Meserii din cele mai diverse se caută pe piața muncii din județul Neamț, dar și cei necalificați care vor să se angajeze oferta este generoasă în această săptămână. Printre cele 824 de joburi sunt și oferte pentru cei cu studii superioare, mai multe ca de obicei. Inginerii sunt cei mai căutați, în domenii ca agricultură, mecanic, textile, construcții, electric, dar și economiști, juriști.
Cele mai multe locuri de muncă sunt în zona Piatra-Neamț. Firme din diferite domenii caută să angajeze 363 de oameni, inclusiv în horeca, panificație, confecții, mecanică, electric, utilaje industriale. Sunt 58 de oferte pentru muncitori necalificați la câteva companii mari din Piatra-Neamț și Săvinești.
Piața muncii din zona Roman a mai făcut angajări, dar tot sunt 281 de joburi, preponderent în confecții, ceramică, mecanică și 60 de locuri pentru muncitori necalificați la marile firme din zonă.
Târgu Neamț se remarcă printr-o ofertă mai mare decât în ultima perioadă. Din cele 180 de joburi disponibile, sunt câteva și pentru cei cu studii superioare, dar și pentru meseriași – sudor, strungar, lăcătuș mecanic. În zonă sunt și cele mai multe locuri de muncă pentru necalificați – 85, în domenii diverse.
Detalii legate de oferta de muncă pot fi obținute la numărul de telefon 0233.237780 al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Neamț.
C.I.