
În această etapă, cel puțin un post va rămâne neacoperit, dar care va fi școala ce va avea director sau director adjunct fără concurs se va afla abia în 3 octombrie, când candidații își vor alege școala pe care vor să o conducă. Din cele 22 de școli unde sunt posturi vacante, la două sunt ambele funcții vacante: Școala Gimnazială „Gheorghe Pătrașcu” Buruienești (Doljești) și Liceul Teologic Romano-Catolic „Francisc de Assisi” Roman.
Cele mai multe funcții neocupate sunt de director, cele 15 posturi fiind împărțite între școli din rural din zona Roman și Valea Muntelui, dar și în municipiul Piatra-Neamț, între care și Centrul de Excelență. Care mai sunt școlile conduse interimar puteți afla din lista publicată de IȘJ Neamț aici.
C.I.






