O grupă de învățământ dual, din cele 3 aprobate pentru acest an școlar în județul Neamț, nu s-a mai format, întrucât nu au fost elevi care să dorească să se încrie în această formă de pregătire. Este vorba de cele 12 locuri pentru calificarea în meseria de tâmplar universal de la Liceul „Carol I” Bicaz. Învățământul dual pregătește viitori muncitori și presupune o colaborare mixtă stat-firmă privată, mai ales pe partea de finanțare. Agentul economic care are nevoie de muncitori asigură elevului o bursă lunară, pe lângă cea oferită de stat, asigură partea de practică și face contract cu școala și cu elevul. Acesta, la final, ar trebui să se angajeze la firmă. Un absolvent de dual mai are avantajul că, la final, se poate înscrie și absolvi și liceul. Este greu de crezut că meseria de tâmplar în zona de munte nu are căutare. Dar, anul acesta, surpriza a venit tocmai din partea beneficiarului actului de educație – elevul. Pentru a afla răspunsul la întrebarea de ce nu s-a reușit formarea acestei grupe am mers în zi de vineri, 9 septembrie, la Liceul „Carol I” din Bicaz.
La o ședință a consiliului de administrație
Întâmplarea a făcut ca tot atunci să aibă loc o ședință a consiliului de administrație. Ceea ce a coincis cum nu se putea mai bine cu scopul documentării noastre, fiindcă găseam laolaltă pe toți cei implicați în chestiune și îndreptățiți să ofere răspunsuri. După ce am trecut de primul corp, încă „asediat” de schele la fațadă și am ajuns în curtea interioară – în plin șantier, cu noroiul aferent și poteca de scânduri – am intrat în corpul vechi, renovat pentru eficientizare energetică, dar nefinalizat și nepreluat la „gata”, nici după doi ani. La Centrul de documentare și informare, ședința era în toi și doamna director Valeria Balint, anunțată în prealabil telefonic de vizită, ne-a invitat să așteptăm. După un timp, o profesoară iese și intră alături, la laboratorul de chimie, pentru a-i anunța pe elevi să nu mai stea la ora de chimie, că doamna profesoară e la ședință și nu poate ține ora, sfătuindu-i pe copii să plece cuminți spre case. În așteptare să intre la ședință era și profesorul de socio-umane George Lazăr, fostul director adjunct, care a făcut echipă cu directoarea Rodica Iorga, profesoară de chimie, înlocuiți din funcții înainte de concursurile de anul trecut. Din vorbă în vorbă am aflat că ideea de a forma clase de dual aparține fostei conduceri, dar prof. George Lazăr n-are o explicație pentru eșecul din acest an.
„Nu știu cum de nu s-a făcut clasa. Nu mai sunt interesați de meserie. Înainte se duceau, făceau ucenicie, învățau o meserie. Este al treilea an, din cei care au terminat s-au mai angajat câțiva la Nord Arin, unii au plecat în străinătate. Mai sunt 3 care s-au întors la liceu, ca să termine studii liceale”.
Răzvan Surdu: „Nu sunt atrași copiii de meseria respectivă”
Documentarea la fața locului a coincis cu o ședință a Consiliulului de Administrație al școlii, unde speram să putem adresa două întrebări privitoare la învățământul dual. Atitudinea creștină (despre zeflemea și arțag n-am mai pomenit) a unui preot ne-a lămurit că este mai bine să așteptăm cuminți pe hol finalul ședinței. Așteptarea a fost scurtă, viceprimarul Răzvan Surdu ieșind pentru o scurtă pauză, provocată de nevoia de consultare a regulilor de funcționare ale CA-ului pe o mică „disensiune”.
