Problema facturilor la utilități în școli, pentru această iarnă, este subiectul principal pentru care ministrul Educației a convocat astăzi, 26 septembrie, pe toți inspectorii școlari generali la București. Sunt deja primari în țară care, îngrijorați de tarife, probabil și de contractele încheiate cu furnizorii, au cerut directorilor de școli să se organizeze pentru cursuri online sau să facă economie (detalii aici și aici).
În drum spre București pentru întâlnirea de la ora 14, Florentina Luca-Moise, șefa IȘJ Neamț, ne-a declarat că nu are semnale că ar fi probleme în localitățile din județ: „Până în acest moment, nu ni s-a semnalat că s-ar fi cerut directorilor de școli să ia măsuri de economisire sau de trecere în online din cauza facturilor”.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a dat asigurări în această dimineață că Guvernul are bani pentru plata facturilor din școli, chiar în anunțul privind convocarea inspectorilor generali școlari. „Am convocat astăzi, la București, toți inspectorii școlari generali din toate județele României pentru a comunica instrucțiuni clare în legătură cu condițiile asigurate în toate școlile din țară pe perioada sezonului rece. Guvernul asigură plata diferențelor de preț pentru orice eventuală fluctuație a costului la energie. În aceste condiții nu se justifică sub nicio formă demersuri precum inițiativele izolate, la nivel local, care doresc să includă reducerea temperaturii în școli sau chiar trecerea în online a sistemului de învățământ. Toate inspectoratele școlare județene vor lua legătura cu autoritățile locale pentru a se asigura de respectarea dreptului la educație. Aceste demersuri vor fi realizate în coordonare cu prefecturile.
Proiectul Legii educaţiei “România Educată” prevede creșterea de 4 ori a costului standard pentru cheltuielile materiale din care se acoperă cheltuielile cu energia! Alături de asigurarea transportului elevilor, de sistemul de burse școlare și de extinderea programului Masa Caldă, asigurarea funcționării școlilor este o preocupare majoră a Guvernului României”, afirmă ministrul Sorin Cîmpeanu pe pagina sa de socializare.
Cristina Iordache