Nicolae Grigorescu s-a născut în ziua de 15 mai 1838 în satul Pitaru din Județul Dâmbovița, în familia lui Ion și al Ruxandrei Grigorescu.
Încă de la 10 ani, Nicolae a intrat ucenic de iconar. Un talent precoce neobișnuit, dovedit de icoanele de la biserica din Băicoi și de la Mănăstirea Căldărușani. La 25 februarie 1856 a terminat prima lui icoană remarcabilă – cea a Sfântului Spiridon – care fusese comandată de corporația băcăuanilor.
În anii 1856-1857, Grigorescu a pictat biserica nouă a Mânăstirii Zamfira, din judeţul Prahova.
La scurt timp, soarta a făcut va marele pictor să-și lege numele de județul Neamț, după ce stăreţia de la Agapia i-a propus pictarea mânăstirii, unde artistul avea să înființeze, în paralel, o școală de pictură destinată călugăriţelor.
În perioada lucrărilor de la Agapia, printre oaspeţii mănăstirii s-a aflat şi unul dintre creatorii Unirii din 1859, Mihail Kogălniceanu, ministrul lui Alexandru Ioan Cuza și el legat de județul Neamț.
În 1877 este convocat să însoțească armata română în calitate de „pictor de front”, realizând la faţa locului picturi după luptele de la Griviţa şi Rahova, alte desene şi schiţe.
Experiența sa a fost consemnată de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”: „reputatul nostru artist, care a urmărit armata română în campania ei peste Dunăre a început a expune dintre tablourile sale lucrate după schițele realizate în Bulgaria: „Un transport de provizii prin mijlocul nămolurilor și a mlaștinilor” și „O năvală de tunuri și călărime românească la atacul Opanezului”.
După 10 petrecuți în Franța, Grigorescu se întoarce la Câmpina. În ultima parte a vieții se dedică se dedică subiectelor rustice. Realizează care cu boi, portrete de țărănci şi nenumărate peisaje cu specific românesc.
Se stinge din viață la 21 iulie 1907 la locuința sa din Câmpina.
În acest an, la 15 mai, a fost marcată pentru prima dată ziua națională a pictorului Nicolae Grigorescu.
(R.P.)
