O afacere de familie, care a început cu un mic magazin de cartier, la parter de bloc, a devenit, prin ambiția Danielei Moisă, care avea atunci doar 20 de ani și un copil, o firmă de materiale de construcții serioasă și de succes. Macrina Dumbrava Roșie a devenit, între timp, un adevărat brand în acest domeniu de activitate cu un portofoliu de clienți vast, din toate colțurile țării, prin implicarea colectivului, peste 20 de angajați, toți profesioniști și uniți ca o adevărată familie.
Povestea acestei afaceri începe în anul 1994, când tânăra absolventă de liceu economic, specialitatea metalo-chimice, a pus bazele firmei Macrina, dorindu-și să facă lucruri mari și o carieră de succes în antreprenoriatul nemțean.
“Mi-au plăcut aceste domenii: comerț, metalo-chimice și materiale de construcții. La examenul de bacalaureat mi-a fost puțin greu, ca să dau un exemplu erau vreo 200 de garnituri și trebuia să le știi pe toate. Noi la ora actuală avem peste 10.000 de produse și pot spune că toate trec prin mâna mea într-un fel sau altul. Am fost harnică de mică, mi-au plăcut lucrurile care cer multă implicare și acțiune. În domeniul acesta ca să reușești și să existe rezultate trebuie să-ți placă munca. Acum am o experiență în acest domeniu de 30 de ani. Mi-au plăcut întotdeauna lucrurile mărețe, am fost ambițioasă”, mărturisește Daniela Moisă.
O afacere de peste 4 milioane de euro
La numai 20 de ani, Daniela își construia deja propria casă și avea propriul magazin, în apartamentul proprietate personală de pe Bulevardul 9 Mai, mai întâi cu câteva produse metalo-chimice și de materiale de construcții. Cum în acest domeniu paleta de produse este foarte mare, în timp, pas cu pas, a ajuns la depozitul mult mai mare, din Dumbrava Roșie.
“Am început cu trei persoane, din familie, eu m-am implicat de la început în tot ceea ce înseamnă organizare. Am fost de la început șefă, dar am și muncit. În timpul zilei eram la vânzare, seara îmi făceam documentele și planul pe a doua zi. Și acum, la fel, mă relaxez două ore, după care reîncep munca de organizare. Firea mea ambițioasă m-a ajutat foarte mult”, povestește Daniela.
Pasul următor a fost terenul de 8500 mp din comuna Dumbrava Roșie pe care a construit actualul depozit Macrina, cel mai mare depozit privat de materiale de construcții din Neamț. Aici, încă de când era în clasa a VI-a, în vacanțe, fiul, Ionuț Daniel Baghiu, s-a implicat alături de mama sa, trup și suflet, în afacere. La terminarea liceului s-a alăturat mamei în conducerea firmei, iar acum, la 28 de ani, căsătorit și tată a doi copii, lucrează împreună cu mama sa, zi de zi. Soția acestuia, economistă, care este în concediu maternal, urmează să se alăture afacerii. Își doresc să mai înfieze un copil pe lângă cei doi băieți de 2 și 3 ani, pentru că simt că încă mai au multă dragoste de dat.
“Suntem o familie unită, tot timpul ne consultăm, eu, băiatul și nora, așa luăm deciziile în firmă. Alături de fiul meu este verișorul lui, Faiez, care îi este precum un frate. Mi-am dorit trei copii, dar din cauza afacerii nu am reușit. La un moment dat toate bunurile mele și ale părinților mei au fost ipotecate pentru această afacere. Viața mea este dedicată în totalitate societății Macrina. Sâmbetele și duminicile eu îmi continui activitatea ca administrator, în spatele ușilor închise, fac totul cu multă plăcere și cred că lucrul acesta se simte”, spune Daniela Moisă.
Acum firma Macrina Dumbrava Roșie înseamnă un colectiv de peste 20 de profesioniști, 70 la sută dintre ei cu o vechime de peste 10 ani: două economiste, doi gestionari- administratori – Daniel, fiul și Faiez, nepot, cinci operatori PC, opt conducători auto, patru motostivuitori și personalul care ajută la depozitarea, transportul și aranjarea mărfii. Daniela Moisă este cunoscută pentru modul în care își tratează clienții, întotdeauna atentă la nevoile lor, îi ajută cu toate informațiile de care au nevoie, chiar și despre firme de construcții, meseriași din anumite domenii, iar exemplul ei este urmat și de angajați, care au fost formați în acest fel: să respecte clienții și să-i ajute cu tot ceea ce au nevoie, de la o simplă informație, la transportul mărfii către domiciliu sau firmă.
Viața Danielei Moisă a devenit una cu a firmei pe care a construit-o și consideră că altfel nici nu se poate: “Aloc 95% din timpul meu societății Macrina. Și atunci când mă odihnesc două ore, seara, mă gândesc ce trebuie făcut a doua zi. Tot timpul sunt în avans cu programul de lucru. Eu dimineața, la prima oră, știu ce urmează să fac. Am sărbătorit Sfânta Macrina, pe 19 iulie, care ne-a binecuvântat și ne-a fost alături. Întâmplător am pus acest nume societății, nu știam pe atunci despre această sfăntă. Totul a fost într-un ceas bun, să ne poarte noroc”.
