La o zi după ce Turnul lui Ștefan cel Mare, unul din cele mai îndrăgite și vechi simboluri ale orașului Piatra-Neamț, a fost trăsnit, situația se prezintă mult mai bine decât părea aseară. Cea mai însemnată pagubă este la instalația electrică, distrusă complet de supra sarcina care s-a descărcat prin paratrăsnet. Toate prizele au fost prăjite, iar în vârf, protecția de plastic care ascundea cablurile electrice a fost spulberată și inclusiv butonul de alarmă la incendiu a fost distrus. În turn, în afară de instalația electrică, au mai fost sparte geamurile de la două ferestre, panourile explicative de la etajele 1 și 2.
În clopotniță, acolo unde paratrăsnetul iese din perete și coboară un etaj, după care este ascuns în perete până jos, unde are prima ieșire în pământ la circa 1,5 metri de intrarea principală, singurele urme sunt la două grinzi, unde s-au desprins câteva așchii, doar. Întreaga structură despărțitoare din lemn este intactă, semn că lucrările de renovare și consolidare din 2013 au fost făcute cu temeinicie. Descărcarea s-a făcut în două locuri, primul aproape de ușa principală, unde a smuls o bordură și câteva dale și al doilea la vreo 3 metri de intrare, unde la fel a smuls câteva dale.
Astăzi, înainte de prânz, comisia desemnată de prefectul de Neamț a fost în turn și a evaluat la lumina zilei efectele trăsnetului. Adrian Niță declară că toate documentele necesare obținerii finanțării pentru refacerea instalației electrice vor fi gata într-o zi și că speră ca lucrările să fie aprobate repede, având în vedere că este vorba de un monument istoric. Din perspectivă tehnică și soluție ce se impune, col. Mihai Ciprian Mitrea, șeful ISU Neamț, ar propune descărcarea internă și externă la paratrăsnet, pe fondul explicațiilor date pe varianta lipsei paratrăsnetului și a efectelor dezastruoase.
Simbolul prins în stema orașului Piatra-Neamț nu este singurul afectat. Muzeul Cucuteni are, la fel, instalația electrică distrusă și a fost nevoie de mutarea unui calculator în Muzeul de Artă de alături, unde este curent electric, pentru ca arheologul Constantin Preoteasa să poată încheia lucrarea care mâine, 24 august, cel târziu, trebuie să fie trimisă la București. Muzeul de Etnografie, deși fără paratrăsnet, are mai puține pagube.
În schimb, a fost avariat iluminatul public de pe platoul Curții Domnești, iar în sediul primăriei sunt afectate o parte din liniile telefonice, două calculatoare, sistemul de acces din corpul unde sunt birourile conducerii, după cum precizează primarul Andrei Carabelea.
Una peste alta, incidentul n-a făcut victime, deși s-a produs la câteva minute după ora 15 când, de regulă, ar fi fost vizitatori, dar furtuna puternică a alungat oamenii. Rămâne ca toate instituțiile abilitate în emiterea documentelor necesare să se mobilizeze astfel încât Turnul lui Ștefan cel Mare să reintre cât mai rapid în circuitul turistic.
Rep. Cristina Iordache, imagini și montaj Bogdan Călian