„Este mai greu să faci pace, decât să porți război” – Georges Clemenceau
Un lucru e cert, cuvântul RĂZBOI nu poate fi exclus din istoria omenirii. L-am folosit dintotdeauna, îl întrebuințăm și astăzi. Și ar mai fi ceva, războiul a fost dăruit oamenilor de către zei. Se povestește în mitologia greacă că Zeus, regele zeilor, privind la pământeni de pe Olimp a constatat că aceștia se înmulțesc alarmant de repede și, bineînțeles, amenințau echilibrul dezvoltării firești. În consecință, mintenaș, fără a cunoaște teoria lui Malthus, i-a împărțit în două tabere vrăjmașe și le-a poruncit să se măcelărească între ei. Așa a apărut războiul. Că mai târziu un fascist notoriu a spus că „războiul este unica igienă a lumii”, asta e altă poveste cu mercenari. De unde știm toate astea? De la legendarul grec Homer, autorul Iliadei și Odiseei. De la el am aflat despre Războiul Troian și frumoasa Elena.
Ce este războiul?
E formă de manifestare a agresivității umane. O luptă armată între două state sau blocuri militare. Războiul este un mister, un mister terifiant. Nu-l înțelege oricine. Are prea multe fețe absconse. Cine se uită la televizor la drama Ucrainei își zice: Vai mamă, ce atrocități se consumă la vecini, nu știe nimic despre război. Nu știe de câte feluri sunt: clasice, civile, ideologice, totale, hibride, mondial… Și mai sunt: de partizani, de secesiune, de succesiune. Războaiele mai pot fi drepte și nedrepte, scurte și lungi. Exemple? Când noi, românii, am trecut Dunărea în 1877 și i-am bătut pe turci la Plevna, am dus un război drept, pentru independență. Când la 9 Mai 1877 conu` Mihalache Kogălniceanu a zis: „Suntem independenți… Suntem o națiune de sine stătătoare”, am plâns de emoție. N-am avut de unde ști ce urmează. Vedem astăzi! Puțini români știu că războiul a apărut pe Terra odată cu epoca picturilor rupestre. Că pe atunci luptătorul folosea sulița, arcul cu săgeți și praștia. Războaiele erau de fapt niște îmbrânceli care se terminau după câteva ceasuri. Se fuma pipa păcii și triburile își vedeau de treburile lor. Mai târziu, în Evul Mediu s-au desfășurat războaiele de 7 ani, 10 ani, 30 și 100 de ani. Războiul are propriile lui legi, iar una din cele mai vechi și mai trainice dintre acestea presupune cruțarea civililor sau a persoanelor care s-au predat învingătorilor. Descoperirea unor gropi cu cadavre în Ucraina dovedește că în secolul al XXI-lea instinctele de peșteră n-au dispărut. Trăim într-o lume greu de definit. Atrocitățile comise de invadatori pot fi asemănate cu cele din timpul ultimei conflagrații. Dialogul dintre oameni a fost înlocuit de armele sofisticate. În 1944, un regiment SS a pătruns în orășelul francez Orandour-sur-Glane, unde a ucis toți locuitorii, femei și copii, care i-au ieșit în cale. Ulterior s-au justificat spunând că orașul era puternic implicat în activitățile Rezistenței: „Aproximativ 642 de persoane au murit, deși SS-ul nu a găsit nicio dovadă că executații aveau legături cu Rezistența”. (Sursa: Războiul care a pus capăt păcii”, de Margaret Mac Millan).
