O instituție importantă și cu o certă credibilitate în județ, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (ISU), care a făcut eforturi de multe ori lăudabile pentru a comunica, schimbă radical macazul atunci când vine vorba despre un subiect delicat și care se leagă, prin efecte, cel puțin de trei instituții – Prefectura, Consiliul Județean Neamț și Teatrul Tineretului. Este vorba despre urmările trăsnetului din 22 august 2022, care a lovit zona Curții Domnești din Piatra Neamț și modul în care s-au stabilit pagubele. Răspunsul la întrebările adresate este un fel de îmbinare nefericită între nevoia de corectitudine politică (să nu supărăm pe nimeni, nici ”instituțiile”, nici pe cei care întreabă) și cea privind ocolirea unui răspuns clar și răspicat în privința a ceea ce s-a întâmplat la Teatrul Tineretului. Acolo, în perioada de după evenimentul electro-atmosferic și până la apariția Hotărârii CJSU nr. 44 din 07.10.2022, s-a desfășurat un festival de teatru. La care au participat oameni care nu au fost informați că se pot expune unui risc.
La început a fost un trăsnet…
…care „a deranjat” instalațiile electrice din Turnul lui Ștefan, din clădirile din vecinătate, biserică, primărie, Direcția de Asistență Socială, muzee și cine mai știe prin ce alte locuri. Tot atunci s-ar fi deranjat și ceva instalații în clădirea Teatrului Tineretului. După ce s-au tras liniile, instituția așteaptă, ca efect al hotărârii CJSU, 300.000 de lei, cea mai mare sumă acordată, pentru ”expertizare, proiectare, avizare, autorizare și executare a lucrărilor de reconstruire a instalațiilor electrice interioare, curenți tari, iluminat și prize, curenți slabi, instalația de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, instalația de alarmare și protecție împotriva efracției, instalațiile aferente centralei telefonice și a instalației de sonorizare, a instalației de iluminat a fațadelor, respectiv a instalației de împământare și protecție la trăsnet aferente”. E un semn limpede că au existat dubii importante cu privire la faptul că toate acestea pot funcționa în condiții de siguranță. De aici a plecat documentarea noastră, pentru că, spuneam deja, în perioada amintită acolo a avut loc un festival de teatru unde a venit public care credea că este în siguranță.
A urmat o cerere de informații…
…făcută pe data de 17 octombrie, la care am primit răspuns pe 21, în aceeași lună. Răspunsu-i sublim, cel puțin în prima parte, unde ni se spune, da, am primit, da, am citit, dar nu vă putem satisface doleanțele, pentru că ceea ce cereți nu e pe lista noastră de documente de interes public.
Prima cerere se referea la copii ale unor procese verbale asumate de comisia mixtă constituită în baza ordinelor de prefect privind invetarierea și evaluarea pagubelor produse în data de 22 august. Publicăm răspunsul la întrebare și apoi comentăm: ”Ca urmare a efectelor manifestării fenomenelor meteo din data de 22.08.2022, prin ordinele prefectului nr. 306 și 307 din 23.08.2022 și 312 din 30.08.2022 a fost dispusă constituirea unei comisii mixte pentru inventarierea și evaluarea pagubelor produse urmare a loviturii de trăsnet. Vă adresăm rugămintea de a solicita procesele verbale anterior amintite de la Instituția prefectului, având în vedere că activitatea comisiei a fost generată de un ordin de prefect. Menționăm că acest tip de document nu se regăsește pe lista cuprinzând documentele de interes public ale ISU Neamț, listă întocmită conform art. 5 din legea 544/2001.”
Un răspuns aparent corect și la obiect. Șmecheria vine de la faptul că el trebuia dat pe loc/imediat/fără întârziere, cum este la lege, nu după câteva zile. Este greu de crezut că cei din conducerea ISU Neamț nu știau răspunsul la o asemenea întrebare sau că a fost necesară consultarea juriștilor într-un conclav special constituit pentru a afla că… nu pot răspunde la întrebare! Ar mai fi varianta că trăsnetul a afectat și ISU. Deocamdată nu a apărut nici un document – de interes public sau nu – care să demostreze științitic afectarea. Sau nu s-a vrut, pe motive de întârziere în documentare internă la ISU, ceea ce pare din ce în ce mai plauzibil.
