Anul acesta, la Filioara, în perioada 26 – 29 iunie, s-a desfășurat cea de-a XX-a ediție a Taberei de creație „Dăruind vei dobândi!”, deja un eveniment pentru întreaga zonă. Peste 150 de copii, voluntarii de la voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români Iași, care au sprijinit activitățile taberei care a avut loc la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, s-au reunit sub îndrumarea părintelui paroh Dumitru Irina și a prof. drd. Andrei Irina pentru câteva zile de joc, voie bună și rugăciune creștină.
Prima ediție a avut loc în anul 2002 și de atunci, depășind toate greutățile, tabăra s-a desfășurat an de an, spre bucuria micilor participanți.
Mai multe detalii despre acest eveniment na oferit coordonatorul taberei, prof. Andrei Irina: „Ediția de anul acesta a reunit în tinda bisericii satului peste 150 de tinerii în perioada 26-29 iunie. Proiectul Caravana ASCOR a fost integrat în programul taberei şi a făcut obiectul unor ateliere speciale, toate fiind așezate sub auspiciile temei ,,Tinerețea, timpul marilor alegeri”. De asemenea, sesiunile de discuții tematice (patru la număr) au fost însoțite și de ateliere practice precum cel de prim-ajutor, practică liturgică, sport, dans, cultură generală s.a. Acestea au fost facilitate de studenți din diverse specializări. Nu au lipsit nici momentele de rugăciune, jocuri sportive în aer liber, program recreativ specific zilelor de tabără, dar şi dialog sub formă de conferință, având ca invitați pe poetul Valeriu Tănase şi colonelul Petru Nica. În acest timp voluntarii mediciniști au mers în comuna Agapia la persoanele vârstnice sau singure, cărora le-au acordat asistența medicală. Dacă în primele zile ne-am axat pe teme apropiate de nevoile celor aproximativ 150 de tineri participanți, cea de a treia zi a fost o zi dedicată jocurilor. După ce tinerii au participat la slujba hramului parohiei, aceștia au fost premiați de voluntarii ASCOR Iași, oferindu-li-se Noul Testament și o diplomă de participare în speranța fructificării cunoștințelor în decursul anului ce va urma. Această tabără este un prilej prin care tinerii se dăruiesc spre formare, comunicare şi bucurie, iar Ortodoxia îmbrățișează câteva inimi în plus.”
Despre misiunea acestei tabere, preotul Dumitru Irina ne-a precizat: „Misiunea cu tinerii bisericii este un deziderat indispensabil pentru viitorul activ al Bisericii. Conștiința creștină, precum și responsabilitatea valorilor însușite ne îndeamnă să contribuim la formarea simplă, constantă și asumată a tinerilor ce trebuie să devină, într-un mod cât mai real cu putință, mlădițe vii în Trupul lui Hristos. Aceste tabere au stimulat pe tineri ca şi ei la rândul lor să devină studenţi şi apoi profesori, ingineri, medici, preoţi. practicând meseriile lor atât în ţară, cât şi în străinătate. Mulțumim Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, părintelui Arhimandrit Nicodim Petre, tinerilor voluntari din ASCOR Iași, coordonatorului voluntarilor din aceast an, Grigorie Pîjin şi tuturor tinerilor voluntari. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.
Impresii ale participanților
Diac. Severian Constantin Irina – organizator: “Această tabără, organizată o dată în an, este cel mai bun prilej prin care, tânărul evadând din cotidian, se opreşte și cugetă la ce este şi unde trebuie să ajungă. Tinereţea este momentul celor mai importante alegeri, iar alegerile cele mai dificile sunt cele care presupun sacrificiu. Este un loc plăcut în care copii se întâlnesc, interacționează, leagă prietenii și se bucură împreună”.
Dumitru Dan Zăhărescu: „Ediția cu numărul 20 din acest an încununează efortul de două decenii ai organizatorilor din Filioara, precum și al tinerilor din Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România – filiala Iași, de a oferi participanților un cadru de dezvoltare, socializare și discuții securizat și plin, efervescent, viu mai mult decât orice. Multe amintiri, generații și oportunități de formare s-au concretizat în poiana din Filioara, iar astăzi voluntarii își aduc aminte cu mare drag despre acele momente deosebite petrecute acolo an de an”.
Tudor Matei Cuibar: „M-am întors recent din Tabăra de creație de la Filioara, unde am fost voluntar Media. Din spatele camerei video am reușit să văd copiii participanți puși în ipostaza de a face alegeri. Sub îndrumarea voluntarilor, aceștia au reușit să își dezvolte personalitatea și totodată să devină conștienți că respectul de sine, dar mai ales respectul pentru lucrul bine făcut, reprezintă cheia succesului. Am reușit în câteva zile să mă atașez extrem de mult de unele persoane, cu care sunt sigur că voi păstra legătura. Îmi va fi dor de toți!”
Ana Muraru (16 ani): „Am avut prilejul de a participa a opta oară la această tabără din Filioara. Aici mi s-a oferit șansa de a cunoaște tineri și de a lega prietenii cu ei, de a-mi îmbogăți cunoștiinţele. Am învățat prin povețele primite în cadrul atelierelor să stiu să apreciez munca, să ştiu să-mi aleg calea în viață. La mulți ani – 20 de ani de tabara! Ne revedem la anul!”
Caba Serafim (11 ani): „Cu multă emoţie am aşteptat reîntâlnirea cu membrii ASCOR. Mi-au rămas în minte jocurile şi atelierele de anul trecut şi abia asteptam să retrăiesc acele clipe. Studenţii voluntari ne-au primit cu braţele deschise. Ca în fiecare an, am petrecut timpul cu folos şi m-am distrat. Sper din tot sufletul ca voluntarii ASCOR să nu ne uite nici la anul”.
Scrisoare către Dumnezeu, participant (9 ani): „Doamne, te rog să îi ajuţi pe membrii ASCOR Iaşi să poată să ne mai facă tabără aici la Biserica din Filioara. Va fi tristă tabăra când vor pleca, dar ei mai organizează şi în alte parohii. Doamne ajută-i!”
C.T.S.