Scoaterea la concurs a posturilor de director medical și cel de director financiar-contabil de la spitalul Târgu Neamț a adus cu sine și nenumărate nemulțumiri și atacuri la adresa managerului din partea unor angajați cu ștate vechi în instituția medicală. Dacă până acum, spune managerul Alexandru Patrașcu, presiunile se făceau prin intermediari sau prin mesaje telefonice cu tentă de amenințare, iată că s-a ajuns aproape la violență.
Relatarea managerului este uluitoare: „Domnul inginer Georgescu, angajatul spitalului din cadrul biroului SSM, azi, în jurul orei 8,30 fără a avea un motiv întemeiat a avut un comportament agresiv, a adus injurii și amenințări la adresa mea. Mă duceam spre CPU fiind solicitat pentru un consult și la intrare domnul Georgescu era alături de un alt doctor și eu am întins mâna ambilor. Am dat mâna cu domnul doctor și când am îndreptat mâna și spre domnul Georgescu acesta a început să mă înjure. Amenințările au constat în: Noi împreună cu familia Humulescu te vom desființa măi băiete, nu vii tu la spitalul ăsta să faci regula. Nu aprinde bomba, că noi o să o declanșăm primii. Domnul în cauză fiind verișor cu doamna Humulescu. Presiunile au început de trei săptămâni, de când s-a scos postul de director financiar-contabil la concurs, post ocupat până acum de doamna Doina Humulescu. Mai mult, astăzi am avut control tematic de la Inspectoratul de Muncă Neamț și domnul inginer nu a răspuns la solicitări fiind contactat și telefonic și fizic. S-a constituit și o comisie de verificare și domnul inginer nu a fost de găsit între orele 9,30 și 15,30 la serviciu. Eu am adus la cunoștință astăzi Consiliului de Administrație, biroului juridic și comisiei de cercetare disciplinară acest incident. Cei responsabili să cerceteze fapta și să dispună măsuri. Este a doua oară când mă amenință”.
Maria Vrînceanu, reprezentantul Consiliului Local în Consiliul de Administrație al spitalului a precizat: „Este regretabil episodul petrecut astăzi. Nu putem tolera un asemenea comportament. Nu se poate așa ceva într-o instituție a statului. Domnul manager ne-a informat în ședința de astăzi a Consiliului de Administrație despre acest incident. Și ne-a mai informat că domnul Georgescu a venit prin transfer de la Ambulanță acum mulți ani pe o perioadă determinată. Iar printr-o simplă semnătură a managerului de atunci s-a decis să fie încadrat pe perioadă nedeterminată și nu în urma susținerii unui concurs așa cum cere legea. Deci contractul de muncă al domnului Georgescu este practic ilegal”.
Contactat telefonic pentru a se apăra în fața acestor acuzații, ing. Lucian Georgescu nu a dorit să comenteze prea multe, ba chiar s-a simțit și deranjat că am încercat să-i luăm un punct de vedere: „Nu știu în ce calitate m-ați sunat. Nu am înjurat pe nimeni. Nu știu nimic. Eu mă voi apăra la tribunal. Nu avem ce vorbi”.
C.T.S.