Motive de război
Mass-media ne livrează cu sârg informații de ultimă oră. Ne oferă cu mare dărnicie: știri calde de război, filme cu război, emisiuni de știință cu arme sofisticate, de ucidere, garantate. Informațiile transmise trezesc în sufletele noastre o varietate de sentimente de la groază la admirație. Majoritatea dintre noi, oameni pacifiști, consideră războiul „cea mai mare nenorocire a umanității”, alții, „surpraiz”, văd în el ceva palpitant și fascinant. Să te crucești, nu alta! O și spun: „Ador războiul. Este cel mai mare picnic, împuști și te distrezi”, zic mercenarii vremurilor noastre. Atrocitățile comise în Ucraina bântuită de război, vin cu o serie de întrebări fundamentale de tipul: ce înseamnă să fii om și care este esența societății umane? Ce scoate războiul la suprafață, latura animalică a omului sau ce este mai bun în el? Să nu uităm, războiul și societatea sunt parteneri, blocați într-o relație deosebit de periculoasă și productivă. Să fie războiul cel care provoacă schimbările din societate? Până vă mai gândiți la întrebările formulate, e bine să vedem cum au izbucnit războaiele de-a lungul istoriei. Nu toți combatanții au furat-o pe frumoasa Elena, soția regelui spartan Menelau. Demult, demult, oamenii se luptau pentru diferite premii: pământ, vite, metale prețioase, tronuri rămase vacante, femei. Atenție!, dar și pentru fleacuri: un cuvânt, un zâmbet, o părere diferită sau orice alt semn de subestimare „fie exprimate direct în față de o anumită persoană, fie exprimată la adresa rudelor, prietenilor, țării, meseriei sau în numele altcuiva (Sursa: „Lupta dintre pace și prietenie – de. T. Antonescu Ciocîrlie). Onoarea și gloria nu lipseau unor războaie. Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, a adus Franța în pragul sărăciei și a provocat ani de război în Europa în numele gloriei, și nu glorie națională, ci cea personală. În iunie 1914, moștenitorul tronului austriac a efectuat o vizită la Sarajevo, capitala Serbiei. Un student sârb fanatic a reușit să-l împuște și pe arhiduce și pe soție. Austria i-a declarat război Serbiei, Rusia a fraternizat cu… și astfel a început prima conflagrație mondială ce va îndolia peste 10 milioane de familii.
Astăzi, când Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, rostește în fața lumii vorbele: „Rusia nu atacă niciodată pe nimeni”, rămâi fără glas. Ești convins că joacă Alba-Neagra cu istoria. Cum poți minți atât de grosier? Cum îi poți scoate basma curată pe Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a, foștii împărați ruși? Chiar ați uitat pactul Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939? Abia acum înțeleg caricatura din gazeta România Literară în care capul lui Putin iese din capul lui Hitler. Da, aveți dreptate, Adolf Hitler n-a fost creat doar din otrava nazismului, ci și din indiferența cancelariilor de la Paris, Londra, Roma, Tokyo, Washington. Ce vreau să zic? Nu vă spun, sigur știți! Să nu ne facem iluzii. Bătrânul Tucidide spunea la vrea lui: „Cei puternici fac ce pot, iar cei slabi suferă așa cum le este menit”. Însă cei slabi pot decide să lupte pentru a se apăra în loc să se predea. Mica Finlandă a avut curajul să se ia la trântă cu gigantica Uniune Sovietică, în războiul din iarna lui 1939-1940. Nu i-au bătut pe Ivani, dar și-au păstrat independența. În 1939, Polonia a fost atacată de Germania nazistă, la 1 septembrie și de Țara Sovietelor în 17 septembrie. Deși au fost înfrânți, polonezii au făcut istorie. Au luptat călare împotriva tancurilor germane „Panzer”.
Iar vin rușii?
Războiul din Ucraina nu privește numai această țară. În spatele luptelor crâncene de pe front se proiectează noua ordine a lumii, se vorbește despre reîmpărțirea sferelor de influență la nivel mondial. Ucrainenii sunt doar cei sacrificați în marele conflict. Și se duc hotărâți la luptă să-și scoată țara din nevoi. Vă place, nu vă place, Istoria strivește oameni, destine, popoare. Toți suntem niște actori mai mari sau mai mici, cu care guvernanții se joacă, făcând fel de fel de promisiuni. De aceea tinerii nu-și mai iubesc patria, fug afară unde „ubi bene, ibi patria”. Dureros, nu?