Toată afacerea a fost construită pe linii de credit, care la un moment dat au fost de 2 milioane de euro, plătite la timp, pentru dezvoltarea afacerii. Băncile i-au verificat mereu afacerea, iar Daniela Moisă își amintește cu drag cum regretatul Ion Strătilă a încurajat-o, încă de când era foarte tânără, să-și urmeze visul și a ajutat-o chiar la contractarea primelor credite ale firmei. Depozitul Macrina din Dumbrava Roșie a însemnat o investiție de 3 milioane de lei, iar în acest moment, după achitarea a 3 milioane de euro, pentru diversificarea paletei de produse, firma a mai contractat un alt împrumut de 1 milion de euro.
Începând de la achiziție, până ce produsele ajung la client, pe șantier sau acasă, în tot acest lanț Daniela Moisă este implicată total. Întregul colectiv este clădit pe ideea unei mari familii, pe respect reciproc și înțelegere. O persoană pozitivă, mereu zâmbitoare, dar foarte riguroasă și serioasă în activitatea ei, Daniela a reușit să-și țină aproape, așa cum se spune în popor și prietenii și dușmanii.
Un viitor sigur pentru Macrina
Un alt teren, peste drum de acest depozit, cu aceeași suprafață, de 8500 mp este pregătit pentru următorul proiect. Un nou depozit și un spațiu de parcare pentru clienți. Până în iarnă și-a propus să renoveze hala, să mai aducă câteva zeci de produse, pentru că își dorește să aibă întotdeauna tot ce înseamnă materiale de construcții începând de la zero, până la finisaje, după ce ai ridicat o construcție. La care se adaugă servicii de calitate și orice informație necesară, legată de acest domeniu al construcțiilor.
În pandemie, după primul impact, și-a revenit destul de repede, a făcut o analiză la rece și nu a renunțat, a mers mai departe. Gestionează fiecare lucru în parte astfel încât tot ce înseamnă afacerea să fie echilibrat. Site-ul firmei Macrina s-a dezvoltat foarte bine în acești doi ani de pandemie, când toată lumea se plângea de restricții, Macrina făcea foarte multe livrări on-line. Afacerea a avut o promovare audio-vizuală foarte bună și atunci, au trecut cu bine și peste acest hop. Anul trecut cifra de afaceri a firmei a fost de peste 21 milioane de lei. Marfa din depozit este plătită în proporție de 70 la sută, în avans.
Are mândria de a spune că sunt multe firme care s-au deschis în județ după modelul Macrina și chiar luând marfă de la această firmă. Dacă poate evita pierderile este bine, dar are convingerea că în viață nu poți doar să câștigi, trebuie să mai și pierzi.
Întreaga afacere a fost construită pe linii de credit, relația de încredere cu bancherii, cu furnizorii, cu clienții a fost cheia succesului. Chiar dacă pleacă într-un concediu de șapte zile, Daniela își alege cu grijă perioada în care programul este mai puțin încărcat, iar Daniel rămâne stâlpul de bază al firmei, ajutat de colectivul minunat cu care are o relație deosebită.
În fiecare weekend, chiar dacă este patronul, ea analizează toate documentele firmei și pregăteste următoarea săptămână.
“Clientul vine își dorește o casă, cum își dorește orice om, să aibă un cuibușor al lui. Noi le punem la dispoziție tot ce au nevoie. Avem și contacte ale unor firme de construcții, ale unor meseriași, însă fiecare client optează pentru ce firmă dorește. Avem orice cantitate și-ar putea dori un client. Dacă un client își dorește 1.000 mp de gresie, eu din tot portofoliul meu, caut și găsesc această cantitate. Muncesc pentru ca toate aceste produse să fie bune și la un preț rezonabil. Totul a fost făcut cu niște eforturi mari și mereu m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea sănătate și putere, mie, fiului meu, familiei și colectivului minunat cu care lucrez, care este a doua mea familie! Pe parcursul anilor nu am avut nici un litigiu absolut cu nimeni și numai bunul Dumnezeu ne-a ajutat ținând cont că lucrăm cu atât de mulți clienți. Aș vrea să găsesc cuvintele potrivite pentru a le mulțumi tuturor, începând cu colectivul minunat cu care am ridicat această afacere, clienții fără de care nu am exista, furnizorilor și colaboratorilor care ne-au fost mereu alături, familiei mele și, în mod special, aduc mulțumiri lui Dumnezeu!”, conchide Daniela Moisă.
S.C. MACRINA COM SRL
Telefon: 0735.867.624
Str. Dumbravei 31 Cod 617185, Sat Dumbrava Roșie, județul Neamț
A consemnat Angela Croitoru
Foto: Marius Barna
Un comentariu
Felicitări acestei doamne atât de dedicate, mereu cu zâmbetul la ea, cu o atitudine atât de prietenoasă față de client! Am cumpărat multe materiale și produse de la S.C. Macrina Com și suntem foarte mulțumiți! Recomandăm cu sinceritate și căldură această firmă!