Concursuri, curs festiv, expoziții inedite, banchet, simpozioane și revederea promoției de acum 20 de ani au fost activitățile ce au marcat zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț. Bucuria împlinirii a 74 de ani de la momentul când Școala Medie „Regina Maria” devine liceu mixt a fost dublată, acum, de reluarea vieții normale de după pandemie. Toată școala s-a implicat în programul aniversării, unul bogat în activități care s-au derulat pe durata a patru zile, în perioada 25-28 mai. O bună parte din comunitatea orașului Târgu Neamț – părinți, parteneri instituționali și sponsori – a putut împărtăși emoțiile momentului împreună cu școala.
„O școală a respectului, un trecut care ne obligă să-l prefacem în viitor!”
Prima zi, 25 mai, a fost dedicată absolvenților din acest an, reuniți pentru ultima data la cursul festiv. Sala Culturii „Ion Creangă” din orașul de sub Cetate a fost locul unde liceenii și-au depănat amintirile, au mulțumit profesorilor pentru îndrumare și aceștia le-au urat succes și viață împlinită în noul lor drum.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc joi, 26 mai, de la ora 12, în sala de festivități a colegiului. Au participat, alături de gazde, invitați din rândul consilierilor locali, primăriei, partenerii instituționali. Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de mesajul adresat de directoarea colegiului, profesoara de limba română Adina Margine.
„Ziua unei școli este un prilej de asumare a tradiției și de afirmare a performanței. Așa cum viața omului este prețioasă atunci când urmărește un ideal, viața școlii este prețioasă atunci când împlinește nu doar un ideal, ci miile de idealuri ale miilor de elevi care au învățat vreodată în ea.
Colegiul Național „Ștefan cel Mare” reprezintă un reper al învățamântului de la Târgu Neamț și se situează printre cele cinci colegii naționale din județ, cu un număr de 50 de clase de elevi, de la nivel primar până la cel liceal. Cele 75 de cadre didactice ale acestei școli se străduiesc, prin tot ceea ce fac, să fie la înălțimea impusă de titlul de colegiu, dar mai ales de cea impusă de tradiția veche a unei școli de performanță. Misiunea pe care ne-am asumat-o este să asigurăm pentru elevi cea mai bună cale spre progres și creativitate, pentru evoluția lor ulterioară și pentru buna integrare în societate. Colegiul Național „Ștefan cel Mare” se dorește o școală a respectului, care să deschidă calea demnă spre știință și cultură, asigurând succesul și identitatea absolvenților săi.
Deviza Colegiului Național „Ștefan cel Mare” este inspirată de miile de absolvenți care și-au construit în această școală fundamentul propriei deveniri, care au întâlnit aici profesori de excepție și care și-au lăsat aici spiritul datoriei împlinite. Iar această deviză este: „Tradiţia înseamnă educaţie, educaţia presupune formare, formarea creează performanţă. Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” aduce performanţa în viaţa ta!”. Este o deviză care ne obligă, atât pe noi, profesorii, cât și pe elevii noștri, să privim mereu înainte, să stabilim ținte, să le urmăm, dar să nu uităm niciodată să privim înapoi.
Dragi elevi, este o onoare să fim profesori la Ștefan, așa cum este o onoare să fiți elevi la Ștefan! Ne-ați ales să vă fim îndrumători, așa cum, poate, am fost și părinților voștri. Suntem încredințați că împreună putem să dăm viață idealurilor voastre de succes și reușită, așa cum au facut-o cei dinaintea noastră. Absolvenții Colegiului Național „Ștefan cel Mare” au dus numele acestui colegiu în toate colțurile lumii, în academii, în universități, în instituții de cercetare, în spitale, în firme de IT, în afaceri de succes. E un trecut care ne obligă să-l prefacem în viitor, alături de voi, generația de azi.
Cu prilejul acestei zile festive, doresc elevilor să străbată anii de liceu cu îndrăzneală și curaj! Doresc părinților răbdare și înțelepciune, iar profesorilor sănătate și putere de muncă, să poată lua totul de la capăt cu fiecare an care trece! Fie ca spiritul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt să ne lumineze mintea și să ne încălzescă sufletul la flacăra lui vizionară! Fie ca stejarul amintirilor din anii de liceu să ne cheme mereu aici, să ne regăsim rădăcinile și să ne întinerim ramurile!”.
![Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” – tradiție, educație, performanță 3 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/68Vq4OzeZBc/maxresdefault.jpg)
Ziua a fost completată de flash-mob-uri pe diverse teme, desfășurate în curtea interioară și de expoziția de preparate „Chimie în bucătărie” ce a avut loc la bibliotecă, realizate de elevi.
Patru zile de sărbătoare
A treia zi a fost și cea mai plină și porțile colegiului „Ștefan cel Mare” s-au deschis, din nou, pentru invitați. Simpozionul dedicat elevilor și profesorilor umaniști, intitulat „Identitate și spiritualitate românească”, ajuns la a VI-a ediție, a avut tema „Pe urmele lui Ștefan cel Mare. Dialog cu trecutul”. Profesorii și elevii colegiului au urmărit cu interes prelegerea „Ștefan cel Mare și biografii săi’’, susţinută de Liviu Apetroaie, muzeograf la Muzeul Literaturii din Iaşi. Catedra de limba și literatura română a prezentat revista „Foaie literară”, ajunsă la numărul 12. Profesoarele Elena-Mirela Nuțu și Mihaela Olariu au vorbit despre cum această revistă a apărut în cadrul proiectului „Identitate și spiritualitate românească” și a urmărit recuperarea sentimentului demnității naționale într-o lume în care patriotismul și apartenența la o anume identitate culturală sunt relativizate. În cadrul simpozionului au fost premiați participanții la concursul „Pe urmele lui Ștefan cel Mare. Dialog cu trecutul”.
