„Învățând ce n-ai știut
Ai aflat ce n-ai pierdut:
Că românu-i ardelean
Dus în țară de alean”
Ghidușa interogație din titlul prezentului material e pastișată dintr-o documentată carte de istorie. Numele „sursei”: „Transilvania. Invincibile Argumentum, Ed. Athenaeum, București, 1990. Autorul volumului, Ion Cojan, atenționează cititorii, de la primele pagini, că țărișoara lor numită România este formată din trei mari provincii istorice: Transilvania, Moldova și Muntenia, unite pentru vecie. Prima provincie, Transilvania a fost imaginată de vreun cărturar medieval, cunoscător al limbii latine, încă neidentificat de istoriografii moderni. Transilvania, această denumire cultă, a intrat în concurență cu cea populară: Ardeal. Transilvania înseamnă Țara de „dincolo de munți”, „Țara de dincolo de pădure”.
Ardealul, un izvor de românitate
Cine privește cu atenție harta României observă fără efort că toate apele curgătoare cuprinse între Tisa și Nistru izvorăsc din podișul Transilvaniei și se varsă în Dunăre. Toate sunt românești indiferent cum se numesc: Someș, Mureș, Olt… Oamenii n-au putut trăi niciodată fără apă, de aceea s-au așezat pe malurile râurilor, în prundul râurilor. Așa a devenit Transilvania „casa de apă” a României. Și încă ceva, munții Carpați, brăzdați de ape, străpunși de numeroase trecători n-a constituit niciodată o barieră de separație a comunităților umane ce au trăit pe versanții lor. Românii sunt semnalați și la sud de Carpați și la nord iar Transilvania are aspectul unei cetăți naturale românești. Zicerea „Codru-i frate cu românul” am auzit-o numai la noi, nu și la migratori. Este adevărat că Ardealul este vatra acestei țări, este casa părintească a tuturor românilor, este, în ultimul nostru strat de regăsire a ființei proprii, este acasă a noastră. Prin proporția numerică a populației, Ardealul este fără îndoială, mai înainte de toate, românesc. Există și o zicere populară înțeleaptă care sună cam așa: „tot românul e ardelean” sau „tot românul, dacă-l cauți bine, e ardelean”. Ardealul e sălașul românismului, de aici au plecat valuri, valuri de români spre câmpurile mănoase ale Tisei, ale Dunării, ale Moldovei și Munteniei. Această continuă revărsare de etnicitate românească peste crestele Carpaților, în mai toate direcțiile, a culminat în anii dinaintea războiului prim mondial cu înființarea unei prospere colonii românești pe pământul Americii. Ce limbă au vorbit înaintașii noștri? „Pe fiii acestei națiuni îi numesc români, iar limba o numesc română, întemeindu-mă îndeosebit pe argumentul că valahii nu și-a pus vreodată, și nici astăzi nu-și zic altfel decât români” (Sursă – Ioan Budai Deleanu – „Elementa gramatices linguae romanicae”, 1812).
Cum s-a născut disputa româno-magheară în problema Transilvaniei
Simplu de tot. Odată cu venirea maghiarilor în Transilvania. De unde au venit? „Din hăul Asiei”, zic răutăcioșii. Erau migratori, au venit pe cai. Cum băștinașii locului le-au furat caii, n-am mai plecat, s-au stabilit în Panonia, s-au făcut sedentari. Așa narează glumeții apariția ungurilor în Europa. Ce-i de crezut din această poveste? Adevărul care sună cu totul altfel. Afirmația: „când s-au așezat maghiarii în Transilvania, nu au găsit aici nici o populație de limbă romanică” este mincinoasă a fost născocită de către istoricii maghiari revizioniști. De ce? Pentru a se putea folosi de dreptul primului ocupant (jus primi ocupantis). Ideea că românii au venit în Ardeal din sudul Dunării după maghiari e un fals grosolan, inadmisibil, fabricat de revizioniști. Este teza de predilecție a propagandei revizioniste maghiare. Cum noi, românii, nu ne-am părăsit niciodată țara, ne întrebăm firesc: Cine minte în privința invaziei maghiare în Transilvania, năvălitorii lui Attila sau băștinașii daco-romani? Lăsăm cititorului plăcerea de a găsi singur răspunsul, punându-i la dispoziție următoarele date.
