Aproape în fiecare seară, într-un foișor aflat în zonă locuită, vis a vis de Complexul Orion, pus la dispoziție de autorități pentru cu totul și cu totul alte scopuri, niște băieți de băieți, arată la lume că au boxe și pot să pună muzică tare. Și o fac cu încăpățânare, pentru că se poate. Un locatar din zonă ne-a sunat seara, după ora 21.30, ne-a trimis 3 filmulețe cu prestația nesimțiților, care sfidează pe toată lumea, dintr-un motiv simplu, pentru că pot! Și pentru că știu că nimeni nu le poartă grija, iar cei care îndrăznesc să-i reclame suportă consecințe. Uneori, contondente.
Prestația lor, o puteți asculta aici. Interesante sunt versurile, în momentul în care, după destul timp de la sesizare, a sosit un polițist:
”Și poliția să vină, n-are ce ne face….,
Ne duce la secție, și ne lasă-n pace! ”
Că peronajele nesimțite aveau dreptate o confirmă modul în care au fost tratați de Poliția locală:
“A fost făcută o sesizare la noi, în jurul orei 9,30 (21.30- n.r.), de către o persoană care locuieşte pe strada Mihai Viteazul, bloc I1, despre faptul că nişte tineri deranjează liniştea publică. La ora 0,55, a fost făcută o altă sesizare legat de aceeaşi zonă, de către o persoană de la aceeaşi adresă, probabil din aceeaşi familie. Un echipaj al Poliţiei Locale a ajuns la faţa locului, au găsit peste drum de Orion doi tineri care ascultau muzică la o boxă, au fost avertizaţi verbal, li s-au pus în vedere care sunt prevederile legale şi au fost alungaţi de acolo. La un chioşc din zona Orion au fost găsiţi trei tineri care nu tulburau liniştea publică, li s-a adus la cunoştinţă care sunt prevederile Legii nr. 61/1991 privind unele norme de convieţuire socială, tulburarea liniştii şi ordinii publice”, a precizat Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
Și poliția să vină, n-are ce ne face…. Sau nu poate, sau nu vrea, sau este prea timidă… Sau îi place să fie luată la mișto sau, pur și simplu, adoră manelele. (V.B.)
Un comentariu
Cat de aproximativa poate fi gramatica limbii romane, la Politia Locala !