Franța, Danemarca, Elveția, poate fi o adevărată afacere. Trebuie doar să știi să te orientezi pe piață, să-ți găsești un spațiu la vedere, cu vad și în care să nu trebuiască să investești prea mult pentru chirie. De utilități, în afară de energie electrică, nu prea este vorba. Nu am văzut vreo chiuvetă sau toaletă în astfel de magazine. Cine sunt mușteriii acestui tip de magazine? Toată lumea și cei care nu-și permit să se apropie de o pereche de pantaloni noi în magazin, că-s 120 de lei și cei cu bani, care caută haine de ocazie, solduri, țoale de firmă la prețuri mici pe care nu le găsesc în outlet-uri. De multe ori au norocul ca într-un astfel de magazin să găsească solduri de marcă, adică marfă cu etichetă care nu s-a vândut într-un magazin de profil din cauza prețului prea piperat… Marc Jacobs, Miuccia Prada, Calvin Klein, Jimmy Choo, Tommy Hilfiger îi găsești pe umerașele sau rafturile unor mici second-hand-uri de cartier.

O afacere de familie

Liliana Roșu din Piatra Neamț a lucrat o viață în acest domeniu. Croitoreasă de meserie, căsătorită cu un polițist, acum pensionar, a început în tinerețe să vândă haine second prin târguri.

“Lucrez de șase ani cu second-hand-ul. Am avut în altă parte, dar mi-am mutat magazinul aici de o lună de zile, este mai convenabil. Am mai lucrat în ’94 vreo opt ani, dar atunci am început cu târgurile. Mergeam lunea la Târgu Neamț, marțea la Roznov, miercurea la Buhuși, joia la Dămuc, am mai fost și la târgul de la Gura Humorului și în alte târguri din țară, nu numai în Neamț. Am avut un copil și am renunțat o perioadă, după care m-am reprofilat pe haine noi câțiva ani, haine pentru copii, pentru bebeluși. Aveam vânzare în special pe final de săptămână, când lumea mergea la botezuri, la zile onomastice”, povestește doamna Liliana.

Își întâmpină clienții cu un surâs reținut, binevoitoare. Îi place ce face și asta se vede în dedicarea cu care împăturește fiecare hăinuță lăsată de client pe alături și în curățenia și ordinea din magazinul ei. Are răbdare să explice fiecăruia unde găsește ceea ce caută, pune la rândul ei întrebări pentru a afla exact ce i s-ar potrivi fiecăruia. Și, din când în când, pune în funcțiune mașina de cusut și mai face câte un retuș.

“Eu aici am și produse noi, cu etichetă, solduri. Un blug la sold ajunge 26 de lei, 29 de lei, în jur de 30 de lei. Noi vindem la kilogram, dacă este mai mare ajunge mai scump. Dar, oricum să cumperi o pereche de blugi noi, de firmă, cu 30 de lei este cu totul altceva… În celelalte magazine cel mai ieftin blug este 70 de lei. Tinerii caută produse de firmă care nu sunt accesibile în alte locuri, decât să dai 120 de lei pe un tricou, la mine dai 15 lei, 18 lei.

Toată lumea cumpără de la noi, există oameni foarte necăjiți care nu-și permit din altă parte și oameni care au foarte mulți bani, dar vin pentru că aici găsesc produse unice, de firmă. Am avut de exemplu vestimentație de la Michael Kors sau Tommy Hilfiger, Calvin Klein, ediții foarte limitate și omul găsește ceva unic. Am avut o doamnă doctor care mi-a zis, merg la second-hand cu toate că îmi pot permite rochii sau haine de sute sau mii de euro. Dar găsesc lucruri inedite aici! Avem halate noi pentru personalul medical, tot la preț redus. O bluză pentru asistente este 25 de lei la mine, în magazin este 70-80 de lei”, ne pune la curent cu mersul lucrurilor.

“Cabina e aici, în spate, puteți proba!” își ajută clientul, îndatoritoare.

Cifra de afaceri este confidențială, dar se trăiește bine…

Într-un timp, sărăcia ajunsese atât de mare, în jurul anilor 2000, încât clienții veneau își alegeau marfa, o puneau deoparte și se întorceau să o ia când luau salariul sau pensia. Acum puțini mai practică genul acesta de marfă… pe caiet.

