Anual, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele.
Anul acesta, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni, a fost marcat la Târgu-Neamț în sala de ședințe a primăriei, sâmbătă, 1 octombrie 2022, prin intermediul activității organizate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în parteneriat cu Liceul „Vasile Conta” din Târgu-Neamț.
La eveniment au participat cercetători și oameni de știință, nume sonore în mediul universitar, prorectorul cu activitatea științifică Mihai DIMIAN, decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Laurenţiu Dan MILICI, prodecanul FIESC, Aurelian ROTARU, conf. dr.ing. Dragoș VICOVEANU din cadrul Facultății de Electronică medicală, sisteme biologice și grafică asistată de calculator, cercetator dr.ing. Adrian DONE radiocomunicații, reprezentanții Facultății de Inginerie mecanică, Mecatronică și Management și ai Facultății de Inginerie alimentară, muzeograful Observatorului Astronomic CEZAR LEȘANU din cadrul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Inspectorul Școlar General Adjunct, prof. Claudia Barna, din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț, reprezentanți ai comunității locale, precum și elevi și prof. coordonatori de la Liceul „Vasile Conta”, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Colegiul Tehnic „Ion Creangă” și Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț.
“Elevii de la Liceul „Vasile Conta”, de la profilul automatizări și calculatoare, coordonați de prof. Gheorghe Sauciuc dar și elevii din liceele partenere au avut posibilitatea de a participa la o varietate de workshop-uri de programare şi utilizare a sistemelor de inteligenţă artificială, prezentate la eveniment, puse în valoare, prin prezentări interactive ale cercetătorilor în acest domeniu și prin intermediul experimentelor de fizică şi chimie efectuate, a atelierelor interactive de mecatronică, robotică, control al mişcării, educaţie financiară şi ecologică”, a precizat prof. Karina Cojocariu, directorul Liceului “Vasile Conta”.
Prof. Gheorghe Sauciuc a declarat: “Mă leagă o prietenie veche de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. Mă bucur și sunt onorat să particip la acest simpozion de tehnică și dorim să extindem și mai mult această manifestare, pe care personal consider că adună pe cei însetați de cunoaștere și sunt pasionați de cercetare. Prin cercetare putem rezolva multe probleme actuale ale omenirii. Elevii noștri au foarte multe de învățat de la astfel de activități”.
C.T.S