Calamităţile naturale din vara lui 2021 îşi fac resimţite efectele şi în acest an, în care există restricţii de circulaţie pe anumite sectoare din două drumuri naţionale din Neamţ şi pe două poduri.
Pe Drumul Naţional 12C, există o porţiune de şosea degradată, în comuna Bicaz Chei, de la kilometrul 33+300 până la 33+650, unde se circulă cu restricţii de tonaj de până la 10 tone până la sfârşitul anului. Nicolae Popovici, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Drumuri şi Poduri Iaşi, spune că restricţia rămâne cel puţin până la sfârşitul anului, deoarece personalul şi utilajele care se ocupă de astfel de lucrări de reparaţii din companie intră în lucrările de întreţinere pentru iarnă, dar a dat asigurări că degradarea din această zonă nu este gravă: “Aici este vorba despre o degradare uşoară care a apărut datorită faptului că apa a săpat în taluz şi pe porţiuni mici s-a rupt drumul. Dar, încă se poate circula”.
Pe Drumul Naţional 15 sunt mai multe probleme. În primul rând, în Poiana Largului, de la kilometrul 244+350 la 283+640, ca urmare a alunecărilor de teren s-a degradat o porţiune mai mare de şosea. Acolo, angajaţii DRDP Iaşi au terminat de turnat covor asfaltic pentru remediere, dar urmează să efectueze marcajul rutier. Şoferilor li se impune să circule doar până la o masă de 13 tone şi li se oferă o variantă ocolitoare, pe acelaşi drum, pe la kilometrul 244+300 – 313+300. Pe acelaşi drum, la Buhalniţa, s-a degradat podul situat la kilometrul 262+120, în zonă fiind permisă ciculaţia doar pentru un tonaj de până la 11,5 tone pe axa simplă.
În aceeaşi situaţie se află şi podul de la Pângărăcior, de la kilometrul 300+981 unde restricţia de masă este de până la 30 de tone. Toate aceste restricţii rămân valabile cel puţin până la începutul anului viitor, dar mai sigur lucrările de remediere vor începe în primăvară şi abia după aceea se va putea reveni la normal. (Angela Croitoru; FOTO: DRDP Iaşi)