Liceenii cu mintea analitică și iubitori de științe au participat la concursul Info&Red pentru informaticienii de gimnaziu, la competiția de cultură generală „Smart People” și la simpozionul „Omul, ființă rațională” ediția a XII-a. Parte a programului Erasmus+ T4Europe, în sala muzeală s-a desfășurat dezbaterea cu tema „Peer education. Educația nonformală”.
![Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” – tradiție, educație, performanță 4 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/h2kCQrcP8E8/maxresdefault.jpg)
Sportivii s-au întrecut în competiția de baschet Memorialul Gheorghe Cobrea, a doua ediție în acest an, iar elevii artiști ai colegiului și-au expus desenele și fotografiile chiar în curtea de la intrare, în cadrul proiectului „Creatori de frumos în Ținutul Neamțului” – ediția a II-a.
Spațiul din partea dreaptă a clădirii principale a fost dedicate iubitorilor de animale. Expoziția organizată în colaborare cu Asociația „Fauna nemțeană” a fost deschisă și animalelor de companie – pisici, câini, dar și unor soiuri exotice de găini și cocoși aparținând prof. Puiu Dumitru.
![Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” – tradiție, educație, performanță 5 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/8y8-ppz9098/maxresdefault.jpg)
De cealaltă parte, terenul de sport a fost scena pe care au evoluat alți artiști – elevi ai colegiului care au cântat, au dansat și au prezentat o inedita paradă a modei cu obiecte vestimentare realizate de elevi cu materiale preponderant reciclabile – Ecomoda.
![Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” – tradiție, educație, performanță 9 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/SJSph67FuFY/maxresdefault.jpg)
![Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” – tradiție, educație, performanță 10 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/9FJ8L_DyM_8/maxresdefault.jpg)
Cei 18 membri ai Clubului de robotică „Blizzard Eye” au avut o zi plină. Dorința lor cea mai arzătoare – să organizeze o competiție națională – s-a îndeplinit chiar de Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Prima ediție s-a bucurat de participarea unor echipe puternice de la școlile din țară – Cluj, Iași – cu care ștefaniștii s-au mai întâlnit la concursurile de gen din ultimii ani.
![Zilele Colegiului Național „Ștefan cel Mare” – tradiție, educație, performanță 11 YouTube player](https://i.ytimg.com/vi/6wZrotpEKno/maxresdefault.jpg)
Seara s-a încheiat cu un spectacol susținut la Casa Culturii „Ion Creangă” de elevii trupei de teatru „TeensReAct”, cu piesa „Beauty and the Beast”. Cât despre absolvenți, aceștia împreună cu profesorii lor au petrecut la banchetul promoției.
Ultima zi a manifestărilor a fost dedicată revederii foștilor absolvenți ai promoției 2002, într-o festivitate emoționantă la care, alături de profesori, au adus trecutul în prezent.
Sărbătoarea din acest an a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” a pus la loc de cinste patronul său spiritual: bustul lui Ștefan cel Mare, care străjuiește laterala stângă a intrării, a fost renovat, iar stejarul care are peste 500 de ani de viață și despre care se spune că este ultimul rămas din cei 4 plantați în formă de cruce de domnitorul Moldovei, ca recunoștință pentru ajutorul primit în bătălii, este pus în valoare de o placă ce consemnează statutul de monument al naturii.
Olimpicii Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din acest an:
Elevul | Clasa | Premiul obtinut | Disciplina | Profesorul coordonator |
Aanei Mara-Dana | XI | Premiul I | Istorie | Manole Luminița |
Filioreanu Diana – Georgiana | IX | Premiul I | Cultură și Spiritualitate Românească | Olariu Mihaela
Ioniță Elena |
Bălăoiu Elena-Bianca | IX | Mențiune | Religie Ortodoxă | Filip Daniela |
Miron Vasile | XI | Mențiune | Lingvistică (calificare la etapa Internațională Asia Pacific) | Matei Ramona |
Anușca Andrei | XII | Premiul special | Lectură ca Abilitate de Viață | Filioreanu Nicoleta |
Alistar Ecaterina | XII | Premiul special | Cultură și Spiritualitate Românească | Manoliu Cătălina
Filip Daniela |
Iftime Maria | IX | Calificare | Istorie | Antonescu Maria |
Murariu Ciprian | XII | Calificare | Limba și Literatura Română | Matei Ramona |
Ichim Bogdan | XII | Calificare | Religie Ortodoxă | Ioniță Elena |
Boghean Daria | X | Calificare | Chimie | Achirei Veronica |
Pîslariu Rareș-Bogdan | IX | Calificare | Tehnologia Informației și a Comunicațiilor | Oancea Constantin
Achirei Marian |
Radu Gabriel – Sebastian | XII | Calificare | Tehnologia Informației și a Comunicațiilor | Radu Dragoș
Achirei Marian |
Oferta educațională pentru anul școlar 2022 – 2023
Număr locuri pentru anul școlar 2022-2023 | ||
Profilul | Nr. clase | Nr. locuri |
Matematică-informatică | 4 | 104 |
Ştiinţe ale naturii | 1 | 26 |
Filologie | 2 | 52 |
Ştiinţe sociale | 1 | 26 |
Total | 8 | 208 |
Cristina Iordache
Imagini și montaj: Bogdan Călian
Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 539, săptămâna 2 – 8 iunie.