Astăzi, 3 august, au început lucrările de reparaţii la podul de peste râul Moldova de la intrarea în municipiul Roman.
Purtătorul de cuvânt al DRDP Iaşi, Nicolae Popovici spune că lucrările sunt realizate de firme specializate în domeniu și erau planificate de mai mult timp făcând parte dintr-un “contract de înlocuire rosturi dilatație la poduri din cadrul DRDP Iași. au fost finalizate lucrări pe DN 2(2 poduri la Garoafa, ca și cele de la Roman), DN 28(Tg Frumos), DN 28A(Pașcani), Varianta Iași, DN 24(Tutova, Bârlad și Simila), DN 17A(Sucevița) “.
Este vorba, de fapt, despre două poduri alăturate, fiecare pe câte un sens de mers, care se află pe Drumul Naţional 2.
“Azi au început lucrările de reparații asfaltice și înlocuire a rosturilor de dilatație la podurile de pe DN 2, la intrarea în municipiul Roman.
Operațiunea constă în frezarea asfaltului și așternerea unui covor nou pe un sens de mers, urmând demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor, montarea rosturilor noi, după care se va trece la celălalt sens de mers.
Mulțumim pentru înțelegere și sprijin în realizarea acestor lucrări care asigură rezistență și siguranță podurilor”, precizează comunicatul DRDP Iaşi.
După comunicatul direcţiei ieşene şi prefectul județului Neamţ, Adrian Niţă a anunțat aceleaşi lucrări.
Este o perioadă ocupată pentru cei de la DRDP Iași care s-au văzut nevoiți să intervină și în cazul podului de la Petru Vodă unde placa carosabilă dintre două grinzi a cedat pe o lungime de circa 3m (amănunte aici).
Angela Croitoru