Proba obligatorie a profilului, a doua din bacalaureatul de toamnă, se desfășoară astăzi, 17 august, în cele 3 centre de examen la care s-au înscris absolvenții de liceu din Neamț. Mâine va avea loc ultima probă scrisă, cea la alegere și în perioada 22-29 august vor fi probele orale.
La proba scrisă de limba și literatura română de ieri nu s-au înregistrat fraude. S-au înscris 368 de candidați, din toți cei 719 elevi, iar 49 nu s-au mai prezentat, potrivit Inspectoratului Școlar Neamț.
Primele note vor fi afișate în ziua de 31 august, pe site-ul dedicat, iar contestațiile se depun în aceeași zi, în intervalul ora 12-18, fizic sau electronic. Rezultatele finale vor fi publicate în ziua de 3 septembrie.
C.I.