La 14 august 1916, când clopotele au început a bate de război, Regele Ferdinand a adresat ostașilor săi un îndemn vrednic de marii căpitani ai tuturor timpurilor: „Ostași, o luptă aprigă ne așteaptă. Cu bărbăție să-i îndurăm însă greutățile și, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră. Arătați-vă deci vrednici de gloria străbună” (Sursa: Cezar Petrescu „Cei trei regi” – București, 1935). Și țăranii îmbrăcați în haine kaki s-au dovedit eroi. Și la Mărăști, și la Mărășești, și la Oituz. Bătălia de la Mărășești a durat 14 zile, de la 6 la 19 august. Falnicul general german Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi” a băgat în luptă 12 divizii pe frontul dintre Siret, Putna și Șușița și praful s-a ales de ele. În aceeași vreme, la Oituz, la Cireșoaia, la Coșna și la Grozești, oastea austro-ungară îndura aceeași înfrângere. Țara era plină de nădejde, oastea de avântare, Regele Ferdinand de credință în biruința sfârșitului. Entuziasmați de eroismul lor, țăranii soldați i-au cerut regelui:
„Sire, să te încoronezi la Alba-Iulia, ca rege al tuturor românilor!”
Și regele a ascultat norodul. De ce musai la Alba-Iulia? Pentru că la Alba-Iulia își făcuse intrarea Mihai Vodă Viteazul după bătălia de la Șelimbăr. La Alba-Iulia fusese capitala acestui dintâi domnitor al tuturor românilor în scurta și viforoasa lui domnie. La Alba-Iulia au fost frânți pe roată Horea și Crișan. Și tot la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, la ceasul 12 de zi, Adunarea poporului din Ardeal a sigilat pe veci înfăptuirea României Mari. Uralele mulțimii desfăcute de lanțuri vor fi mers poate, purtate de vânturi până la mormintele celor care n-au putut să vadă minunea.
Minunea rămâne însă fapta lor, a morților căzuți pe crestele Carpaților, la vechile hotare. Acum, Regele tuturor Unirilor și tuturor românilor putea să închidă cu inima împăcată cronica bătrână a țării, cu testamentul lui Ștefan cel Mare, lăsat urmașilor pe patul de moarte. Și a făcut-o.
În ziua de 15 octombrie 1922, după serviciul religios desfășurat la Catedrala de la Alba-Iulia, numită și „Catedrala Reîntregirii”, Regele Ferdinand și-a pus singur pe cap vechea coroană de oțel, căreia i s-a adăugat trei pietre scumpe ce reprezentau: Basarabia, Bucovina și Transilvania. Problema încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba-Iulia a fost discutată încă din 1920. O comisie specială, formată din personalități marcante, precum gen. C. Coandă, diplomatul N. Titulescu, compozitorul G. Enescu, poetul O. Goga, viitorul patriarh Miron Cristea, istoricul N. Iorga și ing. Anghel Saligny au dezbătut problema încoronării pe toate părțile. Atunci s-a insistat asupra construirii rapide a Catedralei Reîntregirii care s-a realizat într-un timp record, 10 luni. În timp ce guvernul gen. Averescu s-a grăbit să pocnească din botine că totul e pregătit, regele a cerut amânarea ceremonialului pe motiv de „costumele regale, al său și al reginei, comandate din străinătate, nu erau gata”. (Sursa: Ioan Scurtu „Monarhia în România, 1866-1947).
Problema a fost reluată de cabinetul liberal, la 24 august 1922 (Sinaia) care a hotărât organizarea în toamnă a festivităților încoronării. Pentru a evita situațiile imprevizibile și a asigura actului „solemnitatea” și „unanimitatea” necesare, regele a avut discuții cu șefii partidelor de opoziție. Succesul a fost parțial. Gen. Al. Averescu a acceptat fără de rezerve să participe la festivități iar N. Iorga a consimțit și el „din devotament pentru Coroană și din iubirea față de buna rânduială”, făcând precizarea: „Bineînțeles însă, când se va încorona dl. Ion Brătianu, nu voi avea aceeași atitudine”. Era „o contră politică” care se întâlnește și astăzi între politicieni. Probabil de aceea nenea Iancu întrebat de un amic, ce părere are despre Iorga a răspuns: „e băiat bun, dar crește strâmb”. Precizăm: marele istoric avea un umăr mai sus decât celălalt.