În vara anului 1944, când Armata Roșie „eliberatoare” a intrat în Piatra Neamț, pietrenii au plecat în refugiu pe la neamuri. În satul Doamna, la Sarata, pe Valea Viei… Au evitat să se întâlnească cu sovieticii care le cereau băștinașilor „davai ceas, davai palton!”. Cum au scăpat nejefuiți? Au mutat ceasul pe mâna dreaptă. Ce au făcut nemții? Au șters-o în Polonia cu tancurile din dotare. Nu înainte de a arunca în aer Podul de la Căprioara, de peste Bistrița. Copil fiind la acea vreme, am avut ocazia să-l văd pe Ivan în piele și oase. Era un ciolovec obișnuit, mic de statură, cenușiu la față ca omul de stepă, cu cizme „balșoi” și o foaie de cort. L-am văzut la baba de la Doamna unde ne-am refugiat cu familia. Ăstuia, organele locale din Piatra, aflându-se în treabă, i-au ridicat cu supușenie o statuie gigant cu Kalașnikovul la gât. În fața cinematografului Trianon (T.T. de astăzi). Tot pe vremea ocupației sovietice, circula prin urbea noastră o ghicitoare „subversivă”: „Cine este mare, roșie/Când merge cântă/Când stă pute?”. Răspuns corect: Armata Roșie. Pentru un astfel de răspuns corect, ajungeai la Canal. Alte păreri documentate despre Ivan Turbincă găsiți în glumele lui Păstorel Teodoreanu, care a stat o țâră după gratii după bancurile lui antisovietice. Statuia impunătoare a Soldatului Sovietic din cetatea noastră a dispărut din peisaj cu prilejul sistematizării orașului. În orice etapă istorică, în orice orânduire socială, au fost, sunt și vor fi chestiuni discutabile, contestabile, interpretabile. Problema războiului din Ucraina, ajuns când scriu acest text la a 235-a zi, a devenit o problemă internațională. Toată lumea discută despre un posibil război apocaliptic, nuclear. Afirmațiile analistului Ion Cristoiu: „Rusia va pierde războiul, dacă nu va fi un război nuclear”, ne dă frisoane. Oare se vor adeveri cuvintele lui Putin „dacă plec eu, vă iau cu mine”? Indiferent cum se numesc luptele sângeroase din Ucraina: „invazie”, „misiune specială”, „război sfânt”, acolo mor oameni, zilnic, în fiecare ceas. Cine a stabilit asta? Mor și necombatanți, femei, copii, bătrâni. Domnilor, războiul nu se justifică în nicio situație, indiferent cum s-ar numi, cruciade sau expediții sfinte. Încercările de a controla și justifica războiul sunt zadarnice și fără scop. „Războiul este drept dacă este necesar”, a spus Machiavelli. Și se pare că are dreptate. Când noi, românii, am trecut Carpații și am adus Transilvania acasă, am făcut o treabă gospodărească, deși am deranjat neamurile lui Attila. De dorit ar fi ca lumea asta haotică în care trăim să impună pacea lui Dumnezeu, iar războiul să stea sub control, să-i amortizăm consecințele. Nu visăm frumos? Și atunci, ce facem cu vânzările de armament? Dacă doriți să aflați ce legătură există între omenire și război citiți romanele best-seller: „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei”. Cine este autorul? Un eminent istoric de origine canadiană, numită Margaret Mac Millan, profesor la Universitățile din Oxford și Toronto. Cartea „Războiul. Cum ne-am modelat conflictele” a fost tradusă și la noi, de Smaranda Câmpeanu. Din carte aflăm cum au început războaiele. De ce în majoritatea cazurilor, războinicii sunt bărbați. Este războiul sub control? Ultimele cuvinte din amintitul volum sună a avertizare: „Trebuie să ne gândim mai mult ca niciodată la război”. De ce oare? Ne paște nucleara? Doamne ferește!
Prof. Dumitru RUSU
FOTO: Military Times
