Scandalul de la spitalul orășenesc din Târgu Neamț s-a mutat astăzi, în Parcul Ion Creangă din centrul orașului. În urma mobilizării de ieri de pe rețelele de socializare, astăzi la ora 15, în parc s-au adunat peste 100 de persoane pentru a-l susține pe Dr. Alexandru Patrașcu. Trebuie menționat că mitingul a fost autorizat.
La ora 15 au sosit primii susținători ai managerului spitalului cu pancarte pe care scria: Doctorul care a demonstrat că poate, Dr. Alexandru Patrașcu, omul potrivit la locul potrivit sau Spitalul are nevoie de managerul Alexandru Patrașcu. Printre primii sosiți s-au aflat și primarul (Ticușor Vasiliu) și viceprimarul (Ioan Cristian Apostol) comunei Petricani însoțiți de mai mulți cetățeni din localitate. Rând pe rând au apărut și angajați ai spitalului dar și simpli cetățeni.
Cu trecerea timpului oamenii au început a vorbi și a explica de ce au venit la miting. O angajată a spitalului, o doamnă care lucrează la un coafor și o altă doamnă a cărui nepoată a fost pacienta dr. Alexandru Patrașcu au vorbit despre motivele pentru care îl susțin pe managerul spitalului din Târgu Neamț.
Printre susținătorii managerului spitalului s-au aflat și doi medici stomatologi veniți tocmai din Buzău: “Am fost colegi de cameră în studenție la Iași, în Sărărie cu Alexandru. Și am venit să-l susținem. Merită”.
La final o angajată a ținut un scurt discurs în spatele statuii „Ion Creangă”.
C.T.S
Un comentariu
Mare Grădina! Și are și statuie! :))