Ziua cea mare
15 octombrie 1922, ora 10:00, Gara Alba Iulia. Sosesc cu Trenul Regal, cei „doi mari”, Regele Ferdinand și Regina Maria. Au fost întâmpinați de premierul Ion I.C. Brătianu și primarul din Alba Iulia. Familia regală și anturajul regal au fost transportați cu două calești elegante la Catedrala Întregirii Neamului, unde îi așteptau zeci de mii de oameni. „Mama răniților”, Regina Maria era îmbrăcată „într-o rochie auriu-roșiatică, cu o mantie de catifea roșie pe umeri, căptușită cu albastru și argintiu, purtând pe cap un voal auriu strâns pe frunte, cu o panglică de aur”. (Sursa: „Historia Special” – 100 de ani de la încoronarea…).
După ce mitropolitul a oficiat slujba religioasă, regele și regina au luat loc sub baldachinul așezat în fața clopotniței. La ora 10:30 s-a desfășurat acțiunea propriu-zisă a încoronării. Momentul cel mai euforic, în grade, a fost creat de încoronarea reginei Maria. Act istoric realizat de Nando (Ferdinand) care a sărutat regina pe frunte și i-a așezat coroana de aur pe cap. A sărutat-o din partea întregului popor pentru meritele sale indiscutabile. Nu odată s-a spus că România Mare a fost făcută de Regina Maria. De aceea au iubit-o poporenii. De aceea, miile de români aflați în fața Catedralei acum 100 de ani au ovaționat-o pe fundalul Imnului Național cântat de fanfare militare. Suveranii României au urcat pe balcon, de unde i-au salutat pe martorii istoricului eveniment. După festivitate a urmat un dineu în Sala Unirii și Sala Teatrului la care au participat aproximativ 400 de invitați, reprezentanții Caselor Regale (Anglia, Italia, Spania), miniștrii plenipotențiari din diferite țări, militari de talie internațională (gen. Berthelot, doar un exemplu). La 14:30, Regele a trecut trupele în revistă. Au dat onorul peste 50.000 de soldați. Cine dorește să reconstituie aceste momente de înalt patriotism poate admira cele două coroane regale la Muzeul Național de Istorie din București. Coroana Reginei Maria, care cântărește 1.800 de grame, aur, a fost expusă și la Piatra Neamț. Încoronarea suveranilor, Ferdinand și Maria a fost o victorie a rațiunii și a sufletului. Și cum „Unirea națiunea a făcut-o”, România Mare, de la Nistru până la Tisa, tot cei mulți au făcut-o, în tranșee!
Din cartea Marii Uniri
Regele Ferdinand, „Unificatorul”, „Întregitorul”, pe numele său adevărat Ferdinand Victor Albert Meinrad von Hehenzollen Sigmaringen, la înscăunare a rostit câteva vorbe mari: „voi fi un bun român”. Și a fost. A trăit exemplar pentru binele României Mari. A condus Armata Română peste Carpați. A fost văzut pe front printre eroi. A discutat cu țăranii-soldați și le-a promis pământ. Și, culmea, le-a dat pământ. A primenit legile vechi, ruginite. Regele tuturor Unirilor și tuturor românilor nu și-a uitat nici bravii înaintași. Regele Ferdinand cel Mare și Drept a îngenuncheat smerit la Putna, la mormântul marelui Ștefan, vorbindu-i dincolo de mormânt și veac. Citește: „Ștefan al Moldovei, ai trăit veacuri în sufletele românești și vei trăi de-a pururea. Sămânța ce ai pus în inimile noastre a rodit și poruncile toate s-au îndeplinit prin jertfa de sânge a sute de mii de feciori ai țării am împins hotarele până la marginile însemnate de graiul și sângele românesc”. (Sursa: „Cei trei regi” de Cezar Petrescu).