Comisii competente în ”cuantificarea efectelor cauzelor”
Teatrul Tineretului este, oricine recunoaște, o instituție în care lucrează oameni indiferent de gen/sex, de aceea am insistat să aflăm data exactă la care ISU a luat cunoștință ”de daunele produse în urma aceluiași fenomen atmosferic clădirii și instalațiilor electrice, de protecție și ale unor echipamente ale Teatrului Tineretului.”
Răspunsul a fost – voit sau nu – vag și fără conținut sau unul absolut aiuritor. Aflăm că ISU a luat cunoștință despre daune după emiterea ordinelor de prefect, până la redactarea proceselor verbale, deci după data de 23 august, cândva… Când, că asta am întrebat? Cândva, într-un timp nedefinit?
Merită, ca să ne lămurim cum funcționează lucrurile cu comisiile care sunt constituite după asemenea evenimente, că ele au în mână pâinea și cuțitul când este vorba de despăgubiri. Din ele fac parte reprezentanți ai unor instituții care au atribuții în zona respectivă – Inspectoratul Județean Neamț în Construcții, Direcția Județeană pentru Cultură, Poliția, Prefectura etc – care-și fac treaba mergând la fața locului.
În acest caz ne interesează cei de la ISU, e bine să știm cu cine avem de-a face. În răspuns aflăm că membrii comisiei au vizat (nu știm dacă ne-a luat cineva la mișto!) ”cuantificarea efectelor cauzelor ”. Doar că ei nu se ocupă de expertizare, că nu este treaba lor! Este treaba experților care vin după, când sunt chemați, când au timp sau când sunt plătiți.
Până atunci să remarcăm că membrii comisiei au constatat mai multe probleme la instalațiile electrice ale Teatrului Tineretului, care ”puteau avea drept cauză” trăsnetul. De aceea au propus (fără sfatul experților – n.r.?), activități ”de expertizare, proiectare, avizare, autorizare și executare a lucrărilor de reconstruire a instalațiilor electrice interioare, curenți tari, iluminat și prize, curenți slabi, instalația de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, instalația de alarmare și protecție împotriva efracției, instalațiile aferente centralei telefonice și a instalației de sonorizare, a instalației de iluminat a fațadelor, respectiv a instalației de împământare și protecție la trăsnet aferente Teatrului Tineretului. Activități de expertizare, proiectare, avizare, autorizare și executare a lucrărilor de reconstrucție a instalațiilor electrice interioare, etc”, pentru care se vor găsi și bani, vreo 300.000 de lei.
În continuare, pentru că s-a invocat afectarea autocarului TT de către trăsnet, probabil prin efectul inducției electromagnetice de proporții, ce anume și cine a constatat? Am fost lămuriți imediat asupra modului în care s-a lucrat: ”comisia a inspectat vizual autocarul – nu se spune de la ce distanță – în ceea ce privește starea tehnică a instalației electrice, constatând că sunt probleme”! Care probleme? Păi, cică sunt, dar o să le lămurească experții. Comisia numai s-a uitat și a constatat, probabil a și consemnat. Ce? Că sunt probleme! Care? Amănunt lipsit de relevanță, se pare, dar care putea fi important în momentul în care experții ar constata o ”daună totală”, care să permită achiziționarea unui nou mijloc de transport: e de vină trăsnetul de la Turn? Sigur, se poate dacă ne înscriem într-o teorie a conspirației pe seama bunurilor Consiliului Județean Neamț sau ale TT-ului.
Fără a avea nici un fel de dubiu asupra constatărilor vizuale ale membrilor comisiei – mai ales a reprezentantului ISU – se cuvine să ne exprimăm îndoiala asupra acurateței lor. Mai ales că nu vorbim aici de-o priză, unde și acolo folosești un banal creion de control.
Precizare importantă: ”ISU n-are treabă cu instalațiile electrice”!
