Prima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Cetății Neamț a fost dominată de deschiderea oficială, unde scena a fost ocupată de oficiali de tot felul, invitații lui Daniel Harpa, primarul orașului Târgu-Neamț. Au fost acolo primari din comunele din vecinătatea orașului, directori ai unor instituții din subordinea Consiliului Județean și, dacă tot este rost de sedințe foto gratuite cu oameni în jur, parlamentari social-democrați ai județului. Marele absent a fost, fără îndoială, Ionel Arsene, încă președintele Consiliului Județean Neamț. Asta nu a oprit pe toți vorbitorii să-i mulțumească, în lipsă, pentru finanțare, implicare și susținere.
Cel care a deschis oficial manifestările a fost primarul Daniel Harpa:
După care prefectul de Neamț, Adrian Niță a ținut să felicite administrația locală pentru organizarea acestui eveniment nu înainte de a-i mulțumi și el lui Ionel Arsene. Vicepreședintele Consiliului Județean, Mădălina Ciubotaru, nu a rămas mai prejos și a mulțumit marelui absent Ionel Arsene, pentru grija față de județ și comunități.
La final, elevii olimpici de la școlile din oraș au fost premiați de către parlamentarii județului, la propunerea primarului Daniel Harpa. Nu înainte ca și Florentina Luca-Moise, inspector general la ISJ să mulțumească și ea lui Ionel Arsene: „Mă bucur că domnul primar Harpa a reușit să ne aducă pe toți (?) laolaltă, suntem mulți, frumoși și deștepți. Investiția în educație nu este o noutate în Târgu Neamț. Primarul Harpa este un primar strașnic, pentru că investește mult în educație. Reprezentanți un exemplu și pentru celelalte comunități. Vreau să felicit organizatorii acestui eveniment și să-i mulțumesc încă o dată domnului președinte al Consiliului Județean, Ionel Arsene, că de fiecare dată demonstrează că este alături de comunitățile din județ”.
După mesajele venite dinspre scenă, cei care au poposit printre păstrătorii de tradiții și meșterii populari prezenți în Parcul Cetate au putut admira taberele cavalerești, târgul de meșteșuguri, produse și obiecte tradiționale, expoziții de produse locale și au putut degusta produse tradiționale. Sus, în Cetate, spectacolul oferit de „Străjerii Cetății Neamțu” și dansuri medievale puse în scenă de către Școala de dans „Domnița Ruxandra” au atras atenția audienței.
C.T.S