Părerea domniei sale asupra eșecului privind clasa de dual merită consemnată: „Păi, dacă n-au fost solicitări? Nu sunt atrași copiii de meseria respectivă. S-a vorbit cu părinții, cu elevii. Eu vă pot spune că pe chestia cu dualul s-a insistat foarte mult. Știu că se lucra cu Nord Arin la un moment dat. Știu că au participat mai mulți agenți economici, a fost în săptămâna aia dedicată meseriilor, a fost și Nord Arin și au prezentat ce au făcut cu seriile anterioare de elevi, am participat și au la acea întâlnire. Cei de la Nord Arin au spus că o mică parte din absolvenți au vrut să se angajeze. Țin minte că în consiliul de administrație de acum doi ani a venit directorul (n.n. – directorul liceului) și a precizat că a avut o discuție cu cei de la Nord Arin, au convenit pentru o clasă de învățământ dual. Firma le și plătea copiilor pe timpul practicii cheltuielile. Nimeni n-a avut nimic împotrivă, că până la urmă asigurăm ca elevii să aibă o calificare și copiii vor și munci după aceea. Acuma, nu știu de ce așa puțini au rămas la Nord Arin, dar asta e o chestie, cu mobilitatea personalului, nu numai în domeniul tâmplăriei și prelucrării lemnului. Dar n-am stat să cercetez în profunzime cauzele, de ce n-au stat, ce nu le-a convenit” – explică Răzvan Surdu.
„Noi am făcut promovare”
În scurt timp a ieșit și directoarea Valeria Balint pe hol, semn că „disensiunea” din consiliu era mai profundă. Referitor la grupa de dual, directoarea liceului „Carol I” spune că s-a făcut promovarea ofertei, dar că nu s-a discutat, înainte de a cere aprobare la inspectoratul școlar, cu părinții și elevii posibili candidați.
„Noi am făcut ofertă de promovare, ne-am dus în toate școlile posibile și imposibile. Dacă vă uitați pe pagina noastră de Facebook, o să vedeți câte activități am făcut de promovare a profilului de prelucrarea lemnului. Din păcate, copiii nu vin, s-au înscris la comerț. Până acum, era o clasă întreagă de prelucrarea lemnului și aveam alternativ, într-un an dual, într-un an școală profesională. Avem una sau două rânduri de absolvenți de dual în această calificare. Am avut colaborare cu Nord Arin, nu știu câți au rămas să lucreze… puțini. Anul acesta, am făcut contract cu Romanel, de la Tarcău, ei au nevoie de muncitori. Dar nu m-am gândit că n-o să vină nici un copil! Au fost și cei de la Romanel în activități de promovare în școli. Pentru anul următor, nu știu dacă mai facem clasă de dual pe prelucrarea lemnului. Văd, totuși, că mai solicitat este comerțul, deși nu știu cine are nevoie de 12 lucrători. Ne mai gândim. În prima promoție de dual s-au înscris 18 elevi, după primul an 8 au rămas repetenți, iar clasa cu 10 elevi va absolvi vara viitoare aceasta forma de școlarizare”, conchide directoarea Valeria Balint,
în momentul când fosta directoare își face apariția, la rându-i și completează: „Clasa de dual este proiect început de când eram eu director. Noi ne-am dorit tare mult să funcționeze, am colaborat foarte bine cu patronii. Am promovat și noi, am fost la școlile generale din jur, au promovat și firmele. Dar, eu am făcut un studiu pe țară și tâmplar universal este cea mai puțin căutată specializare la învățământul profesional. S-a făcut clasa, pentru că agenții economici au nevoie”, concluzionează prof. Rodica Iorga, într-o ușoară contradicție.
Cât privește șantierul din școală, actuala directoare Valeria Balint argumentează că „lucrarea este gestionată de Primăria Bicaz, nu știu cât mai durează, deși am fost toată vara în școală. Copiii nu stau în frig, centrala pe lemne funcționează. Sunt condiții destul de bune în școală, mai puțin curtea”. Și încheie discuția într-o notă optimistă: „Din ce am înțeles, până în luna noiembrie o să fie gata”.
Rămâne de văzut dacă optimismul se va răsfrânge și asupra ofertei educaționale de anul viitor. Eșecul din acest an trebuie luat în calcul nu doar când se caută agenți economici cu care să se încheie contract, ci mai trebuie aflat și ce meserie vor elevii să deprindă. Altfel, rămânem doar cu dezideratul scris frumos pe pagina de prezentare a școlii: „ Oferta de instruire este variată, echilibrată pe filierele teoretică și tehnologică, ceea ce răspunde în mod eficient cererii din zonă”. Care zonă? „Bicaz, Tarcău, Tașca, Bicazu Ardelean, Bicaz Chei, Dămuc, Hangu și Pângărați”.
Cristina IORDACHE