Orice om cu scaun la cap, după ce ar fi văzut că sunt probleme profunde cu instalațiile electrice la Teatrul Tineretului – cunscută fiind agenda publică a instituției care era în pline pregătiri pentru un festival, cu multe reprezentații ce presupuneau în mare parte folosirea instalațiilor electrice – își punea problema dacă totul se poate desfășura în condiții de siguranță pentru public. Pe cei de la ISU i-am întrebat ”în ce măsură în incinta TT se putea desfășura activitatea proprie cât și cea de spectacole, care presupune participarea publicului și dacă TT-ul se mai încadra la momentul constatărilor în autorizația de securitate la incendiu, după producerea incidentului.”
Răspunsurile – o parte tehnice, altele tehnic-aiuritoare. Tehnic, ni s-a transmis că ”… trebuie să menționăm că nu s-au întrunit condițiile pentru care se putea dispune măsura complementară de oprire a funcţionării ori utilizării Teatrului Tineretului, conform prevederilor art. 2 alin. 1) din H.G.R. 915/03.11.2015 (…)”.
Dar, pentru că există și un dar, ”În acest context, Teatrul Tineretului putea să-și desfășoare activitatea, sub rezerva existenței unui risc de incendiu mai ridicat față de perioada anterioară fenomenului meteo din 22.08.2022. Pentru diminuarea acestui risc, conducătorul instituției trebuie să dispună adoptarea unor măsuri organizatorice suplimentare, în mod special pe timpul desfășurării spectacolelor.”
Să reținem că ISU vorbește la timpul viitor, făcând abstracție de faptul că Festivalul de Teatru s-a desfășurat și nu am văzut nici măcar o tentativă de comunicat care să avertizeze pe cumpărătorii de bilete și pe invitați că există vreun risc. Nu numai de incendiu, cum restrânge problematica ISU. Care închide subiectul cu valabilitatea autorizației la incendii și tot cu trimitere la un articol de lege: ”Raportat la cele constatate de comisia mixtă este de menționat că avizele și autorizațiile de securitate la incendiu își pierd valabilitatea în condițiile descrise de art. 21 alin. 1 din Normele Metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă aprobate prin O.M.A.I. 129/2016, cu modificările și completările ulterioare”.
În concluzie, TT-ul nu are probleme cu autorizația, chiar dacă sunt ceva probleme de fond cu instalațiile electrice. Dar, urmează încă un dar – din dorința ca ISU să ne convingă că este la zi cu toate îndatoririle, ni se mai spune că în privința instalațiilor electrice (care se știe că din când în când reprezintă o importantă cauză a incendiilor, chiar și la clădiri autorizate!) taman ISU n-are competență și că aceasta o găsim la o altă autoritate a statului român și anume ANRE! Musai trebuie un citat: ”După cum se poate observa, avizele și autorizațiile emise de instituția noastră vizează condiții care țin strict de securitatea la incendiu, instalațiile electrice fiind în domeniul de reglementare al altei autorități a statului, ANRE.”
Ce-ar trebui noi să înțelegem de aici? Că pe cei de la ISU nu-i interesează dacă o instalație electrică reprezintă un pericol iminent de incendiu și așteaptă un reprezentant al ANRE să-și dea cu părerea?
Îi interesează, dar pe modelul încet-încetișor, fără nervi și grabă: ”Deoarece nu putem ignora riscul de incendiu generat de starea actuală a instalațiilor electrice de la Teatrul Tineretului, am solicitat această verificare a instalațiilor electrice de către o persoană fizică/juridică autorizată ANRE, pentru ca ulterior să analizăm împreună cu factorii decizionali de la nivelul teatrului măsurile necesar a fi adoptate pentru mențierea riscului într-o zona acceptabilă.”