Cronica notarului anonim al regelui Bela al III-lea al Ungariei precizează clar: „la venirea maghiarilor în Panonia, această este ocupată de „slavi, bulgari și vlahi – păstorii romanilor”. Cu privire la Transilvania, Anonymus, povestește în detaliu cum Tuhutum, căpetenia maghiară, aflând despre îmbelșugarea țării Ultrasilvane „unde domnea un oarecare Blac român Gelu, ajunge să se confrunte cu acesta, luptă ce se încheie cu înfrângerea și moartea lui Gelu”. Sunt amintite și alte căpetenii ale vlahilor din Transilvania: Menumorut, între Mureș și Someș, Glad în Banat. Cum Anonymus a fost atașat intereselor maghiare, nu mințea. Iar dacă aceste relatări nu infirmă ideea că la venirea maghiarilor Transilvania era deșartă de oameni, o „terra deserta”, consultați cronicile medievale cunoscute azi sub numele: Chromicon pictum, Chronicon Posoiniense, Chromicon Dunnicesc și Chronicon Budense. În 1778, Josephus Benko scria clar: „Vlahii se trag din romani, anume din coloniile pe care Traian și ceilalți împărați le-au adus în Dacia. Astăzi au ajuns în stare de servitute față de nobilii din Transilvania, dar, deși au trecut atâtea veacuri la mijloc, n-au părăsit cu totul nici limba, nici obiceiurile strămoșești, nici Țara” (Sursă – Memoriul unor țărani ardeleni – După D. Prodan, Supplex, p. 220). Curios sau nu, 50 de istorici au susținut continuitatea românească în timp ce împotriva acesteia s-au pronunțat 12 autori. Pentru români, cea mai bună apărare a fost adevărul, evident adevărul istoric.
Să nu ne amăgim!
Diferendul româno-maghiar din Erdely, așa numesc vecinii de peste Tisa Transilvania românească, e antic, vechi și de demult. De când migratorii asiatici păstrau carnea sub șeaua calului și se deplasau călări zilnic sute de kilometri, dormind. Ungurii n-au prea avut de-a face cu Transilvania. Ieșindu-le în cale, le-a plăcut și s-au gândit s-o ia în stăpânire, numai că avea stăpân, dintotdeauna. Atunci a început disputa româno-maghiară și continuă și astăzi, e chiar „spinoasă”. De la 1867 încoace, Ardealul s-a pomenit că face parte din Ungaria, din Imperiul Austro-Ungar, până în 1918. Și a mai cunoscut pe horthyști în perioada 1940 – 1944, ne referim la Ardealul de nord. Inscripționarea substantivelor: Ip, Trăznea, Moisei, Sărmaș, Leordina, nu poate aduce decât o profundă tristețe în sufletele oamenilor cinstiți și normali. „Ungaria a asasinat 80 la sută din evreii săi, pe care i-a trimis în camerele de gazare de la Auschwitz-Maidanek, în timp ce România a încercat să salveze ceea ce se putea salva și a aruncat colacul de salvare celor ce se aflau în pericolul de a se îneca” (Sursă – „Mărturia depusă de Morshe Carmilly Weinberger, șef rabin al Clujului în 1940).
În această conjunctură, mai are importanță cine au venit primii în Transilvania, românii sau maghiarii? Se oare că nu. Suntem în mileniul al III-lea, toate națiile își cunosc istoria. „Nu este popor pe lumea asta care să nu aibă o origine, care să se fi născut din nimic, care să fie generație spontanee. De asemenea, nu există popor care încotro se îndreaptă” (Sursă – Ce sunt românii – articol semnat de Președintele Acamiei Române, Ioan Aurel Pop în Revista Contemporanul).
În 1986, la Budapesta apare „Istoria Transilvaniei” în trei volume, în toate limbile de circulație internațională. Autorii, spuma revizionismului maghiar, povestesc cititorilor cum le-am furat noi valahii Transilvania, cu ajutorul Diktatului de la Trianon.
La apariția buclucașei cărți intitulată „Istoria Ardealului” românii adevărați se așteptau la o replică științifică beton bazată pe un munte de documente istorice. În epoca dualismului (1867 – 1918) și a fascismului hortyst s-au produs crime, schingiuiri, devastări și demolări de case și biserici, profanări de locuri sfinte, jafuri… Le ștergem cu buretele pe toate? Răspundem cu o culegere de texte scrise în limba română? Suntem, din nou, în stadiul unei înfrângeri majore în fața Budapestei la nivel de comunicare strategică.
Că românii au fost în Transilvania dintotdeauna o dovedește următorul exemplu. Într-un oraș transilvan, un râu poartă trei denumiri: Frumoasa, Bistra și Sebeș. Prima denumire este românească, a doua slavă iar a treia maghiară. Ele se înșiruie în această ordine, de la izvoare și până la vărsare, precizând cât se poate de sugestiv, ordinea vechimii celor trei limbi din Ardeal. În cele narate despre Transilvania, Ardeal, Erdely, am avut un singur aliat de nădejde, adevărul istoric. Este singurul invincibila argumentum.
Prof. Dumitru Rusu
