În scandalul dintre Primăria Piatra Neamț și Inspectoratul Școlar Neamț un element lămuritor îl constituie corespondența dinspre Primărie și Direcția pentru Asistență Socială a Primăriei, pe de o parte, cu Inspectoratul Școlar Neamț, de cealaltă parte. În mai multe rânduri, cei de la DAS și cei de la Primărie au cerut lămuriri și îndrumare de la Inspectorat în legătură cu modul de funcționare și de finanțare al creșei. Documentele, atâtea câte sunt ajunse la redacție, demonstrează că a existat preocupare în a rezolva problema și că la nivelul Inspectoratului ar fi trebuit să se cunoască aceste lucruri, dacă ne raportăm la numerele de înregistrare.
Nu știm în ce măsură există un răspuns la aceste adrese, Primăria susține că nu există, dar un lucru este extrem de clar, nu a existat o colaborare constructivă pe subiect iar escaladarea conflictului este urmarea lipsei dialogului între instituții.
De exemplu, documentul din 18.08.2022 vorbește despre punerea în aplicare a art. 37 și 39 din lege, de care se împiedică acum autoritățile.
În data de 21 septembrie, Primăria cerea lămuriri cu privire la încadrarea directoarei creșei și întreba cine emite fișa postului pentru ea, adică exact problemele de care ne lovim acum. Și exemplele pot continua, dacă sunt lecturate documentele.
În acest moment este clar, s-a ajuns la blocaj pentru că între cele două instituții nu a existat dialog. Primăria este acoperită cu hârtii și -a susținut că nu a existat un răspuns din partea Inspectoratului.Din acest punct de vedere lucrurile nu arată prea bine în partea cealaltă, la ISJ Neamț. Un minim efort spre dialog ar fi detensionat și rezolvat întreaga problemă.
În acest moment se așteaptă numirea unui nou director pentru creșă și încadrarea lui pe post pentru ca acesta să poată face demersuri pentru intrarea în legalitate. (M.N.)