Ce nu poate fi pasat la ANRE
De la ISU am aflat că a fost dat un termen ca urmare a unei solicitări scrise a instituției în urma constatărilor comisiei numite prin ordin al prefectului. Astfel, a fost stabilită ca termen data de 8 noiembrie pentru verificarea instalației electrice de către o persoană fizică/juridică autorizată. Reprezentanții ISU Neamt şi ai TT vor analiza concluziile rezultate şi vor stabili măsurile ce trebuie adoptate. Tragem linie și încercăm să ajungem la un numitor comun. La TT a trăsnit de la distanță, nici prea tare, nici prea puțin. O comisie s-a deplasat, a constatat probleme la instalația electrică, nici prea mari, nici prea mici, așa că a urmat o hotărâre nu prea lungă, dar cu o sumă mare de bani alocată spre TT, pentru tot felul de chestiuni care ţin de instalații electrice. ISU spune că-i interesează, nici prea mult, nici prea puțin, doar cât zice legea aplicată ca pentru prieteni și instalațiile electrice de la Teatru. Și că n-are motiv, nici prea mare, nici prea mic, să-și pună problema Autorizației de securitate la incendiu, însă aşteaptă, nici prea mult, nici prea puțin, ca să facă un control tematic, dar numai după ce un expert se pronunță, nici prea grav, nici prea doct, pe problemă.
Într-un ton, culmea, mai profesionist, am primit un răspuns de la TT, în care se spune că ”la începutul lunii septembrie am primit vizita unei comisii de experți care a făcut o inspecție minuțioasă a sistemului de paratrăsnet al clădirii TT, a instalațiilor electrice și de comunicații, informându-ne în timpul expertizării că au descoperit și alte nereguli, pe care noi, ca simplii utilizatori, nu le identificasem”!
Dincolo de cereri de informații și răspunsuri ambigue, rămân câteva nedumeriri. Dacă constatările experților vorbesc despre alte nereguli, au fost ele constatate în controalele de fond ale ISU Neamț, făcute înainte de trăsnet? Pe timpul acelor controale s-a verificat dacă și câți electricieni de la TT au atestat să se ocupe de ansamblul instalațiilor electrice ale teatrului, sau și asta este tot treaba ANRE?
Concluzie: nu așteptați nimic de la autorități, ele au întodeauna hârtii să se acopere
Festivalul de teatru de la Piatra Neamț s-a desfășurat în perioada 5-18 septembrie. Adică exact după ce experții, nu membrii comisiei prefectului!, au constatat nereguli în privința instalațiilor electrice. În mod normal, ar fi trebuit ca aceste lucruri să fie anunțate imediat și publicului larg, în special spectatorilor, iar trupele vizitatoare să fie atenționate asupra unor posibile consecințe. N-a făcut nimeni lucrul acesta, pentru că pe nimeni nu a interesat acest aspect. Nu știm dacă este vorba despre inconștiență sau despre clasicul mod de acționa din Neamț, cel consacrat prin „las-o că merge și așa!”. Că n-a făcut-o conducerea Teatrului este pe undeva de înțeles – aveau un eveniment, ar fi însemnat să aibă probleme de imagine și chiar pagube materiale, dar asta nu îi scuză în niciun fel, ci înseamnă că de fapt nu erau obligați să o facă. Că n-a făcut-o nici Prefectura, iarăși este de înțeles – la deschidere trebuia ținut un discurs, lucru important măcar la nivel solemn și nu se cădea să se strice momentul politic pe altarul siguranței simplilor spectatori plătitori de bilete. Că ISU a considerat că nu-i de competența lor nu avem nici o explicație. Până la urmă, marele noroc este că nu s-a întâmplat nimic și n-am asistat la un incendiu de tip Colectiv. Abia atunci s-ar fi văzut cât de goi sunt toți acești împărați nemțeni ai dezastrelor încă neproduse.
Valentin BĂLĂNESCU
Un comentariu
Băieții ăștia nu știu cum să mai jumuleasca niște bani. Pentru cine știe, cât de cât, cum merge arcul electric, și câteva noțiuni elementare de electricitate, își dă seama că nu a fost avariată nici o inst. electrică la TT, cu atât mai puțin la autocar( apropo cauciucul nu conduce electricitatea). Odată format arcul electric și are loc descărcarea, acesta, pe traseul cel mai scurt, unde diferența de potențial este cea mai mare, se scurge în pământ, și nu se plimbă la TT, uitând de muzeele din apropierea turnului, de exemplu. Pur și simplu, practic, nu va fi nici o lucrare ci doar niște facturi, de la firme agreate, spre decontare. Nimic nou sub soare, abia așteptăm un motiv ca să mai jumulit niște bani publici.