Așa cum anunțam încă de ieri, (amănunte aici) medicul veterinar Ovidiu Boșteanu, de la Târgu Neamț, este noul director executiv al DSVSA Neamț. Numirea sa a ajuns astăzi, 24 august, pe la prânz și este valabilă o lună, până pe 22 septembrie. „Este o șansă ca după 20 de ani, eu pornind de jos, am fost și inspector la poliția animală, am terminat facultatea în 2000, am intrat în DSV Neamț în 2001, mi-am dat primariatul în 2011 și sunt coordonator pe zona Târgu Neamț, să ajung la conducere. Prioritățile mele sunt colegii mei, medicii veterinari și ca lucrurile să fie bine în județ din punctul nostru de vedere, să ajutăm oamenii, să fim lângă ei. Eu am gestionat singur focarul de pestă porcină africană din zonă, cel mai mare din județ, cred că am experiență după atâția ani de muncă în teren și consider o oportunitate șansa oferită de autoritatea națională. Sunt convins că voi colabora foarte bine cu domnul director adjunct Constantin Lipan, care mi-a fost șef și de la care am învățat în primii mei ani în această instituție”, ne-a declarat proaspătul director executiv.
Cel mai probabil, după 22 septembrie, dacă nu apar alte surprize, mandatul va fi prelungit.
C.I.
2 comentarii
Domnule doctor Bosteanu, ne jigniti inteligenta spunand ca ati gestionat singur focarul de pesta de la Targu Neamt, cei care lucram in domeniu chiar stim ce volum de munca presupune gestionarea unui focar de pesta. Daca incepeti mandatul cu minciuni, nu stim in ce zona puteti ajunge, iar daca sunteti asa de apropiat de oameni cum spuneti, de ce nu ramaneti in locul in care sunteti? Sau este vorba despre altceva?
Din Tg. Neamt , vai ce surpriza ?!