“Eu nu rețin marfă decât cu aconto, marfa trebuie vândută, de ce să o țin când o poate cumpăra un norocos pe loc? Am clienți fideli, am doamne care trec aproape zilnic, cam 10 la sută dintre clienții mei sunt în această categorie. Pe urmă mai am clienți care trec de 2-3 ori pe săptămână. Sunt clienți mulțumiți, cam 70 la sută care vin măcar o dată pe săptămână. Rareori se întâmplă ca cineva care a cumpărat de la mine să nu mai revină măcar o dată”, spune cu mândrie doamna Liliana.

E drept, inspectorii financiari și OPC-iștii nu se înghesuie cu controalele în genul acesta de mici afaceri. “Vin controale și la noi ca la orice magazin, de la Poliția Locală, de la Sanepid, normal că se interesează ce facem aici”, punctează timid doamna Liliana. Subiectul acesta nu prea este comod pentru ea. Pentru cine este? Comerțul cu hainele ce poartă amprenta vieții altcuiva poate fi un mod de a trăi și de trăi bine și frumos. Poți întreține o familie cu copii cu tot, relaxat. Contează cum îți apropii oamenii, cum te comporți, cât de des aduci marfă și uneori, chiar și cât de des le zâmbești. A te face plăcut este în această meserie, ca și la frizeri, cosmeticieni sau știu eu, psihologi, o adevărată artă. Te asiguri că omul ăla va pleca mulțumit și va reveni într-o zi sau două.

Cifra de afaceri este confidențială, dar undeva pe la mijloc, mă asigură.

Cât privește frica de a contacta boli… “Toate hainele sunt dezinfectate chimic, avem certificate pentru dezinfecție, dezinsecție. Le arătăm clienților dacă doresc. Niciodată nu cumpărăm de la niciun depozit dacă nu au aceste certificate”.

Există cam două tipuri de patroni ai unor afaceri second-hand. Cei care mai au și alte mici bussines-uri în altă parte și au angajați, pe care îi verifică la final de zi și cei care pur și simplu din asta trăiesc și ei sunt propriii lor angajați. Ca doamna Liliana pe care o mai ajută soțul din când în când, acum, că a ieșit la pensie din MAI. “O știm pe doamna, e o doamnă drăguță numai cuvinte de bine avem pentru ea. Noi suntem veniți din străinătate și cumpărăm ocazional”, intervine Loredana, o mamă de 34 de ani cu doi copii mici.

Când văd ce îmi rămâne în portofel…

Ce cred oamenii despre second-hand? Unii îl tratează ca pe “un rău necesar”…

“Dacă mi-aș permite, nu aș veni aici. Dar, când termin de plătit facturile și văd ce îmi rămâne în portofel… de regulă doar pentru mâncare. Nici în second-uri nu intru prea des. Sincer să fiu eu cumpăr haine cam o dată la 2-3 ani. Dacă ar fi după mine ar da faliment”, ne spune cu un zâmbet jenat, Claudiu Munteanu, 45 de ani.

Pensionarii sunt, evident, clienții nelipsiți, pentru că au și timp și răbdare să studieze atent rafturile și umerașele.

“Cumpăr un tricou pentru soțul meu. Ieri, i-am luat chiar un costum de haine, destul de bun, mai subțirel, mai de vară. Mie îmi și place să vin aici, am vreo două-trei doamne cu astfel de second-uri cu care mă înțeleg bine și mai schimb o vorbă, mai ies din casă”, ne spune doamna Ioana, aranjându-și cochet părul alb.

O lume pestriță, diversă, din toate profesiile și categoriile sociale intră, caută, zumzăie… iese. Printre ei și o studentă la medicină. “În Cluj sunt mai multe outlet-uri decât second-uri. Dar, când vin acasă, la ai mei, îmi place să mai intru și prin magazine din acestea. Dacă știi să cauți găsești chiar lucruri de calitate, de firmă”, ne asigură Raluca Moruț, 21 de ani, viitor medic.

Așadar, există viață în second-hand-uri. Care, după cum se vede, au devenit ușor, ușor magazinele tradiționale ale românilor… (Angela CROITORU)