Regele Ferdinand nu l-a uitat nici pe Mihai Viteazul, simbolul unității naționale. Primul voievod român care a unit tustrele Țări Române sub un singur buzdugan cu trei peceți. Vorbele: „Și hotarul Ardealului, pohta ce-am pohtit, Moldova și Țara Românească” nu s-au uitat nici astăzi. Și pentru că în vara anului 1920, capul lui Mihai Viteazul era adus la locul său de odihnă, la Mănăstirea Dealu, după o lungă pribegie în Rusia și după ascunzătoarea tainică din Iași, minunea s-a produs. Regele Marii Uniri, Ferdinand, în uniformă de ostaș, a participat la înălțătorul eveniment. Și-a desprins de pe uniformă Crucea „Mihai Viteazul” dată pentru vitejiile de pe câmpul de luptă și a pus-o cu smerenie pe osemintele vijeliosului domnitor, șoptind cuvinte de proslăvire. Ascultați! „Cu evlavie și plin de admirație ne descoperim și aplecăm capetele noastre înaintea ta Viteze Mihai care ne-ai fost stea călăuzitoare în timp de grea încercare și izvor de îmbărbătare, iar pentru neamul românesc ai fost simbolul vin și glorios al unității naționale”. (Sursa: „O viață, o lume, o epocă” – C. Kirițescu).
Harta care ne doare
La 15 octombrie a.c., se împlinesc o sută de ani de la încoronarea regilor României Mari. Eveniment dăltuit cu litere mari și adânci în cartea neamului. Să-l ascultăm pe istoricul Ion Scurtu vorbind despre sărbătorirea evenimentului în Capitală.
„Regele Ferdinand a participat la slujba de la Mitropolie, apoi s-a deplasat la statuia lui Mihai Viteazul, unde s-a desfășurat cortegiul istoric. Au defilat ostași, reconstituind armatele dacă și romană, pe Traian și Decebal, cetele lui Dragoș Vodă și Radu Negru, cortegiile lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu, Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Alexandru I. Cuza, Carol I. La ora 20:30, la Palatul Regal a avut loc masa de gală”. (Sursa: „Ion I.C. Brătianu” – Ed. Museion).
În cea de a treia zi, pe 17 octombrie s-a desfășurat recepția de la Palat pentru misiunile străine (14 la număr), după care s-a tras cortina. Nu putem spune că cei doi suverani nu și-au respectat valoroșii înaintași.
Cine n-a reușit să urce la Cetatea tuturor românilor, Alba-Iulia, poate o face acum, de centenar. Vă duceți la Iași, la Cuvioasa Parascheva? E foarte bine, aveți dreptul să alegeți! Înainte de a pleca, aruncați o privire la harta țării. Ce veți vedea? Cetatea Alba-Iulia, Apulum, Bălgradul „împlântată” adânc în inima Transilvaniei, pentru totdeauna. Pe aici, pe sub zidul dacic, au trecut soldații din Legiunea a XIII Gemina și oștenii lui Mihai Viteazul și toți unioniștii care au strigat „Noi vrem să ne unim cu Țara!”. Ce-i lipsește hărții? O parte din Bucovina, o parte din Maramureș, Herța toată, Buceagul și Basarabia străbună. Se vor întoarce aceste moșii românești la Patria Mamă? Bineînțeles! Nu avem dreptul să uităm că au fost ale noastre. Că ne-au fost luate cu pistolul la tâmplă. România rămâne o țară răbdătoare, deschisă, demnă, nu poate abdica de la onoare și solidaritate cu vecinii. Adevărul istoric trebuie întotdeauna însoțit de înțelepciune. Cât privește Alba-Iulia, rămâne o pecete istorică a românismului, un loc sfânt.
Prof. Dumitru RUSU
FOTO: reginamaria.org
